Castelul Rozafa – Albania

.. unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat vreodată, o atracție turistică „underrated”. Un loc de poveste cu niște priveliști incredibile. Aparatul foto nu poate surprinde nici măcar parțial măreția acestui loc, iar fotograful e din păcate prea prost pentru a vă arăta cât de superb este acest castel.

V-am povestit deja despre drumul nostru spre Albania și am decis atunci că Rozafa merită un articol de sine stătător. Pentru că e păcat să amesteci Castelul de la marginea Shkodrei cu alte obiective turistice prin care am trecut ca gâsca prin apă, să ajungem la destinație.

Drumul spre cetate e nemarcat, așa că, dacă veniți dinspre Budva/Bar (ca noi), traversați râul în dreptul dealului cetății și luați-o la DREAPTA. Spre stânga merge drumul spre Shkodra. Ignorați GPS-ul, care va urla ca din gură de șarpe că ați luat-o amboulea și începeți urcușul pe o străduță ce se ivește la câteva zeci de metri. Aia de-abia are un mic indicator cu Rozafa Castle.

Drumul în cauză e vai de dumnezeul lui, deci atenție la tot ce mișcă prin zonă. Veți avea la un punct de făcut o întoarcere „ac de păr”, noi am ratat intersecția, că, normal, indicatorul zicea altceva. Logica merge și în acest caz, ideea e să mergeți tot mai sus.

Există o mică parcare prin zonă, mai faceți câțiva pași și vedeți ce am pozat eu mai sus.

Acela a fost momentul în care ne-am dat seama că a dat norocul peste noi. Deja se prefigura un loc pe care merită să-l vezi. Sper ca pozele mele următoare să vă convingă.

Intrarea în cetate nu-ți spune prea multe, dar peisajul din jur începe să arate tot mai interesant. Veți plăti 2 euro/persoană (nu știu cât e în banii lor, că nu am apucat să schimbăm niciun euro atunci. Dar primesc și bani „europeni”).

Ceea ce vedeți în poza de mai sus nu este marea (așa cum ați crede) ci uriașul lac Shkoder, cu tot cu lunca lui cea frumoasă. Iar apa este verde.

Pe partea cealaltă un râu și mult verde. În mica parcare de jos se poate vedea dojomobilul alături de o „cioară” de mașină. Până și mașina cred că a fost impresionată să aibă asemenea peisaje în fața parbrizului.

Un verde „irlandez”, semn că am nimerit perioada bună a anului. Mai spre august peisajul e ceva mai tern, semn că nu-i de glumit cu seceta.

În multe locuri zidurile sunt atât de joase, că te poți urca pe ele. Ați ghicit, ne-am plimbat și pe unele dintre ele. Partea distractivă este că nu sunt semne de „atenție” și nici nu ai interdicție. Dacă nu ești atent însă, o iei la vale. Multă iarbă și flori (câte un mac roșu dă viață pajiștii).

Din seria „pe unde umblă nebunii”, Mircea la un capăt de zid. Un vânt destul de serios l-a făcut să pășească foarte atent. Pentru că-s în general o amețită, am decis să nu-mi încerc norocul acolo.

Tot mi-am găsit o breșă în zid, să pozez ce se vedea în partea dreaptă.

Câte un copac răzleț și o imensitate de spațiu. Un loc deloc promovat (sau insuficient), așa că suntem o mână de oameni. Grupul de 6-8 vizitatori termină de văzut castelul în câteva minute (merg doar pe drumul principal și ies repede), noi rămânem acolo vreo 4 ore.

Am mai urcat puțin și ne așteptăm să ajungem la „final”. Din fericire nu avem dreptate.

Influențele venețiene sunt clare. Au mai rămas puține corpuri de clădiri în picioare, dar și așa cetatea e frumoasă.

Rezervoare uriașe de apă. Într-unul erau bănuți aruncați în apă. Am dat și noi o mică ofrandă, de noroc.

Ne pregătim de plecare, fericiți că am descoperit o asemenea bijuterie de cetate. De acum înainte, vom vizita Shkodra nu pentru a vedea cum le mai merge albanezilor, ci pentru a vedea o cetate mare și un peisaj care te lasă fără suflare.

Am încercat să pun la cale o panoramă. Este făcută din bucăți și nu am avut nervi să le lipesc cum trebuie, dar arată, chiar și așa, sărăcăcios, peisajul de la poalele Rozafei.

Cetatea Rozafa este pe loc fruntaș între locurile cu adevărat magnifice pe care le-am văzut. Consider că merită mai multă atenție, așa că, dacă vă plimbați prin Croația (sud) sau Muntenegru, faceți o vizită și acolo. E foarte aproape de granița muntenegreană și nu faceți prea mult pe drum. Peisajul însă, zic, merită orice efort.