Cea mai amuzantă chestie în scandalul F64

Am aflat despre „nebunia” cu F64 de pe alte bloguri și recunosc că probabil sunt destul de șuie încât să mă fi amuzat. Este drept că nu m-a afectat cu nimic (nu dau comunicatele lor – în general dacă promovez ceva o fac pe bani, deci poate să scrie ce-o scrie în comunicat/articol, nu-i treaba mea, plus că nu le sunt client (nu neapărat că nu mi-ar plăcea, dar am momentan sculele necesare și, până crapă, nu le schimb).

Nu-s oricum în target ca blog, plus că nu am niciun interes să testez diverse chestii … dacă vreau ceva, îmi cumpăr, dacă nu .. înseamnă că nu contează.

Fac precizările astea pentru a se înțelege că acrobațiile astea de PR nu au avut de ce să mă supere, nu m-au dat editorialistic peste cap (nu m-am luat deci dupa comunicatul „mincinos”), nu mi-am suit comunitatea în cap că scriu povești etc. Gândesc că la case mari a fost nasol, deci înțeleg măcar parțial furia multora dintre cei care fac PR/business cu respectiva companie.

Amuzamentul meu însă nu vine din evenimentul în sine, ci din reacția publicului cititor, care, ca de multe alte ori, s-a erijat în specialist pe Bursă, CEO de mare succes și multe alte poziții din astea extrem de înalte. Că nu-mi explic altfel aplombul cu care sute de oameni ca mine și ca voi s-au apucat să comenteze vehement decizia F64 de a se „vinde”: de la comentarii că ăștia-s boi de nu fac asta și cealaltă, până la concluzii docte că nu vinzi, dom’le, o afacere de succes, oricât ți se dă.

Acum, pentru a înțelege amuzamentul meu, hai să vedem cine despre cine vorbește.

Oamenii în cauză sunt fie angajații cuiva (deci probabil unii habar nu au ce înseamnă să ai o afacere și ce presupune asta) sau poate, cel mult, au și ei un mic business de familie din care plătesc taxe și-și pun o pâine pe masă. Nu mă aștept ca oameni care chiar sunt foarte potenți financiar și au cifre de afaceri serioase, nu mizilicurile noastre, să aibă timp să stea pe bloguri și să dea lecții de business management uneia dintre marile companii ale momentului.

Deci avem de lucru cu niște oameni care probabil au văzut suta de mii de euro când și-au luat creditul de locuință, dar care discută lejer despre MILIOANELE de euro pe care F64 trebuie să le gestioneze așa și pe dincolo. Avem oameni care se bucură să aibă o firmă mică și pe profit, eventual câțiva angajați, sau care încă lucreză „de la 9 la 5” pentru un angajator, dar care discută foarte relaxat despre cum un CEO de companie de mare succes ar trebui să atragă fonduri europene, despre cum să facă asta și cealaltă.

Cel mai amuzant este comentariul că, oricât ți se oferă, nu vinzi. Asta clar vine probabil de la oameni care în viața lor nu au avut ceva de vândut. În cazul ăsta am o experiență bună și una proastă. Aia proastă a fost acum vreo 7 ani, când un site de-al meu era pe cai albi și mi s-au oferit niște bani SERIOȘI pe el. Iar eu, cu coada pe sus, că nu vând. Îmi luam mașină de banii ăia, dar mai bine am refuzat și mi-am făcut peste alți 3 ani leasing să-mi iau mașină. Că eu nu-mi vând „copilul”.

Mi-am învățat lecția în timp, așa că, în 2011, când mi s-a oferit o sumă nu atât de bună, dar totuși de bun simț, replica mea a fost „cât de repede-l vrei pe numele tău”. Atât timp cât există un preț corect, majoritatea vor vinde și până la urmă e treaba lor ce fac cu afacerea pe care și-au construit-o personal, ce planuri de viitor au, ce nevoi financiare etc.

Poate F64 vor vinde în viitor, poate vor căuta cine știe ce fonduri de atras, poate vor pica în nas. E treaba lor ce fac, este o afacere pe care și-au construit-o pe pielea lor (și din ce văd nu sunt chiar mărunței în domeniu), deci clar nu au nevoie de sfaturile noastre gratuite (și la propriu și la figurat) de amărășteni care abia ne tragem zilele de la o lună la alta …