Vizionam de zor niste episoade din Grey’s Anatomy si ii vedeam pe toti cat de “cool” sunt in rolurile lor. Cum salveaza dom’le vieti, cum trag aialalti sa moara cat mai estetic, ce mai .. tot circul.
Si imi amintesc de alte filme cu lupte, cu profesori, cu piloti de nu’s ce formula.
Si dintr-o data mi-a fost mila de oamenii astia care “mimeaza” toate smecheriile, dar niciodata nu le traiesc cu adevarat.
Sunt o ciudata, asta am recunoscut-o mereu.
Nu imi amintesc sa fi avut invidie pentru looks, pozitie sociala sau pentru bani. Mi-am asumat mereu micile “lipsuri”: frumoasa nu-s, bogata nici atat si din pacate nici din os domnesc. Singurele mele “invidii” au fost pentru ce stie cineva si pentru ce job are.
Mi-as dori multe ocupatii. Ma preocupa zeci de chestii si mi-e ciuda ca nu as putea face tot ce doresc in viata asta. Am nevoie de 20 de vieti intr-una pentru tot ce visez sa fac.
De asta ma gandesc ca actorii astia traiesc o drama: se “joaca” de-a doctorul (hai, mai, nu va ganditi la prostii), de-a pompierul, de-a viteazul salvator de lumi, cand ei sunt .. doar actori.
Este clar ca au nevoie de talent si ceea ce fac ei nu ar putea face altul, oricat de bun este in profesia lui. Actoria este grea. Muncesti pe branci si ai nevoie de talent. Adevaratii actori nu sunt cu silicoane sau cu fata angelica. Frumusetea si sexul pentru un rol sunt pentru unii, adevaratii actori se vad in timp. Fata de ei ne scoatem palaria si ii admiram.
Ceea ce fac ei noi nu putem. Si totusi, pentru fiecare rol isi asuma o alta identitate. Se joaca de-a altceva de fiecare data. Mimeaza situatii, vietii, ocupatii .. cand tot se termina isi schimba rolul si “viata”.
Nu stiu daca as putea “duce” asta. Mi se pare tragic. Sa nu traiesti niciodata ceva real. Sa joci un rol, o viata, dar niciodata sa nu o traiesti cu adevarat.
De asta imi permit sa spun ca au un destin trist.
Eu sunt web designer. Mai fac cate un antrenament de karate, mai troznesc cate o emisiune. Am o viata inca insignifianta, dar ocupatiile mele imi ocupa atat timp. Mi-ar placea si mai mult .. atat insa pot “inghesui” intr-o viata. Ceea ce fac insa este real. Nu ma joc de-a nimic.
Si munca lor este reala: adica sunt actori si joaca un rol. Ceea ce joaca ei insa este fictiune. Isi asuma de fiecare data o alta personalitate, un alt destin. Departe de viata in lumina reflectoarelor ocupatiile lor sunt “false”. Oare cati si-ar dori sa fie cu adevarat medici? Sau sportivi de performanta?
