Cu o moarte suntem toţi datori. Că ne ducem după un accident de maşină, când avem 18 ani, sau la 90 de ani de moarte “bună”, tot acolo ajungem. Unii ajung la bătrâneţe cu poveşti multe despre ce nebunii au făcut, alţii nu prea au ce povesti. Am putea spune că au trăit degeaba, dacă nu au făcut nebunii, când încă puteau.
Pentru Sebi, moartea bună este când faci ceva ce-ţi place. Moartea lui Steve Irwin a fost una bună, teoretic cel puţin. Nu s-a stins după luni de suferinţă, nu s-a stins când mai era doar o carcasă inertă cu un suflet prizonier, a murit tânăr în timp ce făcea exact ce iubeşte.
Clar că a murit mai bine decât prietenul nostru, răpus de un cancer pe care l-au descoperit mult prea târziu. A mai trăit 5 săptămâni. Poate nu atât de bine ca un cumnat de-al bunicii mele, decedat acum 5 zile. La 67 de ani. S-a pus în pat seara să doarmă, iar dimineaţa nevastă-sa era uimită că e deja 6 şi nu s-a trezit să hrănească animalele. Om în plină putere, sănătos şi foarte harnic. A murit în somn. Spre deosebire de Irwin, “cumnatul” nu a lăsat o nevastă tânără şi doi copii ce vor creşte fără tată.
Cred că aici de fapt mi se termină mie apetitul pentru adrenalină. Când ştiu că o prostie de-a mea ar lăsa în urmă nişte oameni care vor suferi o viaţă întreagă. Nu spun nu unei plimbări pe jet-ski de pildă. M-aş “da” şi cu motocicleta, cum aş prinde ocazia. Nu m-aş apuca de fumat însă, de băut în disperare sau de droguri. Nici nu m-aş băga în pat în fiecare seară cu alt bărbat.
La bătrâneţe, pe care sper să le prind sănătoasă, voi avea mai puţine poveşti de spus celor care au timp şi chef să mă asculte. Nu am o listă interminabilă de bărbaţi la activ, nu m-am făcut “muci” niciodată, despre droguri ştiu din filme. Îmi place să călătoresc însă şi sper ca pe atunci să am şi mai multe de povestit de pe unde am umblat. Îmi place să mănânc tot felul de minuni, să fac sport. Nu m-aş da în lături de la un bungee jumping sau o tură într-un roller-coaster. Nu m-aş arunca însă cu capul înainte doar pentru puţină adrenalină şi clar nu mi-aş bate joc de corpul meu.
Mi-ar plăcea să am alături un temerar ca Steve? Nu. Aş dori să fim împreună sănătoşi şi peste 30 de ani. Să ne vedem urmaşii, să povestim pe unde am umblat prin tinereţe. Prefer la orice oră un tip fără un exagerat spirit de aventură, decât să-l vizitez la cimitir. Pentru că nu mă încălzeşte cu nimic, dacă, ferească ăl de sus, păţeşte ceva. Nu doresc să cresc copii fără tată şi nici s-o iau de la capăt la 40 de ani cu găsirea unui bărbat decent.
Până unde deci mergem cu dragostea asta de adrenalină?
[poll id=”26″]
