Majoritatea am crescut cu ideea „comunistă” că trebuie să fim angajați undeva, de preferat până la pensie, că Statul este și face, iar indivizii care au orice idee de afaceri sau sunt implicați în așa ceva, au ajuns unde sunt prin furt și alte mizerii. De câte ori explici cuiva că ar putea să încerce un „business” ți se aruncă privirea aia de „sănătate și noroc”, primind invariabil exemple de oameni care s-au „ajuns” pe sângele poporului și alte aberații de genul acesta.
Am fost crescută de doi pensionari și un „bugetar”, care, chiar dacă lucra la RADEF, era tot bugetar. Am fost învățată să fiu cinstită, să-mi fac treaba la muncă, să nu pierd vremea etc. În același timp am fost învățată să-i privesc ciudat pe „bișnițarii” care fac un ban prin diverse metode, culmea, majoritatea însemnând muncă cinstită. Dacă vreun cunoscut începea o afacere, ne așteptam să-i pice în nas, iar, când se întâmpla asta, mi se repeta din nou că „șmecheriile” nu țin mult. Nu prea poți schimba mentalități, mai ales la cei bătrâni care au prins din plin „frumusețea” anilor „de aur”.
Deși credeam în continuare că orice inițiativă privată este „țeapă” sau pe aproape, eram mereu interesată de a mișca totuși ceva. Prin liceu făceam lecții cu elevi de I-IV, apoi dădeam ore de engleză. Nu erau mulți bani, dar era ceva și plăcerea banului câștigat cinstit nu putea fi negată. Să nu mai spunem că banii ăia, așa puțini, ajutau clar în casă.
Când mi-am transformat pasiunea în muncă serioasă și am înregistrat SRL-ul, ai mei încă urau din suflet „vampirii” de patroni. La o discuție din asta mai aprinsă știu că mi-a sărit muștarul și le-am explicat că, dacă „afaceriștii” sunt hoți și lichele, înseamnă că și eu sunt la fel. „Nu, mamă, cum poți să spui așa. Uite cât muncești tu” mi-a venit răspunsul.
Ca și organizare în categoria respectivă, eram și eu un potențial „target” pentru dracii lor. Dar eu eram eu. Copilul lor, care încerca să facă ceva. Care muncea toată ziua pentru fiecare amărât de ban, care venea să-i anunțe fericită că a prins un nou contract, care îi ducea la cumpărături și le spunea să nu-și facă probleme de bani, „azi fac eu cinste”. Aș vrea să spun că eram jignită în momentul acela, când le-am dat pe la nas că-s și eu exact ce urăsc ei atât de mult, dar eram mai mult amuzată.
Pentru ei ceea ce făceam eu era absolut OK. Știau că lucrez cinstit (deh, obiceiurile „proaste” se deprind de mic), știau mai ales cât efort depun pentru fiecare mic pas pe care-l fac, știau ce am investit pentru mica mea afacere și erau de fapt mândri că reușesc să-mi croiesc un drum. Trecem peste faptul că, dacă aveam o lună mai grea, imediat îmi auzeau urechile „bine că nu te-ai putut și tu angaja în învățământ ca toate colegele tale”, deși știam cu toții că nici leasing-ul pentru dojomobil nu se acoperea cu banii respectivi.
Am reușit să-mi educ familia să nu mai creadă toate prostiile pe care le aud de la unii și alții, i-am învățat că un om care dorește să deschidă o afacere nu este imediat un hoț sau un nenorocit. Poate, la fel ca mine, nu are altă soluție. Și poate, spre deosebire de un mare procent de cerșetori din țara asta, nu dorește să stea cu mâna întinsă, că-i dă Statul. Există oameni fără scrupule, așa cum există oameni cinstiți. Există gunoaie, așa cum există adevărați lideri și oameni extraordinari.
Am preferat mereu să nu mă opresc asupra lichelelor. Am întâlnit oameni de nimic peste tot, de la anii de școală, la viața de salariat și acum în mica mea afacere. De gunoaie dai mereu, dar poți alege să nu te oprești pe lângă ele, că put. În loc de asta, prefer să privesc spre oameni care reușesc, care sunt cinstiți și dovedesc că „antreprenoriatul” ăsta nu este o mizerie. Le ascult poveștile, învăț de la ei, încerc să fiu mai bună mâine decât am fost astăzi.
Sportul este un mod excepțional de a te simți mai bine și a păstra un mod sănătos de viață. Pentru unul care și-a rupt piciorul la un meci de fotbal, probabil că sportul nu e chiar bun, dar asta nu înseamnă că nimeni nu mai practică nimic, doar că x s-a spart bucăți pe teren. Există mulți oameni de nimic în afaceri, dar asta nu înseamnă că eu nu voi încerca ceva pentru mine, doar că z este un gunoi de om.
Am avut perioade când doream să plac altora, să mă formez după ideile lor. Din fericire mi-a trecut. Am reușit în anii aceștia să-mi rezolv problemele financiare, să scap de datorii, să călătoresc enorm, să fac planuri pentru o familie pe care știm amândoi că o putem susține financiar. Am riscat poate și fac asta în fiecare zi pe care o trăiesc ca freelancer. Greșesc, repar greșelile, cresc. Le-am dovedit celor dragi că afacerile nu înseamnă mizerii, că MUNCA susținută înseamnă încă foarte mult. Că poți avea o viață decentă fără să te prostituezi sau să furi, doar că muncești pentru fiecare reușită.
Puneți-vă ideile în practică. Încercați o „chestie” chiar și fără investiții mărețe. Vedeți cum este de pe partea cealaltă. Reușiți sau eșuați, dar veți avea mereu sentimentul că ați încercat. Nu toți pot lucra singuri. Nu toți pot ține o afacere în picioare, viața aceasta nu este pentru toți. Dar așa veți vedea că un om NORMAL poate face totuși ceva, veți învăța din experiența respectivă, chiar dacă viața de salariat este până la urmă singura care vi se potrivește. Nu judecați însă oamenii după ideile de acum 20-50 de ani. Au fost alte vremuri, ați avut alte șanse. Afacerile înseamnă în primul rând CURAJ și multă, multă MUNCĂ. Ignorați gunoaiele, uitați-vă spre cei care sunt oameni. Chiar nu sunt greu de găsit.
PS: dacă sunteți dame și stăpâniți engleza, vă invit pe Ladies In Biz.
Mai pune un buton de +1 😛 Ca numa unu nu-mi ajunge 🙂
Am dat eu un + pe G, Claudiu. Cat despre articol, cred ca ai punctat cam totul!
Numai bine,
Dadui si eu +1 pentru tine. Se pune, mai ales ca avem acelasi nume :p
Bravo, Dojo ! Esti aceeasi tipa plina de bun-simt pe care o stiu. Cu adevarat, de muncit cinstit si pe branci e si la stat si in afaceri private, daca vrei sa muncesti, nu mai trebuie sa se faca diferenta asta. Diferenta e la oameni, harnici sau puturosi, oriunde si-ar desfasura activitatea.
Oare care sunt diferentele dintre bugetarul/asistatul social din tara si cel din strainatate?
😀
Cam asa gandesc si ai mei din pacate, in special mama. Cred ca-s super spalati pe creier din epoca de aur si nu inteleg diferenta dintre a lucra pe cont propriu sau ca angajat.
Imi puteti da un exemplu de afacere cinstita?Sau mai multe exemple?!
E greu sa-ti mai schimbi mentalitatile cand ai muncit peste 40 de ani in aceeasi sectie a unei uzine si e greu sa nu transmiti asta si urmasilor.
Bine ca nu tinem cont chiar de toate invataturile parintesti 🙂
Aveti dreptate nea’ Petre…am fost invatati de mici scoala facultate servici….sa devi un mic intreprinzator..tre sa te cam desprinzi de multime…ceea ce la un moment dat ..daca pui suflet te va multumi pe masura!
Daca te lasi absorbit de efectul de turma nu rezolvi nimic. Trebuie sa-ti urmezi visurile si sa-ti indeplinesti scopurile indiferent care ar fii parerea celorlalti.
Heh. Judecând după post-ul ăsta, s-ar putea să-ți placă o cărticică numită „Atlas Shrugged”. Cartea este foarte controversată, așa că – dacă ești interesată – ar fi indicat să nu citești review-uri înainte de a te apuca de citit.
esti un exemplu, bravo pentru reusita!:)
Tata meu a fost inginer intr-o fabrica de stat. Mama profesoara. La 10 ani, vara, ma jucam pe afara desculta pentru ca aveam o singura pereche de papuci buni, care trebuiau pastrati pentru scoala (nu, nu e exagerare). Cand tata a vazut ca copilului ii curg balele dupa portocale si el nu poate sa-i ia nici macar una, a pus piciorul in prag, si-a pus aparatul de fotografiat de gat si a inceput sa umble pe la nunti si botezuri. A renuntat la fabrica. Si-a deschis atelier foto, unde eu, mama si el stateam de dimineata pana seara, fiecare cum avea timp, ca sa facem vanzare. Toate rudele faceau misto de el, ca uite, nu mai e “domnu inginer”, ci e un nenorocit de bisnitar. Din nenorocita lui de bisnita a reusit sa ma creasca, sa ma tina in liceu si partial in facultate. Si a mai facut ceva inafara de bisnita. Mi-a insuflat si mie dorinta de a fi propriul meu stapan. M-a invatat ca titlurile si diplomele si “domniile” ti le bagi in poponet daca nu ai ce manca seara cand vii acasa. Vazandu-l pe el, asta am ales si eu pentru mine. Nu am fost niciodata angajata cuiva. Am facut o facultate, dar am ales sa nu ma duc mai departe la mastere si la altele, pentru ca faptul ca nu am un plan de rezerva (posibilitatea angajarii) ma inpinge sa fac si sa vreau mai multe pentru mine.
Draga mea Dojo, am scris si eu ceva asemanator, inspirata de energia si puterea ta. Sper sa-ti placa (si mai ales sa nu consideri spam:)): https://www.ioanabudeanu.com/2012/05/despre-curaj-ambitie-vise-renuntari.html
Mare adevar graiesti. Dupa 10ani de zile in care fusei angajat cu carte de munca, un mic sclav pe plantatie, am realizat ca nu am reusit mare lucru in viata. Basca ca la un moment dat mi-am luat un sut in fund prieteneste, ca deh, e vremuri grele, si businessul a cazut in picaj. Am mai incercat odata, ca deh, asa am fost crescut, sa am un job. Aceeasi poveste, dupa numai cateva luni, restructurari. Sincer, de atunci (se intampla prin septembrie anul trecut) mi-a cam trecut. Prefer sa lucrez pentru mine, sa fiu propriul meu stapan. Si sincer, desi nu intotdeauna ai siguranta unui venit stabil, caci inceputurile sunt grele intotdeauna, parca e mai bine. Desi muncesc probabil mai mult, parca satisfactiile sunt mai mari. In plus fac ceea ce imi place.
Mucesc (inca!) la stat, desi am o profesie liberala. Asta a fost sa fie… Mai precis, am preferat sa ma “reped” la primul post aparut (dupa ce mi-am obtinut dreptul de libera practica in meserie) pe “piata muncii” decat sa raman in continuare in somaj pana “apare ceva mai bun”. Cu alte cuvinte, am preferat sa am o vrabie in mana decat sa jinduiesc dupa o cioara din par.
Timpul a trecut si m-am obisnuit cu locul de munca… ca sa-i spunem asa. Mai precis, am deja niste deprinderi, m-am obisnuit cu “anturajul” si, cum nu au mai ramas prea multi care sa (vrea sa) lucreze in sectorul acesta, nu prea am concurenta din partea colegilor, concurenta care sa ma dea afara de pe post. Doar daca nu se schimba conditiile din sistem.
Daca as fi preferat sa lucrez “pe cont propriu”? Greu de spus. Oricum as fi avut de-a face cu statul, desi sub o alta forma. Deci nu ar fi nici o sfaraiala din punct de vedere financiar/profesional decat intr-o proportie prea mica pentru a fi bagata in seama.
Sincer si eu am gandesc sa investesc anu asta si ain alta domeniu decat fotografia ma batea gandul al o firma de curatenie ..inca stau pe ganduri….sa vedem daca strag ceva bani!:)0
Lectie de viata,draga Dojo…Asta ai facut tu cu articolul asta,ai predat o LECTIE DE VIATA.L-am citit cu gura cascata.Sunt lucruri extrem de frumoase ce ai spus si nu pot decat sa te admir pentru ceea ce faci,sa-ti urez multa sanatate si putere de munca iar Dumnezeu sa-ti ofere tot ce iti doresti,fiindca sunt extrem de sigur ca MERITI…
Afacerile nu inseamna hotie – Ramona Iftode…
Ideile vechi mor greu, sau cum era….
Da.asa se intampla cu oamenii din zilele astea.Cred ca numai prin furt si prin alte mijloace cu ajuns sa faca afaceri.Foarte interesant articolul.mult succes in continuare.
Dragă Dojo…
Am revăzut povestea ultimilor 19 ani din viaţă! Mulţumesc!
Da, e greu, ai de luptat cu mentalităţi, cu oameni fricoşi, cu hrăpăreţi, dar muncind CINSTIT, până la urmă, răzbaţi.
[…] apar idei viabile despre punerea în mișcare a sectorului privat. Oricât de plini de idei „comuniste” suntem la 2 decenii de la Revoluție, un sector „antreprenorial” foarte puternic AJUTĂ. Lumea […]
Parerile celor din jur nu conteaza, conteaza doar ce cred potentialii clienti.
De aceea e bine sa nu intrebati pe nimeni atunci cand doriti sa deschideti o afacere, dar sa nu evitati sa faceti teste cu potentiali clienti…
Ma mai apuca uneori spaimele, dar nu cred ca mai pot sa ma angajez (acum, ca am gustat din munca de freelancer.
Desi (sincer) viata e mult mai simpla ca angajat.
Pentru ca o afacere să nu se transforme în hoţie, trebuie să te concentrezi mai mult pe ceea ce oferi clienţilor şi societăţii în general şi mai puţin pe ideea de “a face bani”. Pentru că, dacă unicul scop este acela de a face bani, în cazul ăsta se poate spune că şi hoţii de buzunare fac o muncă cinstită. 🙂
Acum am descoperit cu mare placere blogul tau! Felicitari pentru articol si pt ceea ce faci. Si eu am ales sa fac afaceri (cinstite) inca de la 21 de ani. Nu regret nici o secunda. Acum am 3 proiecte de care ma ocup si de care sunt f mandra. Postura de angajat nu mi-a placut si nu m-a atras niciodata 🙂
Buna Dojo dupa nume si poza ta te stiu de mai multi ani de pe mai multe forumuri !
Blogul tau l-am descoperit intamplator si deh mai prins cumva ca nu mai trece o ora sa nu citesc articolele tale interesante si de o saptamana aproape cand am timp mai intru pe blogul tau si mai citesc cateva articole !
Iti pot spune ca rar mai gasesc persoane ca tine de a face orice ii place indiferend de ceea ce spun gurile rele ( lumea ) !
Din cate vad in acest articol remarc ca esti o fata foarte bine educata , cu bun simt si inteligenta ceea ce rar mai gasesti asemenea fete/femei in ziua de azi !
Cat despre acest articol este fantastic , iti pot spune ca e cel mai bun articol pe care l-am citit pan acum de pe vre-un blog , faci o treaba minunata si succes mai departe 😉
Mai tinem lagatura daca imi dai niste date de contact pe privat 😉