În casa prietenilor noştri se vorbeşte doar româneşte. A mică a lor ştie limba ţării “mamă” (deşi e născută şi crescută în NY) la fel de bine ca orice copil din România şi clar mai bine decât mulţi români care, după 2-3 luni de stat în Spania sau Germania au “uitat” limba noastră.
Cum părinţii vorbesc la muncă în engleză şi ea la grădi tot limba oficială, este clar că se mai strecoară câte o “rom-gleză” de toată frumuseţea. Nu din talente şi vedetisme, pur şi simplu ca o urmare logică a unei vieţi lingvinstice “duble”.
Una dintre expresiile care m-au distrat din prima zi este “ai avut fun?”. Ieri am întrebat-o şi eu pe a mică dacă a avut fun şi m-a pufnit imediat râsul. Ştiu clar răspunsul, pentru că toţi am avut fun-ul în cauză.
Ne-am trezit din nou devreme. Dacă în România nu eram în stare să deschid ochii înainte de 11, aici la 8-9 sunt “deşteaptă”. Diferenţa este că fac nani la 11 cel târziu, nu 4 ca în ţară. Fusul orar nu ne-a dat atât de tare peste cap, aşa cum ne-am fi aşteptat.
Ne-am impus din prima seară să respectăm programul de somn al gazdelor noastre, fără somn după-amiază sau întârzieri. Coroborat cu dereglarea mea anteriorară (că mă culcam în zori aproape), programul a funcţionat de minune. Am fost obosită cam 2 zile cred, după care am intrat foarte natural în noul program.
Ieri deci ne-am trezit “normal” pe la 8 şi ceva. A mică avea program la balet, după care mergeam la ski. Aşa cum timişorenii merg pe Semenic sau bucureştenii la Braşov, newyork-ezii merg în Pennsylvania, la vreo sută şi ceva de mile. În mod normal faci drumul în aprox 1 oră şi ceva, dar, cu traficul din NY, ajungi lejer la două.
Am luat calea “muntelui” pe la 11 şi ceva. N-a mai fost a mică la balet, dar ştiam că se va “consuma” destul la ski. După ce am încărcat maşina cu toate ustensilele, am stat blocaţi în Bronx din cauza a doi proşti ce s-au tamponat şi aşteptau poliţia, am ieşit din New Jersey pe “interstate”. Dacă drumurile în New York sunt presărate cu tot felul de gropi, autostrada e ca în palmă.
Am înaintat destul de greu. Autostrada în zona respectivă are 5 benzi pe un sens (plus banda de urgenţă) şi tot mergeam ca melcul. Încercam să ne imaginăm cu era ieşirea din Big Apple şi New Jersey pe o autostradă “normală” pe 2 benzi. Clar nu am fi avut fun, vorba prietenilor noştri.
Am traversat şi statul New Jersey, după ce prietenul nostru ne-a lămurit că şoferii de acolo sunt la fel de bine văzuţi în NY ca şi cei cu număr de CS în Timişoara. Erau şi câţiva total ieşiţi din peisaj, dar au şi ei dreptul să încurce drumul, că doar îi ţara libertăţii.
Am făcut o escală la Dunkin’ Donuts. Tre’ să mă laud că suntem de aproape 1 săptămână aici şi, deşi sunt moartă după gogoşii lor şi avem un “sediu” chiar în cartier, am fo’ copil cuminte şi abia ieri mi-am scos pârleala.
După asta am urcat la “Şonii”, aşa cum îmi suna mie pronunţia pentru Shawnee. Acolo e un fel de munte (mai mult deal), unde puteai deja face plajă la ce căldură a fost. Sunt câteva piste cu zăpadă “falsă”, aşa că s-a putut skia. Un ski pass a costat 50 de dolari, aşa că noi doi am preferat să ne abţinem, mai ales că nu aveam echipament. Şi ăla costa vreo 100 în plus. Aşa că am făcut poze şi am admirat peisajul.
După cele 3 ore de ski, ne-am adunat calabalâcul să ne vizităm alţi prieteni din “comunitate”. În zonă există comunităţi de români, ruşi etc. Şi-au construit sau cumpărat cabane în zonă şi “cartierele” respective sunt închise. Opreşti la o poartă, dai cu subsemnatul şi apoi intri în “comunitate”.
O cabană costă de la 100.000 de dolari în sus. Deloc ieftin pentru o casă de vacanţă, într-un stat care teoretic nu e atât de scump ca New York. Oricum, o casă similară cu cea în care locuim în Queens merge şi spre milionul de dolari, deci nu prea ne mai miră nimic.
Prietenii ne-au însoţit la un fel de “centru” sportiv al lor în comunitate. Au bazin de înot şi terenuri de tenis. Am tras un tenis la perete, de ne-am mişcat şi noi, apoi a mică şi tatăl ei s-au “înmuiat” şi în bazin. Foarte încântată fetiţa de 4 ani că a skiat singură şi a înnotat singură (sub stricta supraveghere a tatălui, dar oricum meritul ei).
Am mâncat o fasole “scurtă” făcută de prietena lor, bună de tot şi apoi am revenit în oraş. Drumul prin New Jersey a fost destul de liber (tot erau maşini destule, dar se circula repede), dar, la intrarea în NY să crăpi la cozi. Era miezul nopţii şi cele 5 benzi erau pline de maşini. Am văzut şi Manhattan-ul în depărtare, luminat ca în poveşti, dar nu ne-am obosit să facem poze. E clar că îl vom prinde seara peste ceva timp şi vom putea face poze în linişte, nu din goana maşinii.
Am dormit ca valizele cu toţii şi am mai bifat o mică aventură. Sigur vor mai fi, că am venit cu planuri măreţe. Normal, pozele acum. Făcute iar amboulea, dar s-o vedea ce tre’ să se vadă.
[nggallery id=3]
