Ieri am făcut un tur de forţă la Social Media Summit, încercând să scriu în timp real ce se discută pe acolo, în ideea că sunt destui bloggeri sau cititori ce ar fi dori să fie acolo, dar nu le-a permis distanţa. Puteţi citi deci primul şi al doilea articol, un fel de “stenograme”, dacă pot folosi expresia unei prietene.
Cum a fost? Obositor. Interesant. Plăcut.
A fost o mică problemă dimineaţa, cu luatul de ecusoane. Erau de-a valma, aşa că s-au scris unele noi pentru mulţi, pentru a nu aştepta. Sfat amical organizatorilor: puneţi-le mereu în ordine alfabetică, e mult mai uşor. Oricum situaţia a fost tranşată foarte elegant şi amabil, aşa că nu a fost o problemă.
Nu ştiu nici acum cine mi-a băgat reportofonul în dinţi, că n-a binevoit să se prezinte. Regulă de la unul ce-a mâncat ceva radio la viaţa sa: PREZENTAŢI-VĂ, că fac oamenii cu herţ-ul altfel. Nu ştiu deci cine este şi unde se va pune înregistrarea, deci de două ori fail, că nici nu am cum să urmăresc emisiunea sau ce naiba o fi.
Asta a fost cea mai mare problemă a summit-ului – lumea nu se prezintă. S-au pornit vreo 2 să vorbească şi nu ştiam cine sunt şi ce doresc de la noi. În afară de Manafu, restul de moderatori nu s-au făcut simţiţi, iar ÎN SPATE, nu s-a auzit cine ce este. Şi am reuşit să recunosc prezentatorul de la Treeworks doar că ştiu că ei au făcut zelistul, iar pe doamna de la cirip am identificat-o după comentariul lui Gabi.
Este absolut HALUCINANT să te trezeşti vorbind a proasta unei săli pline de oameni fără să te prezinţi. Chiar dacă te-a introdus moderatorul, nu îţi crapă măselele să spui ceva de genul “bună ziua. Mă numesc Ramona Iftode, probabil mă ştiţi ca dojo de pe dojoblog.info”. Nu-i aşa că nu durează mult?
La fel de ciudat mi se pare să vorbeşti de nebun fără să spui la început “azi aş dori să vă vorbesc despre importanţa Twitter-ului în viaţa intimă”, sau cum soarele meu s-o chema subiectul. Au fost oameni care au vorbit excepţional (probabil se vede calitatea conţinutului prezentat din “stenogramele” mele) şi oameni care mai bine stăteau acasă.
Este inadmisibil să vorbeşti despre chestii super-tehnice (cum e situl ăla de se va folosi coroborat cu Analytics) şi să mergi aşa de repede prin materie că nu am apucat să notez CU PIXUL, necum să tastez ce a vrut să spună. La fel de inadmisibil este să vorbeşti cu “îs” în loc de “sunt”. Nu este întâlnire la cafea cu gaşca, nici măcar un blogmeet la care să vorbim cum ni se arată. Este vorba de nişte “şedinţe” cu niscaiva pretenţii.
De la proiector s-a văzut prost de pe la jumătatea sălii. Sistemul de iluminat nu a ajutat, pentru că era prea multă lumină. E adevărat că nu ne-ar fi convenit nici să fie mai întuneric, pentru că nu mai vedeam să scriem. Aşa că bieţii organizatori intrau oricum la faza de “şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine”. Sunetul a fost bun, s-au strecurat ceva microfonii la final, când vorbeau doi deodată.
Nu am decât cuvinte de laudă, lăsând micile sincope despre care am scris. A fost un eveniment organizat frumos, cu oameni interesanţi. Mâncarea a fost bună (ne-au şi hrănit, nu te joci), lumea amabilă şi politicoasă. Felicit organizatorii pentru acest efort şi mulţumesc pentru ocazia de a mai învăţa câte ceva.
