Mda, s-a terminat şi aventura americană, chiar aventură în ultimele ore. După ce ne-am trezit că locul nostru în avion nu mai este, am prins totuşi două locuri în avionul de ora 11. Am revenit la Terminalul 4 din JFK cu o oră şi ceva înainte de îmbarcare, având deja checkin-ul făcut, deci mai relaxaţi. R. ne-a lăsat chiar la poartă, că oricum intram la ‘security’, deci nu mai avea ce să facă acolo .. Ne-am pupat şi l-am lăsat în urmă. Urăsc momentul ăsta, când trebuie să le spunem ‘la revedere’ ..
În avion locurile erau pe culoarul din mijloc, aşa că nema şanse de văzut ceva pe geam. Era şi zbor de noapte, iar prioritar era să facem nănică. S-a dus pe copcă plimbatul prim Amsterdam, când escala s-a redus de la 7 ore la nici 3, dar oricum mai aveam destul de trambalat bagaje până acasă.
Avionul a decolat şi eram chitită să mă înfig în ‘lavatory’, că aveam niscaiva apă de eliminat. Şi stau .. şi stau .. Pe când mă gândeam că a uitat careva să scoată semnalul de pus centura, s-a auzit vocea pilotului. Bătea vântul tare, aşa că era încă în zonă de turbulenţe. Ne ruga deci să stăm pe fundul nostru pe scaun, până se stabilizează puţin situaţia. Din fericire stau bine cu vezica, aşa că nu am şi alte amintiri de pe acolo.
După vreo oră cred, de cân eram deja în aer, am putut să-mi fac şi planul respectiv. Mâncarea mea a fost sinistră, ceva pui cu orez şi nişte fasole verde imposibil de mâncat. Iubi a fost mai inspirat, a comandat ceva vită şi a mâncat bine. A urmat programul de somn ..
M-am trezit cu o oră înainte de a ateriza. Avionul tremura constant, aşa cum a făcut se pare toată noaptea. A vorbit din nou pilotul, cerându-şi scuze pentru condiţiile ‘sărite’ de zbor. Am mers pe vânt puternic toată călătoria, dar am şi ajuns cu aproape o oră mai repede. Bun şi vântul ăsta la ceva.
În Amsterdam nu ne-am ‘bucurat’ de surprize, aşa că a descurs totul conform planului. Am aterizat şi în Budapesta, fericiţi că am scăpat de trambalat prin avioane şi ne mai aştepta doar o călătorie de vreo 3 ore juma’ spre Timişoara, de data asta cu maşina prietenului nostru.
Prieten care aştepta să ieşim .. iar noi nu mai ieşeam.
Nu se putea să terminăm călătoria fără bucurii, aşa că iubi s-a trezit în Budapesta mai uşor cu un bagaj. Ăla mare de cală. Al meu, troller-ul roşu, era pe bandă, al lui nu. Am stat aproape o oră să scanăm bagaje, doar doar apare. În timpul ăsta ‘soarele’ începea deja să aibă draci, convins fiind că prietenul nostru, văzând că trece ora şi nu mai ieşim, va crede că nu am mai venit. Asta ne mai lipsea .. să rămânem încă nuş’ câte ore pe acolo. Nu tu telefon, nu tu nimic.
Din fericire prietenul respectiv, om serios, chiar nu avea gânduri din astea. Deh, neamţ. I-ai spus să vină la aeroport să te ia, asta face. Chiar râdea de spaima noastră ‘Hai, mă, doar mă ştiţi de om serios’. Am raportat bagajul lipsă, la fel cum au făcut alţi 20-30 de ‘fericiţi’ şi am plecat spre casă.
Nu intru în detalii despre ce show a făcut câinele meu, când m-a revăzut după 6 luni. L-am ‘placat’ ca la rugby, că sărea de nebun prin casă. Nici după o oră nu se liniştise, aşa mare bucurie simţea că s-a întors ‘mă-sa’ din ţările calde.
Suntem deci sănătoşi şi ceva mai odihniţi. Bagajul a venit ieri pe adresa mea, deci şi partea asta s-a rezolvat. Începem să reînnodăm legături cu prieteni, să rezolvăm tot felul de daravele, chestii pe care le faci după juma’ de an de umblat pe alte meleaguri.
Viaţa merge înainte … acum în Romania.
