.. si nu sunt mandra de mine 🙁
Ora 13. Sun dupa taxi. La Pro, Radio, Tudo .. “nu avem masina, imi cer scuze”, asta este raspunsul pe care il tot primesc. Trebuie sa merg pana la Spitalul Militar. Bunica mea si-a uitat buletinul acolo alaltaieri. Altfel ma dadeam batuta. Trebuia sa ajung si la Smile Factory, dar puteam amana pe dupa Sarbatori ..
Iau laptopul si pornesc pe jos. Pe scarbosenia care a ajuns strada Brancoveanu (multumim Primariei Timisoara pentru atentia acordata unor cladiri de patrimoniu distruse de tot felul de “comercianti” de chinezarii) gasesc un taxi. Ma arunc in el si pornim in tromba (vorba vine, ca e aglomerat).
Gasesc buletinul, plec spre clinica. Terminam pe acolo treaba si incep din nou distractia: sunat la taxi… Nici macar NU prin ocazia de a discuta cu cineva .. suna peste tot ocupat.
Ma iau din nou ca tot omul nefericit pe jos spre o statie de tramvai. Este un moment istoric: 2 ani de cand urc intr-un mijloc de transport in comun in Romania. Nu sunt neaparat snoaba, dar prefer bicicleta sau un taxi, decat sa risc sa mi se “salte” portmoneul sau (astazi) laptopul.
Imi cumpar in prealabil bilete si astept vreo 15 minute. Am inghetat bocna. Vine si un 6.
Urc in el, inghesuiala mare, si ma asez strategic langa o bara verticala. Ma prind de ea cu toata puterea si tin in cealalta mana geanta cu pretiosul computer. Stau si ma bucur de caldura. Tramvaiul este usor murdarel (problema noastra se pare ca e mare cand vine vorba de igiena), dar apreciez la adevarata valoarea caldura.
Intram in statia de destinatie si ies din tramvai. Imi pica fisa: NU AM COMPOSTAT. E clar ca nu am vazut niciun compostor in fata nasului (mi-ar fi venit ideea atunci), dar oricum nu e OK. Nu pot spune ca am facut economie, ca nu am de gand sa circul prea repede cu din astea.
Uite ca sunt deci un mic delincvent .. rusine mie 🙁
