Nu pot spune că ştiu cu siguranţă când sunt alegerile. Am văzut prin oraş afişe şi “tarabe”, deci se pare că nu s-a terminat bâlciul. Din ce citesc pe la alţii lumea cumpără sau nu măşti. Televizor am prins puţin, de obicei mă înţepenesc pe documentare şi acolo nu te ţine nimeni la curent cu ce prostii a mai făcut Becali la Steaua, ce minciuni mai spun politicienii, ce scandal este pe prima pagină sau cum s-au mai păruit târfuliţele siliconate care trec la noi de vedete.
Am intrat 2 minute pe situl unui ziar local şi am aflat că în continuare se circulă pe străzi ca la nebuni, nesimţirea şi neatenţia fiind plătite cu viaţa cam în fiecare zi, că a fost Băsescu în Timişoara, plus un articol despre TweetMeet-ul la care nu am participat pentru că nu sunt “twiteristă”. Am citit cu “nesaţ” comentariile unor cretini care încă nu înţeleg ce înseamnă o activitate online şi o tot ţin ca gaia maţul că ăia de stau pe net n-au viaţă şi tot aşa. Fiecare cât îl duce capul, ce naiba să le mai spui?
Recunosc că sunt în urmă cu marile “noutăţi”, cu talkshow-urile, chiar şi cu noile lansări muzicale sub-calitative cu care ne-am obişnuit în ultima vreme. Am senzaţia că toată nebunia asta e ca o telenovelă proastă de 300 de episoade. Ai văzut primul episod, numărul 150 şi ultimul şi ştii deja tot ce trebuie despre acţiunea de acolo. Restul .. timp pierdut.
Am prins nişte informaţii despre ce se întâmplă acum, exact cât trebuie. Restul este balast. Sunt ore pe care le-aş pierde vizionând emisiuni care freacă aceeaşi idee până la saturaţie, ştiri ce se repetă .. un fel de serial Elodia ce nu se mai sfârşeşte.
Normal că sunt ăia cu “viaţă” care mă consideră imbecilă că nu mă preocup cu faptul că iar plouă, că Basescu minte sau că tre’ să purtăm mască. Viaţă înseamnă să discuţi la birou ore întregi despre micile şi marile scandaluri, să te sperii de orice ştire nerumegată de trusturi, de preferat să aştepţi Apocalipsa, că doar asta ne-a mai rămas. Been there, done that, vorba francezului.
Am consumat şi eu neuroni pe teme din astea. Am discutat ore bune cu colegi şi familie, m-am stresat, m-am dat cu fundul de pământ. Am pierdut ore bune căscată la televizor, citind “ştiri”, stresându-mă cu ziua de mâine. Unele scandaluri s-au estompat, unele crize s-au rezolvat. Altele m-au lăsat fără loc de muncă şi rahatul ăsta nu putea fi evitat, oricât de bine stăteam la capitolul “informare”. Ba, de fapt putea fi evitat. În loc să îmi ocup ore întregi cu prostii şi bârfe de genul ăsta, puteam munci de acum 3 ani aşa cum muncesc acum. Probabil că maşina era cumpărată cu banii jos, firma mergea bine şi, cine ştie, demisionam eu, nu primeam şutul în fund că nu mai sunt bani să ne ţină trustul.
Viaţa mea este alfel decât consideră alţii că este bine.
Muncesc mult în fiecare zi. Aşa cum nu am muncit niciodată, aşa cum munceşti când eşti DISPERAT şi realizezi că nici FMI şi nici Băsescu nu îţi vor da de mâncare. Scriu măcar 10 proposals pe zi, “desenez” situri, discut cu clienţii de peste hotare sau de aici. Dacă nu am un deadline, mai bibilesc un site, mai gândesc la o soluţie. Am soft de bugetare şi încerc să înţeleg unde se duc banii mei şi cum să mă ţin pe picioarele mele. Mă gândesc la reduceri de costuri şi economisire.
Petrec timp cu iubitul, ies la plimbare cu “potăile”, mă întâlnesc cu prietenii şi clienţii. Sunt implicată în nişte proiecte deja de “blogosferă”, probabil în curând va începe PRIMA campanie pe blogul ăsta, sunt în discuţii cu 3 bloggeri importanţi pentru posibile colaborări viitoare. Să ne ajute ăl de sus. Am reconfigurat portofolii, creat pagini “nişate”, studiat cum să promovez serviciile mai bine, cum să cresc mica afacere.
Arunc o privire pe siturile de specialitate periodic, pentru a şti ce se mai întâmplă în ţara asta, dar încerc să nu mă abat de la treaba mea. Fac tot posibilul să nu fiu chiar pe lângă evenimente, dar nici să nu petrec timp “facturabil” pe prostii din astea. Pentru că timpul meu, pentru prima dată în viaţă, costă. Dacă nu lucrez, nu câştig. Dacă fac pauze lungi şi dese, m-am dus pe copcă. Nu mai sunt salariată, să merg pe ideea “mai dă-i naibii de şefi, las’ că oricum vine salariul”.
Mulţi dintre cei care în timp se uită chiorâş pentru că nu te “implici”, pierd timp cu probleme care nu sunt ale lor. Pe care nu le pot rezolva. Din simplul motiv că încă stau la discuţii pe la colţuri şi nu au curajul să se implice cu adevărat, dacă îi irită atât de mult o problemă. Au joburi comode sau, culmea, pe care nu le suportă. Şi merg din inerţie. Ştiu că poate mâine vor rămâne şomeri, sunt speriaţi, dar încă îşi permit luxul de a freca menta şi a face “politică”.
Timpul ăla poate fi petrecut învăţând ceva nou. Majoritatea românilor ştiu “ceva” limbi străine. Puţini sunt cei care se pot lăuda cu fluenţă. Cunosc oameni cu pregătire, care abia o rup pe engleză, deşi au studiat-o la şcoală. Cunoaşterea unei limbi străine la un nivel AVANSAT poate aduce nişte avantaje uriaşe. Există jde cursuri în ţară, există meditatori. Câţi îşi folosesc timpul ăla “în plus” de la lucru de pildă pentru a învăţa ceva nou? Că este clar că nu stai ore non-stop numai în interesul firmei (traficul pe bloguri ar scădea dramatic :D)
Orice chestie nouă poate însemna o “recalificare”. O ŞANSĂ. Eu ar fi trebuit să fiu învăţător-educator. Sau poate profesor de română-engleză. Culmea este că am lucrat 10 ani ca redactor radio. Şi mai culmea este că acum sunt fulltime web designer. Fără studii de specialitate. Doar mii de ore de muncă din 2002 până în prezent. Ştiu atâţia oameni care au ştiut să se “recalifice”, să aibă mai multe “skills”, pentru că nu ştii când se oferă altă oportunitate. Nu vorbim aici desprea mania “de modă veche” să fii multilateral dezvoltat, ca academiciana de la Cabinetul 2. Dacă reuşeşti să înveţi însă ceva pe lângă, de ce nu?
Timpul petrecut “la poveşti” se poate investi într-o specializare suplimentară. Într-un curs de perfecţionare. Poate înveţi să croşetezi şi ajungi designer vestimentar de sutiene croşetate. Sfântul ştie.
O chestie am reuşit să o învăţ însă din toate ce mi s-au întâmplat: că niciodată nu te poţi baza pe ceva. De multe ori destinul ăsta (că tot ne place să credem în el) te poartă pe unde nu ai visat. Că, deşi te pregăteşti pentru ceva, de multe ori eşti forţat să reînveţi lucruri ignorate până acum, să te supra-specializezi sau să o iei de la zero.
Voi continua să mă ţin la curent periodic cu ce se mai învârte. Acum am de lucru. După asta intenţionez să scot tableta grafică şi să citesc despre cum se “desenează” vectorial. Mai am multe de învăţat în domeniul branding-ului şi intenţionez să studiez nişte tutoriale şi apoi să mă apuc serios şi de asta. Peste câteva săptămâni sigur vor fi alte chestii pe care să le rafinez. Pentru că timp nu mai avem de pierdut.
