Blondă cu ochi albaştri. Frumoasă. Teoretic o ţărăncuţă dintr-un sat de poveste la câţiva kilometri de Sibiu. Se numeşte Boiţa satul respectiv, satul în care s-a născut Mama Ana şi pe care eu nu l-am vizitat de 10 ani. Proastă.
Poate anul ăsta îmi fac timp, pentru că zona este superbă. Oltul pe care l-am iubit ca şi copil, munţii care îmi taie mereu răsuflarea, o bucată de Ardeal ce muşcă puternic din prezentul nostru tehnologizat, dar care încă mai păstrează ceva din farmecul ţărănesc pe care il iubim noi, copii de blocuri şi uzine.
Practic Teodora a încetat să mai fie ţărăncuţă din momentul în care a terminat şcoala din sat şi a plecat la liceu, apoi la facultate. Păr blond, ochi azurii şi o minte ascuţită. O fată frumoasă şi deşteaptă, iubita vărului meu încă de pe când era încă la studiile înalte la facultate.
Vărul nu are atâţia ani de şcoală, munceşte acum ca şofer la Atlassib, câştigă bine şi e mulţumit. Glumeam acum câţiva ani că nu toţi oamenii trebuie să fie directori, mai e nevoie şi de “pălmaşi”. E un tip isteţ şi cu suflet mare. Probabil că ăsta este rezultatul vieţii alături de alţi 2 fraţi mai mici şi un drac de soră, sunt loiali familiei şi se ajută chiar ca nişte fraţi.
S-au despărţit cu “cântec”, pentru că părinţii nu erau încântaţi de minusurile în ceea ce priveşte lista de studii în “civi” a vărului, Teo era şi niţel geloasă, nici vărul nu era uşă de biserică, doar îmi cunosc neamurile. O relaţie normală, cu multă dragoste, câte o ceartă, frustrări familiale şi apoi “divorţul”.
Au venit la Timişoara acum câţiva ani şi făceam glume idioate la cât de “porumbei” erau. Vărul era mare “iubăreţ” prin liceu şi mă distra faptul că s-a găsit să îi pună laţul exact fosta lui colegă din generală. Colegă de bancă.
Mătuşă-mea, bine informată în ceea ce priveşte datina strămoşească, îi pisa mărunt şi sistematic cu veşnica întrebare “da’ voi când vă luaţi?”, la care Teo răspundea cu un zâmbet larg şi o strălucire în cerul ăla de ochi “He he, am timp pănă la 30 de ani să mă tot mărit”.
Răspunsul nu mulţumea partea noastră de familie, dar nu a mai contat, în momentul în care cei doi au conştientizat moartea iubirii dintre ei. S-au despărţit, aşa cum fiecare dintre noi am făcut-o probabil până acum şi au rămas cunoştinţe.
Vărul s-a căsătorit iar Teo şi-a găsit un prieten pe internet, cu care se întâlnea deja “live” de ceva timp. Cei doi iubiţi s-au distrat de Sărbători într-o staţiune montană şi au pornit spre casă la începutul săptămânii, ca tot omul care mai are şi de lucru în 2009, nu doar de dat şampania peste cap.
Ceea ce a urmat face “deliciul” amatorilor de ştiri “tari”: polei, viteză (el grăbea spre casă pentru a nu-i prinde seara pe drum), alunecare, intrare pe contrasens, airbag-uri care nu s-au deschis .. moarte.
I-au adus acasă “pachet” şi i-au înmormântat ieri în sat. Vărul meu, fraţii şi soţia au fost şi ei prezenţi în aceste momente atât de grele pentru nişte oameni care şi-au îngropat singurul copil. Un copil frumos ca un înger, deştept şi realizat în viaţă, care găsise din nou iubirea şi era fericit. Şi iubirea a făcut o singură greşeală la volan, pe care au plătit-o cu viaţa.
Peste 2 săptămîni Teo împlinea 30 de ani.
Graba de toate zilele, stresul de a implini totul cum trebuie, calitatea proasta a soselelor din Romania, duc in fiecare zi la tragedii rutiere.
Dumnezeu sa-i odihneaasca in pace! E trist ca mor oameni in felul asta. Trist. Aveau intreaga viata inainte, insa a fost spulberata prea devreme. Din nou: trist.
Arabii au o vorba simpla: Maktub. Cred ca exprima cel mai bine tot ce ai povestit.
Sa se odihneasca in pace.
@Darael .. e buna vorba si concisa .. nu mi-as fi dorit sa spun asta in ceea ce priveste o tanara cu doar 2 luni mai tanara decat mine, de fapt nu mi-as dori sa spun asta vreodata. Si uite ca mereu auzim cate o veste din asta si nu ne ramane decat sa rostim vorbele astea 🙁
@brontozaurel .. de acord cu tine. Eu noi l-am ingropat pe bunicul meu si, desi era destul de batran sa zic asa (69 de ani) am fost absolut devastata. Cred ca mi-as pierde mintile daca unicul meu copil ar muri, de fapt daca unul dintre copiii mei ar muri.
@Liviu .. interesant este ca in zilele respective si noi veneam de la Dubrovnik prin muntii Bosniei, pe ger de -13 grade, ceata super densa, zapada si portiuni de polei. Si am facut drumul de 1 ora in 3, pentru ca “soarele” a condus ca melcul. Mereu mi-a spus (acum ca sunt si eu sofer) “mai bine tragi undeva pe dreapta,daca esti obosit, mai bine mergi mult mai incet, decat sa risti. Nu ai unde sa te grabesti atat de mult, nu e nimic mai important decat viata ta.”
@emese .. trist si pentru vecinul tau. Groaznic. Pe cand lucram la celalalt radio, soferului i-a murit unicul copil, un pustiulica destept si frumos de doar 13 ani. L-a lovit o masina pe trecerea de pietoni si in 2 saptamani si-a dat duhul. I-au dat de la radio niste zile libere si eu am fost prima persoana care l-a vazut (in afara familiei) dupa ce si-a inmormantat copilul. Sincer imi venea sa intru in pamant si am regretat ca nu puteam face nimic sa ii alin durerea.
O asemenea tragedie te distruge pur si simplu 🙁
no man should have to bury his child…
🙁 Dumnezeu sa-L odihneasca.
of ce trist 🙁
am si eu un vecin care si-a inmormantat fata de 20 de ani. nimic mai trist!
Graba asta…. pacat.
Cred ca toti ar trebui sa invatam sa ne grabim incet….
Deprimant! Sorry!
Sa se odihneasca in pace. Din pacate asa se intampla tot mai des pe minunatele sosele, dar eu mi-am insusit o vorba (mai ales de cand am si eu copii) – niciodata sa nu mergi mai repede decat poate sa iti zboare ingerul…
Groaznic. Cand am citit titlul ma gandeam ca poate ne dai vreo veste neasteptata 😀 si l-am citit cu sufletul la gura ca sa ma intristez la sfarsit 🙁
Mai bine nu se grabea…
of, ma doare sufletul…
Dupa titlu am crezut ca o sa fie un articol vesel si interesant.
De fapt, titlul e cat se poate de ironic. Viata e prea scurta. Si uneori se “rupe” la jumatate…
Foarte trist.
Anul trecut a murit un cunoscut intr-un accident de motor petrecut in Bucuresti. Avea 24 de ani, era noapte, mergea incet si totusi l-a “agatat” un refugiu de tramvai iesit pe neasteptate in fata. Tipul pierduse trenul cu care vroia sa mearga in Iasi la prietena sa si se hotarase sa iasa la o mica plimbare…
Cumplit ghinion.
Eu incerc sa fiu cu ochii in 16 in trafic, chiar daca si prietenul meu conduce foarte prudent. 🙁
am îngheţat după ce-am terminat de citit acest articol. uneori mă sperii când citesc acest blog, serios… poate m-am obişnuit eu cu tine veselă şi fericită, mereu drăguţă şi cu poveşti frumoase (adică vesele) şi de-aia.
îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat, condoleanţe.
@Dojo îți împrumut buburuza dacă te poate face mai veselă :->
Dani, trebuie sa vad buburuza ta. Doamne cat e de dulcica. Vezi sa nu o scoti acum afara, pana nu ii faca vaccinul si mai ales pana nu trece frigul asta. Sa nu raceasca ingerasul 🙂
Imi pare rau ca v-am intristat pe toti cu articolul, dar sincer si mie mi-a picat fata cand am auzit. Nu am fost apropiate, ne-am cunoscut doar, dar chiar este inca o lectie de viata atat de trista 🙁
Asa raspund si eu la stupida intrebare.
La 30 de ani!
Sper sa nu fie un blestem.
Ce sa mai zic… odihneasca-se in pace!
un fel de love story .. oare pe o scena cum ar arata povestea asta ? 🙂
Ma inclin in fata intelepciunii tale! Cat talent in a expune o poveste trista intr-o maniera eleganta. Cred ca e cel mai cumplit lucru sa iti ingropi copii. Nimic mai rau nu exista pe lumea asta. Si cu 2 luni inainte de a-si implini varsta. Mare pacat. Acestea se numesc tragedii.
… de obicei te gândesti, astfel de lucruri se întâmpla la altii, nu tie, nu celor din jur.
Dar când omul sau oamenii respectivi) îti sunt cunoscuti… cam ramâi stana de piatra la astfel de vesti.
Eu am trait o astfel de experienta recent cu o fata cu care stateam in banca la scoala de soferi acum câteva luni, îi tineam locul caci ea nu avea timp sa vina cu 15 min. mai devreme. Ei bine n-apucase sa-si ia carnet de conducere – si în Decembrei când am sunat-o sa vad ce mai face… am mutzit. Era la chirurgia maxilo faciala… la reparatii capitale la fatza. Nu ea fusese la volan… ea era pe scaunul mortului, dar o manevra riscanta a unul conducator imprudent îi afecteaza si pe ceilalti uneori. Ceasul rau – la locul nepotrivit. Acum stau si ma intreb daca va mai avea curajul sa isi de-a examenul de condus?
Fata era tânara (probabil 24-25 de ani)… acuma isi termina dreptul si mai dorea sa faca o facultate gen psihologie. Avea un prieten… foarte aproape de maritis… Acest accident este o piatra de încercare intr-o relatie. Daca se bazeaza doar pe aspect exterior… nu va rezista. Si pâna la urma conteaza sa-si gaseasca perechea adevarata… care sa nu o aleaga pentru cum arata ci pentru ce reprezinta ea ca om. Sigur ca chirurgia plastica din ziua de azi poate face minuni… cine stie…
Scuze… am incercat sa fie short, short, short! Oricum urez tuturor “La Multi Ani si numai bine” caci nu am trecut pe aici ce ceva vreme… si îi cam stiu pe multi de pe aici:-)
definitiv – s-a nimierit si varsta din pacate .. chiar pacat.
Lorant – aici din pacate au murit ambii, nu doar ea. Intr-un fel zic ca e mai bine decat in filmul in cauza ca au murit instantaneu. Nu au simtit ce inseamna sa moara omul pe care il iubesti …
alinush – daca ma mai lauzi mult, zau ca mi se urca la cap 🙂 Multumesc pentru cuvintele frumoase, sa stii ca pica bine si cate o lauda din asta …
manon – scrie linistit cat de mult doresti, nu te scuza. Un comentator trebuie sa isi spuna parerea, chiar daca o face pe 2 pagini. Ma bucura “interceptiile” astea mai lungi, imi place sa citesc 😉
Bine ati venit cei noi pe blog si ma bucur ca v-a captat/socat articolul. Ideea de baza si acid este ca graba strica foarte clar treaba. Daca macar unul dintre cititorii mei va fi mai atent la vitezometru si nu va mai “calca” mai mult decat este in siguranta, cred ca am facut deja ceva bun. eu clar sunt “calmata” pe cel putin 1 an 🙁
Buna antiteza, am timp sa ma marit si-n zece ani, dar n-am timp sa ajung acasa intreaga si-n zece ceasuri.
Cam asta e problema zilelor noastre.
Corect, e foarte adevărat: “Nu ai unde sa te grabesti atat de mult, nu e nimic mai important decat viata ta.” Şi când mă gândesc cât de repede alerg şi eu pe şosele, prin ţară. Mai bine te bucuri de peisaj o oră în plus sau te delectezi cu plăcerea şofatului în siguranţă, decât să devii personaj de poveşti triste.
Total offtopic: pune-ţi şi tu un favicon reprezentativ, că ţi-a rămas ăla de la MagzNetwork! Scuze, dar n-am găsit o adresă de contact ca să-ţi spun în privat.
Şi ca să mă înjuri până la capăt, pune diacritice şi la “Viata, muzica, web design. Idei putine, dar fixe.” dacă tot zici că acum opinezi cu diacritice. 😛
Sper că înţelegi motivul acestor observaţii: simpatie pt blogul tău. Cu bune gânduri! 🙂
Dupa astfel de intamplari nefericite ajungem la intrebarea: “De ce Doamne pe el, de ce acum?”
Trebuie sa ai un suflet tare sa redactezi un astfel de articol, in astfel de conditii.
Sincere condoleante.
Carpe diem..
Salut, Mihaela este numele meu, am vazut un comment de-al tau legat de smile factory pe un alt blog si as fi avut nevoie de niste informatii despre ei. Am putea coresponda pe mail? Iti multumesc.
Salut Mihaela. Intra pe smilefactory.ro şi contactează-i pe telefon sau vizitează clinica. Eu ţi-i recomand cu mare drag.
Dacă mai doreşti să discutăm, scrie-mi pe dojodesign(la)gmail(punct)com
motanes .. nu ma supar .. merci de idei. Le pun la “fript” 😉
Parca ar fi actiunea unui film trist care dupa ce se termina iti lasa impresia ca o asemenea coincidenta nu s-ar putea intampla.
damn, nu mai conduc azi 🙁
[…] Pe langa film, am reflectat la cele scrise de Miruna si Dojo […]
nu am citit tot articolul recunosc..m-a atras titlul insa..eu am zis ca daca nu ma marit pana la 30 ma sinucid…iar darael..pentru acel cuvant arab tastat..meriti ceva..poate o sa am ocazia sa ti-l ofer..
[…] scris articolul ăla cu “măritatul la 30 de ani“. Ăia de au rezistat să citească mai mult de 2 fraze au realizat că faza cu măritişul […]
Sincere condoleante! Dumnezeu sa-i ierte pe toti cei plecati de langa noi mai repede decat am fi crezut vreodata.
Povestea asta te face sa-ti spui inca o data: “Nu lasa pe maine ce poti face azi!”
Cam asa .. acum cuget ca am trecut de varsta in cauza, poate ar trebui si eu sa mai fac unele altele 😉
[…] şi la mormântul fostei iubite a verişorului meu. Mi-au dat lacrimile când m-am gândit că era de vârsta noastră. Verişoară-mea îmi spune că părinţii ei sunt zilnic prin cimitir şi că încă nu şi-au […]
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
Asa cum ti-am scris si in mesajul privat de pe invatam.net, ma gandesc ca timpul (si in special viata) trece pe langa noi fara sa ne dam seama decat in momente critice. Atunci realizam ca, de fapt, nu mai avem 6-7 ani cand mergeam in prima zi de scoala, nu mai luam primul buletin la 14 ani, nu mai suntem la varsta majoratului si exemplele pot continua. Imi vine in cap acum vorba aceea cu “Niciodata nu e prea tarziu!”.
Ei bine, uite ca este! Si sa stii ca si eu am mers de destule ori pe conceptia de gen “Mai bine mai tarziu, decat niciodata”, dar uite ca nu e bine. Imi pare rau pentru ce au patit cei 2, desi nu ii cunosteam. Pana la urma viata se termina intr-un anumit punct pentru fiecare dintre noi, dar conteaza ce am facut pana in acel punct si ce lasam in urma noastra! Aveti grija de voi!
Felicitari pentru blog(uri), “dojo”.