E 9 şi ceva dimineaţa, D. a plecat deja cu a mică spre sală. Astăzi e spectacolul de balet, ce încheie încă o serie de lecţii la “studioul” din cartier, unde a mică prestează dans săptămânal de un an şi ceva deja. Chiar 2 cred. Aranjată, îmbrăcată frumos, cu rochiţa de balerină pe umeraş, “gâga” este azi balerină cu acte în regulă.
Noi ne pregătim de plecare peste vreo oră, că la 11 începe spectacolul, ele au plecat mai devreme, că încă e de pregătit pentru micii artişti.
Ca orice oameni uşor maniaci cu uneltele de foto-video, în fiecare dintre cele 2 familii există o cameră video şi 2-3 aparate foto, începând cu “săpuniere” şi aparate pe film (“soarele” îi cu astea din urmă ) şi ajungând la un bridge decent şi 2 DSLR-uri ultimul răcnet. Deci ne descurcăm, zic io.
Încă de ieri seară plănuiam să le avem încărcate şi să imortalizăm momentele în cauză, că doar nu va mai avea gâga 5 ani şi nici nu va repeta spectacolul ăsta de balet.
Dar cică nu putem să le luăm, că nu e voie să filmezi şi să pozezi în timpul spectacolului. Motivul? Aţi crede că pe cei de la studioul de dans îi doare puternic emisfera dreaptă că sunt deranjaţi copiii de blitz-urile respective. Aş, nici gând. Explicaţia este alta: studioul are un “deal” cu un studio de pozat-filmat, iar ăştia nu doresc concurenţă.
Adică mi-e extrem de clar că având 2 camere video şi 2 foto la noi, plus că nu toţi suntem exagerat de împiedicaţi la astea, ne-am face singuri cele necesare, poze şi clipuri cu a mică, aşa cum facem în orice altă ocazie. Dar asta ar însemna că nu mai dă familia zeci de dolari pentru câteva poze şi un filmuleţ.
Mda, uneori mi-s dragi yankeii ăştia …