Pentru partea asta de țară cel puțin Arădeanca este un brand cunoscut. Cam orice femeie care era copil prin anii 80 (pun decada asta, că mi-e familiară) are acasă măcar o păpușă. Eu am două, care au aproape 30 de ani. Sunt vechi, ușor prăfuite, nu mai au hainele originale (deh, eram mare croitoreasă pe vremea copilăriei), dar sunt încă superbe. Ochi mari și frumoși (una îi are verzi, una albaștri), chipul frumos sculptat, au acum, după 3 decenii, aceeași frumusețe ca odinioară.
Am scris anul trecut despre șocul pe care l-am avut, văzând cât de mult au „alunecat” standardele de calitate la Arădeaca în ultimii ani. Am cumpărat o păpușă pentru fiica prietenilor noștri din State. Are catraliarde de Barbie și tot felul de minunății (chiar și o American Girl – care costă vreo 200 și ceva de dolari), dar ne-am gândit că o păpușă „icon” din țara părinților ei nu ar strica în colecție.
Ceea ce am găsit m-a făcut să regret că nu și-au ținut vechile matrițe. Noile păpușe arată ca lovite de cine știe ce sindrom, ochii se închid/deschid independent (sau rămân blocați), iar hainele sunt înfiorătoare. Păpușa mea blondă, cu ochi verzi, avea o rochiță de mătase vernil, cu pălăriuță de doamnă. Cealaltă (roșcată cu ochi albaștri) avea o rochiță de un roz miunat, cu diverse detalii pe revere. Culori vii, materiale de foarte bună calitate, păpușile în sine erau rezistente ca niște tancuri rusești. Chiar mă gândeam că mai bine curățam una dintre ele și i-o duceam, în locul ororii cumpărate.
Da, Arădeanca au dat faliment. – via TheFUA.
Ne mai miră?
Sigur, am putea să spunem cât de nasoală este economia din România. Am putea spune cât fură onor conducătorii noștri, am putea spune cât sunt de sufocați agenții economici de taxe aberante și o birocrație din care nimeni nu ieste cu creierii întregi. Și am avea dreptate. Să faci afaceri acum în România este greu și de multe ori lipsit de orice bucurie.
Dar în cazul Arădeanca nu e vorba doar de un climat nefavorabil. Este vorba despre o fabrică de tradiție în România, care acum 30 de ani producea niște păpuși absolut OK, și care acum își bate joc de clienți cu niște orori de 2 lei. În momentul în care „pericolul galben” a pompat peste tot produse foarte ieftine și (multe) proaste, tu, ca fabrică de tradiție, dacă vrei să mai ai o șansă, nu le calci pe urme.
Pentru că, dacă doresc o porcărie de păpușă, cu defecte și într-un ambajaj ce se desface în 2 minute, mă duc pe „fâșia Gaza” și iau de acolo un rebut. Care, culmea, deși e de o calitate îndoielnică, probabil are un ambalaj mai de doamne ajută și poate păpușa în sine nu e îmbrăcată în NEGRU. Cât de tâmpit poate fi un designer (sau cine o fi dând undă verde la asemenea haine) să facă hainele unei păpuși PENTRU FETIȚE negre, maro sau verde închis? S-a terminat rozul? Nu mai este violet?
Renumele nu înseamnă nimic, dacă nu vii și cu o calitate măcar decentă. Prinzi eventual un bou în plină criză patriotardă (ca mine), care-ți cumpără produsul. O DATĂ. Pentru că, în loc să fac colecție pentru aia mică de arădence diferite și frumoase, m-am lecuit pe veci. Mai bine iau o chinezărie, probabil arată mai OK sau dau un ban în plus pe o Barbie (deși are asta mică toată colecția, cred). Oricum, a doua oară nu mai fac greșeala respectivă și, dacă nu eram chitiți să luăm un produs cu marca pe care am adorat-o toată copilăria, nici nu mă oboseam.
Mi-e greu să cred că, acum 30 de ani, același producător scotea din fabrică niște păpuși frumoase. Nu sunt nostalgică și nici nu trăiesc din amintiri, am încă acasă păpușile în cauză care, doar spălate și îmbrăcate cu haine noi, arată de parcă-s scoase din magazin. În 2012, când concurența pe nișa lor este atât de acerbă, când au în spate ZECI de ani de experiență, ei vând asemenea gunoaie.
Și cu siguranță nu au nicio vină pentru falimentul în cauză. Sunt probabil românii nașpa că nu le cumpără mizeriile …
Pe ici, pe colo, in unele librarii mai exista cateva papusi Aradeanca, iar vanzatoarele nu stiu cum sa scape de ele si sa le vanda mai repede.Ai dreptate cu hainutele papusilor.Si bunica ar fi avut mai mult gust.Stiu ca mai demult aveau si un site care semana cu o scena de teatru.Eu ma gandesc ca intentionat se falimenteaza fabrica pentru a cumpara mai ieftin linia de productie sau poate s-au perimat utilajele iar o investitie mare in tehnologie nu are cine sa faca…In plus, aceste papusi au inca un pret ridicat.
Oh, situl lor era alta durere de cap, dar sunt multe companii care au situri de 2 lei, deci nu m-am mai stresat si cu amanuntul asta. Probabil se doreste falimentarea, sfantul stie. Vom vedea ce se mai intampla in viitor …
Aaa, nici macar nu mai exista aceste papusi in magazinele normale de jucarii.Eu le-am mai gasit in librariile, foste de stat.
Mi-e rusine sa-ti spun, dar n-am auzit de papusile astea in viata mea. E drept ca nici n-am fost prea dornica sa ma joc cu ele.
Same here…
Nici eu n-am auzit, dar povestea lor e oricum tristă.
Am ascultat o conferinta de-a lui Virgiliu Gheorghe, despre sub-dezoltarea creierului uman si influentele imaginii. Si vorbea despre papusile Barbie. Si niste studii au demonstrat ca un anumit procent de femei au ca reper papusile Barbie. Anorexice si dezbracate.
Barbie sunt si mai urate, alea sunt femei, nu papusi pt fetite.
In mod clar toate produsele noastre ramase sunt sortite disparitiei. Ce economie aveam in trecut…. O sa fim nevoiti sa cumparam chiar tot din afara.
Am mai citit ceva asemanator si pe un alt blog..de mirat, chiar nu ma mira…compara papusile Aradeanca de acum 10-15 ani cu cele produse acum.