Am câteva cărți aproape de suflet și O lume dispărută face parte din „colecția” respectivă. Am citit-o prin adolescență, găsind-o undeva prin bibliotecă. Îmi amintesc și acum coperta (exact cea din poză), paperback, după cum îi spune pe siturile „englezești”. O carte căreia îi dădusem târcoale ceva timp, că tot nu mă puteam hotărî să o citesc sau nu. Am un fel ciudat de a lua cărțile la citit, scanez repede 1-2 pagini și-mi dau seama dacă doresc sau nu să o parcurg. Deh, ținând cont că nu era pe lista de lecturi obligatorii, îmi permiteam luxul de a o „mirosi” puțin și a vedea dacă-mi place sau nu.
În ziua respectivă chiar am deschis-o, că tot mă împiedicam de ea, cu superioritatea omului care a citit 50 de biblioteci și se gândește „hai să văd ce-i cu asta”. Deh, adolescenții se știe că sunt geniali de la natură și că au puteri demiurgice, doar adulții nu înțeleg asta. Culmea este că, deși am deschis-o așa doar din curiozitate și fără să aștept nimic, m-a prins.
Am luat-o dintr-o dată cu drag între degete, m-am făcut comodă pe patul din camera mea, plasată strategic pe burtă, mi-am pregătit vreo 4-5 mere pe o farfurie și am plecat la vânat pterodactili și iguanodoni.
Ca orice carte numai bună de citit de un adolescent, este plăcută și plină de farmec. Există un umor al lui A.C. Doyle care te prinde imediat, exagerările lui sunt de multe ori comice și are felul lui de a te „trage” în povestire. Este una dintre cărțile pe care le-am terminat în câteva ore și mi-aș fi dorit să aibă măcar 1000 de pagini, că sigur nu mă plictiseam.
Acțiunea ne aduce înapoi în timp, pe la începutul secolului a XX-lea și, dacă e să ne luăm după jivinele de care dăm în carte, chiar mai departe, hăt bine în Jurasic. Un gazetar de la Daily Gazette (E.D. Malone), este trimis să-i ia un interviu Profesorului Challenger, care, așa cum îi spune și numele, are niște maniere extrem de bătăioase și iubește tagma gazetarilor ca benzina într-o mașină Diesel. Să fim corecți, Malone nu este trimis la „tăiere” de vreun șef rău, ci se bagă singur în probleme, încercând să o cucerească pe o tânără doamnă, Gladys, pare-se interesată doar de bărbați curajoși, care nu lasă nicio oportunitate să le scape.
Păi ce altă oportunitate mai mare să fie, decât să stai față în față cu mistrețul de Challenger și să-l întrebi despre expediția lui din America de Sud, care, spune el, i-a prilejuit găsirea unei lumi considerate de noi dispărută.
Nu vă plictisesc cu amănunte, că vă iau plăcerea de a citi cartea, cert este că Malone ajunge într-o echipă de 4, destinată să cerceteze afirmațiile lui Challenger, pentru că, spre deosebire de religie, oamenii de știință chiar doresc să cerceteze înainte de a crede. Și e oricum greu de crezut că animale de mult extincte stau bine merci pe un platou în capătul celălalt de lume (eroii noștri sunt londonezi), în timp ce noi trăim cu impresia că ne-au rămas doar fosilele lor.
O lume dispărută este o poveste despre camaraderie, curaj și trădare, ca orice aventură umană până la urmă. Cei doi profesori (Challenger și marele lui oponent – Summerlee), Lord John Roxton (un gentleman prea plictisit cu viața din Londra, așa că vizitează tot felul de coclauri și se implică în vânătoarea de animale și de oameni fără căpătâi) și Malone au parte de tot felul de aventuri, de la a fi trădați de unul dintre oamenii din echipa lor din America de Sud ți la a fi aproape mâncați de dinozauri carnivori sau de pterodactili, până la a conduce o luptă pe viață și pe moarte între oamenii-maimuță (probabil „veriga lipsă”) și o specie evoluată de oameni – indieni.
Veși descoperi mai departe acțiunea, cartea este plină de evenimente magistral povestite și de informații (chiar dacă nu chiar exacte, din punct de vedere științific). Am recitit-o cu mare drag în acest seri și o recomand spre citire sau re-citire. Este relaxantă și drăguță.
N-am citit-o, dar seria Sherlok Holmes mi-a plăcut. Deci o trecem și pe asta la lista „de citit”, mai ales că-i gratis în Kindle Store. 🙂
Bun venit pe blog. De acum ar trebui sa-ti intre comentariile direct 😉
Merci ca mi-ai reamintit de SH. Tre’ sa le iau la recitit.
Ahh, tin minte si eu perfect coperta! Prima oara am citit-o cand eram ft mica si nu stiu daca am inteles mare lucru din ea, ca nici 7 ani nu cred ca aveam pe atunci, da’ eu citeam orice’mi pica’n mana :)) Am recitit-o cam in aceeasi perioada in care mi-am tras buletin. Mi-ai facut chef s-o reiau. 🙂
Asta o am si eu acasa…dar nu am citit-o…:( sa imi fie rusine!
Am citit-o si eu prima data cand aveam vreo 8-9 ani.. si inca de vreo cateva ori pe parcursul urmatorilor ani 🙂 era una din cartile pe care le reciteam cu placere cand nu aveam nimic nou
Dupa cartea “O lume dispărută” sa si facut un film super fain 3d
Hehe.. “O lume disparuta” am primit-o ca premiu prin clasa a 6-a sau a 7-a, la scoala. Am citit-o de vreo 3 ori. Ulterior am citit si toata seria Sherlock Holmes. Sunt carti care trebuiesc citite pana la 14-15 ani, dar le citesc cu placere si acum.
Cred ca si eu am primit-o cadou. Nu mai stiu .. deh, imbatranesc 😀
Si uite asa ma faci tu sa cheltui “o groaza” de bani pe carti, ca E scump, dom’le, cititul asta :)) Intrat pe Okazii, gasit, cumparat! La uriasa suma de… 5 lei:)
Am citit-o pe la vreo 15 ani, in prima vacanta de liceean. M-a surprins cumva stilul mai catre Jules Verne, altfel decat in cartile cu Sherlock Holmes. Cred ca e o carte scrisa intr-un stil atipic de Doyle. Acum vreo trei ani am recitit-o in original (pe telefon cu ecran de 3 inch) si m-a incantat, distanta in timp de peste 20 de ani a facut sa savurez din nou detaliile. In urma cu ceva timp am vazut si ecranizarea cu Bob Hoskins in rolul profesorului Challenger si James Fox in rolul profesorului Summerlee. Bunut filmul, cel mai bun dintre cate exista (si sunt destule) prin apropierea de povestea din carte, insa si asta are divagatii de la opera lui Doyle. Chiar nu inteleg de ce nu pot pune pe ecran exact povestea originala, fara modificari si tampenii ce strica farmecul povestii. Foarte rar am vazut o ecranizare a unei carti bune care sa se apropie de “ecranizarea” din mintea mea atunci cand am citit-o.
[…] tot am pregătit ieri terenul amintindu-vă de cartea lui Arthur Conan Doyle (O lume dispărută), astăzi îmi fac plăcerea de a căuta prin arhivele cu mii și mii de poze „americănești”, […]
Am citit-o si eu in copilarie (parca primita la premiu), si mai apoi cand am dat de seria S.H. ma tot miram cu nu e pe acelasi calapod. Se pare ca si eu o luasem invers, de la “O lume dispărută” la seria S.H.:D
da’ Semnul Celor Patru ce are ?
Asta urma sa o citesc de saptamana viitoare 🙂 Ador ACD. Sa vedem cum se descurca si fara SH…
Am primit-o acum ceva timp dar sa-mi fie rusine, nici nu m-am atins de ea..ce-i drept, am avut alte prioritati 😀
Niciodata nu e prea tarziu insa.
Parcă-parcă am văzut-o cânva, undeva, dar mi-a scăpat. O să încerc să fac rost de ea, poate o citesc odată cu Ziurelul și Mărgelatu, că-s mari amatori de povești cu dinozauri. 🙂
M-ai pocnit in moalele capului cu articolul. Cartea asta e si la mine “la loc de cinste”. A fost una dintre primele carti pe care am pus mana odata ce am invatat sa citesc si, alaturi de Aventurile lui Tom Sawyer, Regele Canibalilor si de Un Yankey La Curtea Regelui Arthur, mi-au marcat serios prima parte a copilariei.
^Yankeu 🙂