Pentru familia mea “revoluţia computeristică” a venit pe când eram prin a XI-a cred .. cu un 286 la “mon pere” la birou. Acasa am făcut un 386 şi ne destrăbălam cu “istorice” gen Prehistoric (na, că s-a brodit), DOOM, Wolfenstein şi Mario.
După care l-a pus sfântul pe genitor să găsească la un amic un joc mai altfel. Tre’ să facem o paranteză şi să explicăm junilor cetitori că pe vremea aia, adică în aialaltă eră, nu stăteam cu ochii cât cepele pe net, aşa că accesul la jocuri era cam greu, să nu zic aproape imposibil. Aşa că fiecare culegea de pe la alţii ce apuca şi făcea colecţie. Să îl ţie ăl de sus pe tată-miu, că mereu a suferit de mania adunatului, aşa că ne-am pricopsit cu tot ce mişca în domeniu.
Pe vremea aia, dojo era fată inocentă şi nu dăduse în patima statului pe compul personal (well, stau pe scaun, dar intrăm în detalii) din simplul motiv că obiectul în cauză erau superb, incredibil şi inexistent.
Împărţeam cu ăl mare jucăria lui şi prestam games cu schimbul.
Un joc la care am ajuns să colaborăm a fo’ chiar şmecheria asta de Supaplex, la care “munceam” cu zilele. Nivelele de început erau simple, necesitau dexteritate, de aia aveam eu. După aia trebuia să mai şi cugeţi şi la faza asta eu stam prost. Aşa că bărbatul casei se ghemuia în scaun, îşi punea bărbia pe genunchii la fel de plini de grăsime ca şi penele de gâscă de apă şi cogita îndelung.
Echipă ţeapănă, vă zic eu.
Dacă ne împotmoleam la o fază la care nici reflexele mele bune nu ajutau, mutam pe dischetă jocul şi îl jucam pe 286-le de la muncă. Da, se mişca mai în reluare şi puteam să fac “ze megic”.
Un alt jucător de Supaplex era prietenul lui tată-miu, “tată-miu vitreg”, după cum făceam mişto noi. El era o combinaţie între noi doi (mai reflexiv un pic, dar jucător bun). Şi să vezi ce planificare de joc se făcea, cum gândeam turele încât să terminăm câte un nivel şugubăţ. Avem şi la ora asta 2 neterminate (din final cred), care ne-au scos peri albi şi barbă lungă.
Au trecut anii şi, deşi am simţit cu toţii mare drag de alte jocuri, atât de preocupaţi de unul singur nu am fost. Şi echipele în cauză nu mai aveau rost, că le dădeam noi de capăt şi singuri.
Mă veţi acuza că ţin morţiş să vă stric zilele, cu mesajele mele lacrimogene. Vorba aia, scriu puţin, prost şi trist. Vestea primită vineri ne-a lăsat pe toţi mască. Prietenul lui mon pere acuza de nişte zile dureri de spate. A luat omul concediu medical şi, când să plece de acasă după repaos, a coborât la parte şi a sunat-o pe soţie. Nu mai putea călca bine.
La câteva ore de la aducerea la spital, a trecut în stadiul de pareză de la brâu în jos. Cum în România urgenţele se planifică altfel, ABIA AZI i-au făcut RMN. Mâine un eco. Vestea şocantă este că are o tumoră care presează. Chiar şi mai grav este că e un stadiu avansat.
Stau şi mă tot gândesc ce drac de învăţăminte să tragi de aici (că doar viaţa ne dă mereu lecţii) .. să mergi des la control de rutină? Să nu treci de 10 ani ca vârstă? Un om în putere, la 50 şi ceva de ani e pus în faţa unei situaţii limită. Nu vă încarc glandele lacrimale cu amănunte despre cum a picat vestea peste soţie şi cei doi copii, pe care i-au crescut exemplar, deşi mereu în pragul sărăciei.
Dacă e să punem la cale liste de dorinţe, aş vrea să terminăm jocul ăsta, dar cu condiţia ca el să fie sănătos, aşa cum era acum mai bine de 10 ani. Ce zici …. , te bagi?
Eheheeee amintiri. Supaplex era cam cel mai tare joc de pe vremea aia (cel putin dintre alea pe care am putut pune mana). Altele misto erau Sokoban si Lemmings.
Viaţa, în esenţă este… temporară. După o vârstă trebuie să te aştepţi la chestii de genul. Eu unul stau cu frica-n sân, ştiindu-i pe ai mei singuri, la câteva sute de km de mine.
Mama mia cat am mai jucat jocul ala… Am inceput si eu tot cu un 386. Aveam jocuri pe dischete de alea mari… nici nu stiu cum sa le descriu. 🙂
Imi pare rau pentru “taica-tu vitreg”. Singura invatatura care imi vine e aia ca tre sa fim constienti de propria fragilitate si sa traim in consecinta. Indiferent ce inseamna asta pentru fiecare.
Eu unul, am pornit de un pic mai sus… bolile copilariei mele se numeau DOOM2 si Dune, tot 2 ca pe primul nu l-am gasit nici in ziua de azi ^_^ Stateam pe un 486 donat de un prieten de familie si butonam pana faceam carcei la degete. Dupa aceea am evoluat la seria The Incredible Machine — pot sa spun cu mana pe inima ca pana am terminat primul TIM cunosteam cele mai savuroase injuraturi din limba romana, ba chiar am si inventat unele noi. M-a imbatranit prematur jocul ala… In ceea ce priveste vestile proaste, vad ca in ultima perioada numai belele ai patit. Imi pare rau pentru tine, sincer!
Cat Supaplex am jucat la viata mea 😀 Inca stiu toate nivelurile si tehnici…Bataie cu surorile pe masninarie…:)) Doar hercule m-a mai prins asa, ca am descoperit inca 4 nivele ! O zi de cotitura in viata. Apoi a aparut mahjongul care si acum ma joc ^^. Pe miniclip sunt unele f ff grele 😛 Ahh, sweet memories !
Pe bune că numai lacrimogene bagi de la o vreme? Mai poţi? Că eu nu prea. I’m a senzitive guy.
Da stiu si eu Supaplex, care sunt sa zicem mai tinerel. Nu prea m-am descurcat la el, insa acolo putin cu toata familia tot mai jucam un nivel doua.
Ce jucam toti era Pinball. Era unu frumos nu mai stiu cum se numea, insa ce mai concurs care facea cele mai multe puncte.
Plus ca mai erau si jocurile din DOS. Am pus mana odata pe un cd cu vreo 100 de jocuri DOS, vaii cat am fost de fericit.
Alt joc de gandire gen Supa stiu ca era ColorBuster. Nasu meu era as la el.
Eh vremuri frumoase pe atunci cu jocuri care iti dezvoltau dexteritatea si inteligenta. Acum ce sa inveti din CS, NFS si FIFA?
Din nefericire, un CT sau RMN se face foarte greu din cauza numarului mic de aparate din clinici. Ca sunt destule la particulari, dar alea costa de rup.
Si pentru a le face printr-o internare e nevoie de un dosar de zici ca te duci in spatiu.
Pentru cei care au facut legile astea, oamenii nu valoreaza nimic. Ci hartiile.
Tin minte ca in loc sa pun mana sa invat pentru licenta ma imbolnavise frate-meu cu Dyna. Si-am mai avut o boala cu Hexxen, pe care nu am reusit sa-l termin, desi nu mai aveam mult.
Din pacate, din ce observ zi de zi pot spune ca generatia celor de 50-60 de ani este aproape supusa decimarii, ca sa nu zic exterminarii ca va speriati. Cancerul are o incidenta si o evolutie uluitor de rapida la grupa asta de varsta, infarctul loveste si el crunt. Nu pot sa-mi dau seama de ce, o fi Cernobalul, o fi si stress-ul adaptarii la noi vremuri, care i-a lovit in plin, oricum eu m-am ingrozit de cati am auzit ca se prapadesc inainte sa apuce 60 de ani. Si cand te gandesti ca suntem proiectati sa traim 120 de ani…
E de speriat cat amar de tumori si neoplasme apar mai nou. S-a stricat ceva, sunt cam sigur.
si sa nu uitam de “Prince of Persia” (https://www.dosgamesarchive.com/download/game/158)
Am prins si eu inceputurile astea :)) Supaplex, Wolfenstein, Mario, DOOM, Prince of Persia… Mai era un joc cu un om preistoric, dar nu tin minte cum se numea. Am prins si perioada cand nu exista windows, am prins si Win 3.1 =)) Supaplex inca il am… ca e prea prost pentru a si functiona, asta e partea a doua. 🙁
Nu inteleg prioritatile din spitale, ca n-au nicio logica, isi bat joc de vietile oamenilor 🙁
Ah ! Cand imi amintesc cand eram mic si asteptam o ora pana se incarca un joc, atunci foloseam un casetoscop si jocurile erau pe casete cu banda magnetica. Vremuri … ce repede au evoluat lucrurile.
Imi aduc aminte cat ma chinuiam sa face rost de un joc cum era Mario,Prince(asta era ceva nemaivazut) sau Volfied. Cand am vazut prima oara o discheta ma zis ca am vazut Parisu’.
Ce vremuri. Eu ma gandesc mereu Lotus-ul pe care il purtam in continuu pe o discheta si il jucam la orice calculator pe care il prindeam liber!
P.S. Si apropo de “probleme”, jocul asta mi l-a dat un om care acum nu mai e si care ma facea mereu sa rad. Nea Mitica e asociat acum in mintea cu Lotus-ul si Discheta de boot de Win 98! Sa fii fericit nene acolo sus pe norisorul matale! 😉
Imi amintesti de batranul Spectrum. Si de sunetul inconfundabil al casetofnului. Ce vremuri.
Sper ca “tatal vitreg” sa termine si acest lvl si sa treaca la nivelul urmator fara pierderi. Usor nu o sa ii fie, dar chiar tu spuneai ca e un jucator bun.
Nu demult mi s-a facut dor de jocuri vechi. Si am cautat Monkey Island de-am inebunit.. (stiu ca e mai “nou” decat Volfied, ce-l jucam si in loc sa mananc sau sa dorm…). Si l-am gasit. Si asa bucuroasa am fost! Pacat totusi ca nu ruleaza pe laptopul meu.. As vrea si eu sa mai joc ‘jocurile copilariei’ 😀
Shht..ma simt atacat ca tot incerc sa tgermin seria mea cu jocurile de alta data. Supaplex a fost mare pentru ca circula la romani, altfel impactul a fost micut. Lemmings a fost o revolutie 🙂
vreau si eu supaplexul cine mi-l da ?
Vai de mine… jocul ăsta a fost dragostea mea. :)) Parcă şi acum îmi pare rău că nu reuşeam să trec de mai mult de 5-6 nivele.
hmmm…. Supaplex. Și acum îl mai am pe calculator. E foarte tare jocul. Însă, eu mă plictiseam foarte rapid pentru că nu am creier bun și nici măcar nu sunt inteligent (IQ sub curu broaștei adică).
Dacă cineva vrea jocul, să urle la mine virtual… în oarece mod 😉
O seară faină
Oricum nu îmi plac aşa mult jocurile mi se trage de la o traumă din 1996 când mi-am luat pc şi am jucat Electroman 12 ore şi mi-a fost aşa rău … nu reuşeam să salvez nivelurile şi trebuia să joc continuu…
Excepţie fac: Dyna, preistorik, Star craft şi The Incredible Machine. Dar acum nici astea nu îmi mai plac…
Doamneee ce vremuri cand mai jucam 2 ore in fiecare zi pe 486-ele meu de acum 7 ani :)) .Acum mi-am adus aminte si de Duke Nukem – vremuri bune
Articolul este promovat folosind Blogoree Bligg.
https://www.blogoree.ro/Blogosfera/As_vrea_sa_mai_jucam_Supraplex
Pentru Dana care tot incearca sa ma spameze cu linkul ei cu supaplex. De ce nu mai jucam? pentru ca a murit amaratul. Multumita de raspuns? Ma lasi cu linkul tau?
[…] mor membrii familiei sau prieteni apropiaţi, aflăm despre alţii că au trecut la milimetru sau că i-au supravieţuit, unii într-un stadiu […]