Ma distreaza cat de hotarati sunt unii sa iti stabileasca rostul in viata. Cum le place sa iti spuna exact ce sa faci si se mai si irita uneori, daca indraznesti sa tii totusi cont de opinia ta personala, ca doar esti major, vaccinat si pe banii tai.
Observ tendinta asta si in ceea ce ma priveste. Ai mei au cam invatat ca sunt prea incapatanata sa fac cum spun ei. Asta nu inseamna ca sunt “gica contra”, daca sunt de acord cu ce imi propun, dar, daca simt ca totusi drumul meu este mai bun, zau ca il tin ca “neamtul cu tra-la-la” (asta e expresia lor si mereu ma distreaza).
Din pacate insa nu doar parintii isi baga nasul in viata ta. Pana la urma ei ar avea totusi o scuza, pentru ca in mod normal au mai multa experienta in viata (chiar daca uneori nu sunt in pas cu lumea de azi) si este clar ca iti doresc binele. Si totusi, atat online cat si in viata de zi cu zi, mereu se gaseste cineva sa iti spuna cum si ce sa faci. Cum sa te imbraci, ce masina sa iti iei, cum sa iti petreci concediul etc.
Nu ma deranjeaza o propunere, un comentariu de genul “eu te-as sfatui sa …”, “daca as fi in locul tau as …” pentru ca si eu mai dau cu presupusul. Mi se cere de multe ori sfatul si este clar ca imi place sa ofer si eu opinia personala. De la asta insa pana la “sa faci asa”, “sa nu faci asa” este totusi cale. Ma deranjeaza imperativul asta si faptul ca se asteapta ca eu (dupa ce am bagat la cap care este propunerea sau sfatul) sa renunt la orice reactie personala si sa fac exact cum mi se DICTEAZA:
- tunde-te .. nu vezi ce par lung ai?
- ah, cum sa te tunzi? Esti nebuna? Nu vezi cat e de frumos parul? (Acum ce naiba sa mai faci si pe cine sa asculti?)
- imbraca-te si tu mai elegant! (De ce? Ma simt bine in “blugi”)
- vinde-ti din situri! (De ce? Le dau altii de mancare? Munceste altcineva pe ele? De ce sa le vand, daca eu nu doresc asta?)
- ia-ti masina veche, esti incepatoare (Si daca sunt “avansata” si da un destept peste mine, nu tot tabla indoita se cheama? Daca eu imi permit Casco si vreau troaca noua, care naiba e problema? Ce, imi plateste altcineva masina?)
- hai la un suc, ai timp (Asta de obicei ma scoate din papuci. De unde soarele meu stii t, draga amicule, ca eu am timp? De unde stii tu ca nu am de facut cine stie ce chestii, ca nu am poate planuri cu iubitul, poate sa imi duc cainele la medic etc. Cum indraznesti sa imi planifici tu timpul?)
.. si lista continua .. de la “sfaturi” imperative despre cum sa muncesc la job (venite de la destepti care nici nu stiu cum ce se mananca treaba mea) pana la sfaturi in viata personala (ca doar dupa 5 ani inca mai trebuie sa fiu sfatuita cum sa imi pastrez relatia si cum sa imi iubesc omul), vestimentatie, concediu, evenimente frecventate etc.
Mi se spune sa ma marit odata, sa fac un copil (de parca nu stiu ca asta este traseul normal de evenimente intr-o relatie intre doi maturi care, culmea, se mai si iubesc) sa fac asta si aialalta.
Chiar este anormal ca la o anumita varsta sa incepi sa dai ignore lejer unor comentarii de genul asta? Sa incerci sa iti traiesti viata asa cum ti-o cladesti? Ca pana la urma, orice tampenie vei face, tot singur vei fi cand iti va veni peste bot. Din zecile de sfetnici de duminica pe care ii am, cred ca 2 ar sta cu mine sa imi ofere un servetel si un umar de plans, cand va fi rau. Culmea este ca acestia sunt cei mai ponderati in comentarii si stiu ca viata trebuie traita de fiecare asa cum se pricepe. Daca voi veni sa cer un sfat, este clar ca imi vor spune cu drag: “Mai, Ramo, eu asa as face. Tu ce zici?”