Sunt un exagerat de fericit deținător de Nook Tablet. Am luat anul trecut un Nook Color și l-am lăsat „genitorului”, setat cu dojoblog.ro ca home page (deci l-am forțat să citească minunea asta) și, imediat ce am ajuns iar în State mi-am pus mânuțele pe un Tablet.
Avem deja 2 luni și de când suntem „împreună”, iar amorul meu e încă nestins, mai ales că aici am acces la jde aplicații și jocuri. Mi-am pus deja o groază de prostii unele mai bune decât altele.
Ceea ce mă scoate însă din papuci este că majoritatea jocurilor sunt pentru tâmpiți. Adică tot felul de prostii de genul „spot the difference” sau „dress up”, chestii care sunt bune pentru asta a mică a prietenilor noștri, că are 6 ani. Dar ceva îmi spune că majoritatea utilizatorilor de tablete nu e formată nici de copii de 6 ani, nici de „întârziați” mental. Și totuși cauți de căpiezi până dai de ceva decent.
Vreau ceva de genul Tycoon, jocuri de strategie etc. Dacă de astea am pe comp (bun, nu acum, că l-am reinstalat, ca idee), nu văd de ce trebuie să joc idioțenii doar că-s pe tabletă. Sigur se poate face un „engine” decent, până și farmville pare mai deștept decât prostiile astea.
Dintre puținele jocuri decente:
Monopoly – după cum îi spune și numele, e Monopoly. Joci cu „calculatorul” sau poți juca pe rând, dacă sunteți mai mulți
Virtual City – nu știu dacă-i accesibil și pe alte platforme (parcă e). Un joc aproape bun. Să zic 9 din 10. Nu ai „free play”, deci mergi din campanie în campanie, dar e totuși interesant. Cei de la g3 chiar par să știe o treabă. Acum e drept că restul de jocuri sunt niște cretinisme, dar măcar arată decent și au lansat încă un Virtual City, deci sunt de iertat.
Am în rest tot felul de prostioare, inclusiv o treabă lansată de National Geographic (Plan it Geen), care tot o prostie de genul „click aici, acum aici” este.
Appstore-ul este plin de jocuri din alea de „îmbrăcat diverse”, de „caută diferențele” etc. Nu găsești un RPG decent, un strategy ceva. Să mor dacă nu aș juca Age of Empires (ăla vechi) pe Nook, dacă ar fi. Sau Stronghold. Sau orice altceva.
E o situație similară pentru alte tablete sau ne cred cei de la Barnes and Noble „întârziați”?
PS: nu joc Angry Birds. Nu vreau să-mi jignesc cititorii, deci nu îmi voi spune părerea sinceră despre el 😀
Eu primul lucru pe care il fac la un telefon este sa sterg toate jocurile, asa ca nu ma joc mai nimic…
“Vreau ceva de genul Tycoon, jocuri de strategie etc (…) Nu găsești un RPG decent, un strategy ceva. Să mor dacă nu aș juca Age of Empires (ăla vechi) pe Nook, dacă ar fi.”
1. Age of Empires II (indiferent de versiune, Age of Kings, Conquerors etc) e superior calitativ faţă de 3/4 din jocurile moderne, cu toate că are 13 ani. Însă pentru nişte vite de hipstăraşi care poartă pălărie şi cârpă de şters pe jos la gât nu e bun, că nu e 3D 🙂
2. Vrei ceva de genul Tycoon sau AoE (şi după ce o să te plictiseşti de asta, altele din aceeaşi categorie) fiindcă eşti româncă şi se vede asta şi la 12000 km de aici. Noi dăm mult mai multă importanţă artefactelor tehnice decât majoritatea occidentalilor. Un joc complex şi care îţi pune imaginaţia la încercare cere învăţătură, antrenament, cunoştinţe tehnice, planificare, timp consumat cu el, mai multe ore pe zi. Pentru cineva care nu e gamer maniac, e o pierdere de timp insuportabilă. La fel cum orice problemă de natură tehnică a maşinii cere prea mult timp pierdut, scule şi efort pentru a o rezolva singur, mai bine i-o duci dealerului fără să te plângi că te jupoaie.
Dacă la ei poţi să vezi mulţi confraţi de-ai lui Liiceanu care se dau cu BMW Seria 5 numai de acasă până la birou, la fel cum ar face-o cu autobuzul şi îi doare în pix de orice altceva în afară de pus benzină, la noi orice discuţie despre o maşină peste medie începe cu consumul şi se termină pe DN, cu accelerometrul în bord şi testerul cuplat, doar-doar câştigi 0,00001 secunde faţă de ceea ce spune fabricantul, ca să ai cu ce să te lauzi. La fel, dacă ai orice fel de instalaţie audio pentru apartament, nu e de ajuns să sune bine, trebuie să sune mai bine decât Filarmonica din Viena ascultată în direct, acoperind orice bormaşină a vecinilor sau manele de la blocul de peste drum. Iar cineva care face antrenamente la sală nu e satisfăcut înainte de a fi ajuns la 45 cm în braţ, chiar dacă şi-a rupt fiecare muşchi, pe rând, până a ajuns acolo.
~Nautilus
Pai ideea mea este sa ma relaxez uneori departe de ‘magaoaia’ de laptop. Si Nook-ul e OK ca-i mic, deci nu-mi rupe burta, cand il tin in pat. Si eventual fac o pauza de la cartea pe care o citesc (tot pe el). De asta m-am uitat si pe jocuri. Si, daca is tot io aia care joaca diverse chestii de strategy pe comp, nu vad de ce sa joc ‘dress up’, adica joc pentru aia de 5 ani, doar ca am schimbat device-ul.
Nu am prins ideea punctului 2 oricum. Nu ma intereseaza sa ma laud, nu ma intereseaza ce scule am si ce fac, cand joc pe comp, prefer un RPG decent sau un strategy macar, pana si un shooter decent parca nu ar pica rau. Dar nici asa ceva nu exista.
Poate se va mai maturiza si piata de apps, oricum is la inceput.
“Nu am prins ideea punctului 2 oricum”
…Că atâta vreme cât a crescut într-o ţară în care gamerii au propriile lor configuraţii, construite de ei sau la comandă, propriile lor societăţi şi cluburi, propriul lor argou, pe care numai ei îl înţeleg, niciun director de marketing occidental nu s-ar gândi vreodată că publicul obişnuit al tabletelor, “oamenii normali”, manifestă vreun interes în jocuri de PC pe tabletă? Că e de ajuns să arunce câteva stupizenii pentru copii tâmpiţi scrise în Java, convins că oricum ei le vor şterge, aşa încât de-abia merită efortul?
🙂
~Nautilus
@Nautilus: tu crezi ca noi am inventat mersul pe jos si apa calda? Noi am preluat din afara, nu ne-am trezit noi peste noapte sa ne asamblam propriile calculatoare sau sa ne modificam masinile. Ideea e ca tabletele sunt echivalentul sapunierelor in lumea aparatelor foto: echipamente pentru mase, nu pentru clase. Si “mesele” nu stie cum e cu ganditul intens
Mai nou, adică în ultimele 6-7 luni, în ţara fără apă caldă în care trăim, unde gamerii şi “oamenii normali” se confundă, nişte băieţi dăştepţi au portat Counter Strike 3D pe tabletele cu Android. La Media Galaxy se poate cumpăra Samsung Galaxy Tab cu Counter Strike 3D preinstalat.
Datorită accelerometrului încorporat în orice tabletă, manevrarea în spaţiul virtual al jocului se face prin mişcarea tabletei, aşa cum SFurile proaste de prin 1995 prevedeau că în 2000 mai toate programele vor fi manevrate în spaţii virtuale 3D, cu cască şi mănuşă.
Ştiind că de cel puţin 7-8 ani încoace, “jucător de Counter Strike şi Half Life” a devenit sinonim cu “cocalar” prin mijlocirea unor bloggări la fel de dăştepţi, probabil că da, dacă ai tabletă cu CS 3D ai pierdut jumătate de creier şi 75% din bun simţ 🙂
~Nautilus
Si eu am aceeasi problema cu jocurile pe Android, insa ultima mea strategie e sa caut jocuri in functie de producator. Daca imi place un joc ma uit cine l-a facut si caut alte jocuri tot de-ale lor. Virtual City parca e Big Fish, dar nu bag mana in foc. Ideea e ca fiecare producator are jocuri destul de asemanatoare la capitolul gameplay.
Virtual City e G3. Ei il fac, dar mai au vreo 5 jocuri absolut cretine pentru Nook/Android.
Păi pentru jocurile serioase există PC-uri și console. Jocurile mobile sunt pentru jumatea aia de oră pe care o petreci în mijloace de transport în comun până la muncă.
Și s-ar putea să fie și o problemă de cost. Oamenii s-au obișnuit ca aplicațiile mobile să coste în jur de $1, deci ce joc super complex vrei în prețul ăla?
Stiu ca nu e o solutie reala la problema ta, dar un iPad e ce iti trebuie 🙂
Au aplicatii mai destepte? Ca nu stiu sincer. Vad ca multe sunt facute cam pentru toata lista de device-uri. Oricum, la ce pret au astea, iau inca un Nook si un laptop nou de banii aia 😀