Bani sau experienta? – work and travel

Acum câteva zile am discutat cu o tânără de pe la nuş’ ce facultate de prin Timişoara. Irelevant până la urmă. Este în an terminal şi ar putea încerca marea cu deştiul la “Work and Travel”. Deci să călătorească în Obamaland nişte luni, să muncească una-alta şi să mai şi vadă ceva din zonă, plus să aibă contact direct cu viaţa de acolo. Chestie pe care au făcut-o destui deja înaintea ei.

Marea dilemă era dacă să meargă sau nu.

Problema în cazul ei se punea că s-ar împrumuta pentru banii necesari călătoriei, pe care i-ar returna odată pusă acolo la muncă. Nu îşi face probleme că nu ar face un dolar pe acolo, doar că nu va veni prea plină de bani. Şi va pierde deci acest timp în altă ţară, fără să vină cu un buget mai serios.

Acu, dacă e să mă întrebaţi pe mine “DU-TE!”, cam asta i-aş spune. De fapt asta a fost şi replica mea. La douăzeci şi ceva de ani, fără familie, copii şi alte obligaţii, dacă ai ocazia asta, io aş zice să nu o pierzi. Şi să vii cu 4 dolari în buzunar ca mine şi tot RĂMÂN AMINTIRILE ŞI EXPERIENŢA. Că scoţi măcar râtul prin lume şi altfel vezi cam totul. Plus că, teoretic, nu vii chiar cu palma în zona sub-codală, chiar dacă nici nu rupi contul cu banii câştigaţi.

Am prietene care au fost prin programe similare şi unele au venit cu bănuţi frumoşi, altele mai puţin, dar oricum NICIUNA NU REGRETĂ experienţa.

Astăzi deci trecem iar la vot şi la discutat selecţiile fiecăruia.

[poll id=”5″]

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793