Au trecut 10 ani
Iubesc începuturile grele, pentru că ştiu că odată, uitându-te înapoi, vei zâmbi şi vei vedea progresul. Nu cred în ‘nu se poate’, cred în ‘nu vreau atât de mult’. Este mai cinstit să spui asta şi să recunoşti pur şi…
Iubesc începuturile grele, pentru că ştiu că odată, uitându-te înapoi, vei zâmbi şi vei vedea progresul. Nu cred în ‘nu se poate’, cred în ‘nu vreau atât de mult’. Este mai cinstit să spui asta şi să recunoşti pur şi…
Am ajuns în acel moment plăcut al vieţii, când contractul de leasing cu UniCredit s-a închis. Adică am dat ultima rată, am plătit 30 de euro comision de închidere contract, încă 170 şi ceva de lei nu ştiu ce regularizare…
Este cât se poate de clar că majoritatea românilor au ZERO educaţie financiară. Când spargi toţi banii pentru a te da în stambă de sărbători şi faci o groază de greşeli, este clar că habar nu ai cum să rezişti…
‘Nu-mi ajung banii de la o lună la alta’, cred că este una dintre cele mai dese propoziţii pe care o auzim şi chiar o spunem. Am avut salariu prost şi salariu bun, am avut ani fără nicio datorie şi…
Munca de ‘liber profesionist’ are un farmec aparte, exact prin prisma acelui ‘liber’. Dacă mă întrebaţi ce-mi place mai mult la situaţia mea, e posibil să nu spun ‘faptul că pot câştiga mult peste vechile salarii’ ci ‘faptul că timpul…
Printre echipele de pitici pe creier pe care-i deţin mai este unul legat de momentele alea ‘faine’ în care unul şi altul, auzind vreun plan de-al meu, spun ‘nu vei reuşi’. Am auzit chestii din astea în 33 de ani…
Se spune că ar trebui să economisim măcar 10% din ce câştigăm. Dacă se poate, în lunile mai bune, chiar mai mult. Pe lângă nevoile care dau peste tine, că, vorba aia, la omul sărac nici boii nu trag, mai…
În orice ‘industrie’ există oameni care au făcut primii paşi sau cel puţin au început înaintea ta. Că este vorba despre blogging, gătit sau atletism, mereu vei începe de undeva. Şi când o vei face, există alţii ÎNAINTEA ta, de…
Cuget că repet nişte idei, că sigur am spus chestiile astea odată. Dar probabil ar trebui scris un articol de genul ăsta ÎN FIECARE lună şi pus la avizier pe unde se poate. Cine ştie, cuget că şi un român…
Asa ca la 23 de ani am avut INCREDIBILUL noroc de a fi refuzata la credit imobiliar de toate bancile la care am aplicat. Pe motiv ca lucram pe colaborare pentru firme mici (inceputul freelancingului) deci nu eram angajata in…