Pentru mulţi dintre noi un blog e un mod de a scăpa de nervi, de a ne lăuda cu ceva sau pur şi simplu de a comunica idei şi experienţe cu o mână de oameni ce vizitează proiectul. Şi, ca orice în viaţă, uneori relaţia cu cititorii mai dă şi cu virgulă.
Într-o lume ideală, toată lumea e de acord cu noi, e plin de păsărele şi flori de cireş. În realitate însă mai spunem şi prostii, iar cititorii ne taxează pentru asta sau mai dăm de vreun nervos, pornit pe jigniri şi înjurături. În momentul în care eşti atacat, este normal să nu dai pe spate de bucurie, de aceasta mi s-a părut mereu important să înţelegem ce a cauzat “ieşirea” în cauză şi apoi să luăm măsurile necesare.
Critici constructive
Oricât suntem de geniali ca bloggeri, mai dăm cu băţu-n baltă uneori, aşa foarte elegant. În acest caz un comentariu prin care ni se arată unde am greşit sau cum am putea vedea problema în cauză este mai mult decât binevenit. Ceea ce scriem este bazat pe experienţe personale şi nu sunt mereu şi corecte. Am scris o prostie? Trageţi-mă de mânecă.
Există însă o diferenţă între un comentariu prin care corectezi un blogger şi un comentariu prin care mai că nu-i şi tragi doi pumni în figură. Una este să scrii “vezi că la problema asta aş mai adăuga …” sau “eu am avut o altă experienţă: …” şi alta este să treci la jigniri, apelative ciudate sau ironii de prost gust.
Sunt mulţi care consideră că bloggerii nu acceptă să fie corectaţi, deşi, din experienţa mea, nu are nimeni treabă dacă aduci argumente civilizate. Am şi eu prostul obicei să mă trezesc mai catolică decât papa, aşa că nu a scăpat nimeni de comentariile mele. Nu ştiu să-mi fi fost însă interzis accesul sau să nu-mi fie acceptate ideile, oricare ar fi fost blogul în cauză.
Abuzul
Am scris şi cu altă ocazie că noi românii suntem probabil una dintre cele mai lipsite de respect naţii ce-şi plimbă fundul pe online. Am avut parte în 9 ani de când administrez comunităţi de tot ce se poate: injurii, batjocură, ameninţări chiar. Am avut asemenea probleme cu românii de pe siturile mele, încât mi-au trebuit ani să-mi adun curajul să redeschid un site pe româneşte. Nu pot spune că mă felicit permanent pentru această decizie.
În momentul în care ieşi în faţă şi oferi ceva cititorilor tăi, comentariile abuzive pur şi simplu dor. Ştiu că sună melodramatic, dar nimeni nu îşi deschide sufletul într-un blog pentru a primi bocanci în faţă de la cititori. Mai ales când orice problemă se poate discuta CIVILIZAT. Oricât eşti de deschis către comunicare şi interesat de opinia cititorilor, chiar dacă ei nu-ţi împărtăşesc ideile, în momentul în care eşti înjurat sau batjocorit, începi să regreţi prostia de a fi crezut că oamenii pot fi civilizaţi.
Ce facem cu asemenea comentarii?
Dacă tot am stabilit clar ce înseamnă un comentariu “negativ” acceptabil şi ce nu este chiar OK, se pune marea problemă: avem un comentariu “naşpa” cum procedăm?
După cum am precizat deja, dacă respectivul comentariu îmi corectează o eroare sau aduce un plus de informaţie, zic săru’mana. Dacă am de făcut vreo corectură, o voi face, dacă era necesară o informaţie suplimentară, o voi aduce. Criticile constructive ne ajută să creştem, deci sunt binevenite.
Orice intră la sectorul “abuz”, din punctul meu de vedere nu are ce să caute pe site. Există 2 tabere aici: bloggeri care păstrează şi injuriile în cauză şi alţii care le şterg. Nu mi-am dorit niciodată să apar în rezultate pentru expresii “birjăreşti”, nici să fac ranking pe diverse cuvinte ce descriu părţi ale corpului sau probleme de fiziologie. Plus că există şi pericolul ca, văzând că sunt permise asemenea expresii, comentatorii să considere că este acceptabil acest limbaj.
Aici deci diferă modul în care bloggerul gestionează comentariile ce teoretic nu intră la categoria critici constructive, ci mai mult pe sistemul “atitudine de maidan”. Eu nu permit publicarea lor, autorul intră în moderare sau chiar este banat.
Nu închidem sistemul de comentarii
Discutam recent cu un blogger din SUA, turbat că primeşte numai comentarii abuzive şi hotărât să dezactiveze totalmente sistemul de comentarii. Omul pregătise un blog local, despre oraşul lui, iar primele ture de comentarii erau fie spam, fie injurii. Pentru el întreaga bucurie de a oferi nişte informaţii şi ceva din experienţa lui s-a dus pe copcă din cauza câtorva indivizi certaţi cu bunul simţ.
Pentru spam există anumite măsuri ce pot fi luate, pentru comentarii abuzive, există “delete” şi un plugin de ban, numai bun. Este păcat să renunţi la cea mai frumoasă parte din munca de blogger, doar pentru că unii nu ştiu să se comporte.
PS: discuţiile sunt deschise: cum reacţionaţi voi la aşa ceva? Care sunt cele mai grave cazuri de comentarii abuzive cu care v-aţi confruntat?