În urmă cu vreo 3 ani începea una dintre cele mai serioase campanii umanitare online. Era pentru Daniel Răduţă, unul ‘de-al nostru’, suferind de leucemie. S-au pus bannere pe bloguri, s-au donat bani, s-au organizat evenimente pentru a ajuta la strângerea de fonduri. Când ai în faţă asemenea sume astronomice, simţi că ăla este MARELE HOP de trecut şi că normal ar fi ca, după ce ai reuşit asta, să aibă şi povestea asta un happy end.
Suma respectivă s-a strâns, Daniel (Mădălin, cum îi spune familia) a ajuns la Milano, unde se putea lua la trântă cu boala, ajutat de medici foarte buni şi într-un spital care să-i ofere ‘toate’ armele. Au fost reuşite, au fost necazuri şi mai ales o luptă în care Daniel s-a aruncat cu fiecare celulă. I-am urmărit progresul şi regresul pe blogul lui, ne-am rugat pentru el şi ne-am dorit finalul ăla fericit pe care prea mulţi îl au când se iau la trântă cu leucemia.
Daniel a pierdut lupta. Am rămas ieri şocată, când am citit un tweet de la Nebuloasa. Din păcate nici banii, nici dorinţa de a te face bine şi nici suportul a sute de oameni (sau mai mulţi) care s-au implicat, nu funcţionează mereu. Pentru o secundă m-am gândit că totul a fost în zadar, Daniel nu mai este printre noi.
Apoi am realizat că e o prostie să gândesc aşa. Că a avut parte de mai mult timp alături de familia lui, că a avut ocazia să lupte cu tot ce poate împotriva bolii. Când a început campania, Daniel dorea o şansă. O şansă la un tratament bun, o şansă de a încerca imposibilul. Şi a luptat din tot sufletul. Familia Răduţă l-a pierdut, dar au avut măcar posibilitatea de a merge până la capăt. Le este incredibil de greu să ştie că Mădălin al lor nu mai trăieşte, dar niciodată nu se vor gândi ‘dar dacă ..’
Campania Daniel Răduţă a fost un succes pentru că a demonstrat că nu suntem doar ‘susţinători cu like’, că şi un mic ajutor poate fi important. Puterea stă în ‘mai mulţi’. Nu avem sfârşitul acela frumos pe care Daniel îl merita, dar sunt mereu oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Şi moartea NU câştigă întotdeauna.
Iată o poză pe care mi-am permis să o fur de pe situl lui Daniel. Veţi fi probabil de acord cu mine că, doar şi pentru un asemenea moment, a meritat.
De ce ne parasesc atitia oameni buni si ramin pe pamint atitia indivizi (ca oameni nu pot sa le spun) abjecti? In ultimii trei ani, Daniel a luptat pentru fiecare zi de viata si a indurat suferinte cumplite. Sper ca si-a gasit linistea.
🙁 chiar am crezut ca totul se va sfarsi cu bine. Dumnezeu sa-l odihneasca!
God dammit. The picture is… Speechless! Sometimes life is so unfair.
Dumnezeu sa-l ierte! eu nu l-am cunoscut, doar am citit despre ele acum. cred ca este foarte bine pentru familia lui ca au facut tot ce se putea si “dar daca…” nu mai are loc in mintea lor. vad ca are si un baietel, ma bucur sincer ca a apucat sa-l cunoasca, sa se bucure unul de altul. Asemenea campanii ar mai trebui facute, sunt atatia oameni bolnavi care, poate, ar avea sanse sa raiasca cu tratamente/operatii in strainatate. decat sa se faca si la noi atatea stadioane mai bine sectii de oncologie performante si echipate!!!
De multe ori e greu sa castigi in fata mortii. Dar daca si un procent de 1% reusesc sa izbuteasca acest lucru, asemenea campanii tot sunt un succes. Dumnezeu sa il odihneasca.
Citind articolul am crezut ca a scapat cu bine …dar .. :-< Dumnezeu sa il odihneasca! Ma doare inima cand aud de oameni care se zbat intre viata si moarte, pt ca isi doresc cu ardoare sa mearga mai departe. E cumplit!!!
Intr-adevar Dojo…o fotografie care spune tot cum se zice peste 1000 de cuvinte! superba