Cristian are numai 19 ani si traieste o drama. O drama careia eu personal NU cred ca as avea puterea sa ii supravietuiesc. La varsta la care multi sunt boboci la facultate si se gandesc cum sa mai chiuleasca de la un curs naspa, acest copil invata sa mearga. DIN NOU.
Viseaza la o operatie ce se bazeaza pe celule stem, dar munceste de zor la ameliorarea starii lui prin acupunctura. Progresele sunt URIASE. Pare putin la prima vedere, dar este clar un progres urias. Nu vreau sa ma gandesc cat de mult munceste si sufera pentru asta, dar este un urias pas inainte spre ziua in care va pasi din nou.
Mama lui ii este alaturi. Sa stii Cristi ca si pentru ea e greu. Nu pot spune ca este mai greu decat in cazul tau, pentru ca tot ce ti se intampla tie NU este usor. Ea insa, ca mama sufera enorm, este sfasietor sa iti vezi copilul, frumos si destept chinuindu-se atat.
Progresele pe care le-ai facut deja si toata campania asta vor aduce rezultate bune. Sunt convinsa de asta. Nu are rost sa iti povestesc despre “tine-o tot asa”, “nu te da batut”, pentru ca te-as jigni. Ne dai tuturor o lectie de viata extraordinara prin hotararea ta. Prin faptul ca la un diagnostic de genul “nu veti mai putea merge”, tu ai raspuns “las’ ca mai vedem”.
Si vom mai vedea. Astept cu nerabdare sa postezi in blog despre ziua in care ai mers singur. Drept si sigur pe picioarele tale. Acea zi va veni.
Iti doresc tie si mamei tale niste Sarbatori linistite. Asta conteaza acum. Sa va odihniti putin pentru ca drumul este lung. Momentan singurul ajutor pe care ti l-am putut oferi a fost acest articol (prin care sper sa mai afle si altii despre tine, copil minunat) si un link in bloggroll care va ramane acolo 😉
Invit si cititorii mei cu blog sa il viziteze virtual pe blog si eventual sa ii ofere un link. Atata chiar putem face 🙂
