‘Nu-mi ajung banii de la o lună la alta’, cred că este una dintre cele mai dese propoziţii pe care o auzim şi chiar o spunem. Am avut salariu prost şi salariu bun, am avut ani fără nicio datorie şi totuşi abia trăgeam de bani în fiecare lună. Un tânăr fără familie, fără ‘obligaţii’, care nu poate ţine în cont măcar o sută de lei. Cum se poate asta?
De câte ori am avut de cumpărat ceva ‘mare’, am stat şi am cugetat. M-a preocupat să găsesc un preţ bun, calitate superioară pentru preţul respectiv, să fie durabil etc. Dar nu în fiecare lună cumperi maşini de spălat sau televizoare. Şi totuşi ‘distracţia’ era similară.
Cum eram un colectiv simpatic, ne-am legat destul de frumos ca şi amici, aşa că era de aşteptat să socializăm mai serios. Chiar dacă aveam program de muncă de 3-4 ore şi eram sătui de acasă, cele mai bune pizza erau cele comandate în redacţie şi savurate disecând diverse evenimente curente. Plus un Cola, că altfel lunecă mâncarea.
Mai aveam (la ultimul job) o gelaterie celebră în tot oraşul (Zanoni, pentru timişoreni) unde trozneau ăştia o îngheţată sau un ‘gofri cu căpşuni’ de şi acum îmi plouă în gură.
Partea ‘proastă’ era că, deşi nu au cele mai mici preţuri, nu poţi spune că erau extrem de scumpe. Consumam de zor şi puneam ca orice oameni prea vorbăreţi şi ţara la cale între timp.
Cu puţin înainte să devin freelancer de nevoie, am făcut un mic exerciţiu, pe care acum îl fac cu un soft specializat: am pus ‘pe hârtie’ tot ce mă costă într-o lună. De la mâncare, telefon până la ieşiri în oraş, hosting etc. Şi după 30 de zile am înţeles DE CE nu se ‘lipesc’ banii de mine.
Dar cheltuielile mele zilnice sunt atât de mici ..
Să dai 10 lei pe zi pe o chestie nu e mare lucru. În 30 de zile sunt 300 de lei, o ‘bucată’ ţeapănă de venituri pentru mulţi români. Nici 20 de lei nu par capăt de lume, dar înţelegeţi raţionamentul. Nu simţeam nicio spaimă când dădeam 10-15 lei pe chestii de care de fapt NU aveam nevoie, dar la final de lună aveam şi explicaţia ‘fenomenului’ dispariţiei banilor.
Tindem să ‘contorizăm’ cheltuielile mai mari: abonamentul de net, mobil, factura de leasing, asigurarea maşinii, chirie etc. dar uităm să punem pe listă şi ăia 5 lei pe care i-am dat pe un ziar (chiar nu mai ştiu cât costă, sincer, sunt ani de când nu am mai cumpărat) sau ţigările de 10 lei.
Un simplu exerciţiu de genul acestă vă ajută să vedeţi clar unde se scurg banii. Şi se scurg MULŢI de obicei, dacă te laşi păcălit de faptul că ‘nu au fost decât 10 lei’.
Veţi spune că nici viaţa fără nicio bucurie nu are rost şi aveţi dreptate. Nu poţi sta ‘smirnă’ tot timpul, dar există momente în care POŢI reduce din anumite cheltuieli. Nu am renunţat totalmente la o ieşire în oraş, pentru că are oricând farmec să stai undeva la o poveste. Dar, dacă o faci de 4 ori pe săptămână, să nu te miri că la final de lună ai portmoneul gol.
În momentul în care conştientizezi că şi 5 lei contează până la urmă, îţi poţi stabili nişte priorităţi. Poate renunţi la o cheltuială inutilă sau găseşti o soluţie mai ieftină, care să te lase totuşi să te bucuri de viaţă. Un ‘jurmal’ de cheltuieli ajută însă enorm. Încerc şi eu să mă ţin de el, nu e chiar uşor, când nu eşti obşinuit cu o asemenea disciplină, dar şi-a arătat deja roadele.
Am mai precizat probabil că folosesc un soft gratis (pentru mai puţine conturi), Ace Money se numeşte, în care îmi notez TOT ce se întâmplă în ceea ce priveşte banii: conturile de bancă, ‘conturi’ cash pe diverse valute (dacă am călătorit am ţinut socoteala şi pe euro de pildă şi pe dolari), paypal etc. Ştiu în fiecare lună ce am cheltuit, PE CE şi mai ales cum stau cu banii respectivi, pentru că softul îmi face toate calculele, deci ştiu la orice oră cât ‘valorez’.
Pe 2012 mi-am propus foarte multe chestii şi toate vor costa. Să nu mai vorbim că şi planul de ‘savings’ este mai dur decât anul trecut, iar viaţa de freelancer NU este deloc previzibilă. Bun, nicio viaţă nu-i previzibilă până la urmă.
Mai sunt momente în care cad ‘pradă’ obiceiurilor proaste, pentru că banii şi slăbitul sunt cam la fel: extrem de simple teoretic (nişte ‘ecuaţii’ care le guvernează), dar greu de aplicat, pentru că este nevoie de disciplină şi consecvenţă. Momentele respective sunt MULT MAI RARE însă şi micuţul obicei de a-mi ţine lista de ‘prostii’ mă ajută să-mi dau seama când şi de ce greşesc.
E şi pentru voi valabilă problema asta? Vă scapă bani din mână doar pentru că sunt sume mici?
PS: şi un pic de shameless self promotion: sper că nu aţi uitat că există ăl mai tare din parcare forum despre cum să faci/economiseşti bani, care se cheamă CreditGreu.
