Am sunat-o ieri pe Cristina, să-i zic la mulți ani, și imediat discuția a alunecat spre ce mai face moștenitoarea noastră, de-mi dă deja șuturi prin burtă. O replică a Cristinei m-a făcut să mă gândesc la acest articol: „când te aud cum vorbești despre sarcină, parcă-mi vine și mie cheful să fac copil”.
Cei care mă cunosc știu că nu sunt mămicuță de tip Hallmark. Nu-mi freamătă uterul, când văd un copil (drept îi că acum îmi freamătă că se fâțăie a mică de zor), nu sunt de părere că sarcina/nașterea sunt cele mai senzaționale momente din viața unei femei (găsesc la orice oră cel puțin 10 motive pentru care nu mi-aș mai dori experiența asta – și sunt în faza aia mișto a sarcinii, când nu mai am grețuri, mănânc bine, nu am vreun disconfort serios, plus că e mișto să o simt pe junioare cum acționează), deci mai greu să conving pe cineva că este calea pe care să o urmeze, deși în general societatea este chitită să le pună la zid pe posesoarele de aparat reproductiv în perfectă stare de funcționare ce nu se grăbesc să toarne copii.
Am fost mereu pe principiul că fiecare femeie trebuie să decidă ea (alături de partener, of course), ce și cum să facă. Nu e treaba rudelor, nu e treaba Președintelui, nu e treaba nimănui că multe aleg să lase niște ani să treacă, până să se folosească pe deplin de tot ce le oferă organismul, iar altele – moment de șoc și de groază – aleg să nu facă deloc copii.
Îmi amintesc amuzată ce mutre iscam chiar acum un an, când spuneam verde în față că încă nu doresc să am copil. Și am prostul obicei să fiu suficient de țeapănă pe poziție, deci și efectul era interesant. Dacă doream familie mare, eram mamă de cel puțin 12 ani, când am decis că nu doresc să pornesc la drum forțată de unul și de altul. Aveam 20 și ceva de ani și mi se prezenta un ultimatum: căsătorie și copii ACUM sau „la revedere”. Am ales varianta a doua și așa l-am cunoscut pe Mr.Dojo, cu care am vrut să mă mărit și iată că doresc să am copil.
Cred că există un moment potrivit pentru mișcarea asta în viața fiecărei femei. Aș fi fost probabil o mamă frustrată și nefericită, dacă acceptam atunci să fac pasul. Oricât de urât ar suna, nu mi-am dorit asta. Eram prea tânără (în ideea mea), prea ne-coaptă (nu că aș avea acum o maturitate emoțională mai sus de 17 ani), prea interesată să văd ce-mi aruncă viața în nas. Nu am fost genul de party-girl, dar nici nu mi-am dorit să fiu legată de leagănul copilului.
Îmi place să le spun fetelor ăstora, care în acest moment nu doresc un urmaș, că timpul le va schimba poate ideile. Dacă nu, nici asta nu-i o problemă, consider că e important să fii fericit și împlinit ca om, nu doar să mergi pe niște rețete trasate de societate.
Pentru mine „declick-ul” a venit prin iarnă, când îi spuneam soțului, că parcă nu m-ar deranja să facem și marele pas. Ne-am făcut damblaua cu plimbatul prin lume, am stat 3 ani la rând câte 6 luni în casă cu un copil pe care-l adorăm pur și simplu, am văzut ce înseamnă să fii părinte (cu bunele și relele), suntem în echipă „completă”, ne putem permite toată tărășenia asta (sarcina, nașterea și apoi prezența copilului în casă NU sunt ieftine deloc), suntem GATA.
Iată-ne pe drum, fascinați de tot ce înseamnă asta și fericiți pentru că am făcut această alegere când am simțit noi doi că o dorim, nu pentru că ne-a presat careva.
Nu voi fi niciodată ambasadoarea „maternității”, consider întregul proces ca foarte interesant (sunt pur și simplu fascinată de cum știe corpul unei femei să se auto-regleze și să pregătească drumul pentru micuțul locatar), dar nu este nici o experiență pe care mi-aș dori-o de prea multe ori. Da, vorbesc cu pasiune uneori, pentru că până și mie mi se pune un nod în gât, când aud inima copilului bătând sau când o simt cum face gimnastică. Este o senzație frumoasă, eu încep să arăt altfel decât înainte, dar în ciuda burții tot mai proeminente, nu arăt urât. E un „look” aparte al gravidelor, de care tot vorbește lumea, și înțeleg acum că o asemenea femeie, chiar dacă are profilul pe care-l are, are o frumusețe a ei.
Toate sentimentele astea sunt pozitive pentru că am dorit să fac acest pas. Mi-am făcut temele, știu ce presupune fiecare schimbare (și chiar sunt multe schimbări), încerc să înțeleg bine procesul. Poate de asta spun fetele mele că aproape le conving să ia în discuție și varianta asta, deși nu intenționez să schimb opinii și nici să presez pe nimeni.
Mă amuză ideea generală că este datoria noastră de românce să ne îngrijim de viitorul țării. Ca fost salariat și actual „patron”, zic că mă îngrijesc de binele statului de pe la 20 de ani. Cu toate acestea voi da o mică avere pentru a naște în condiții normale (pentru lumi mai civilizate), doar pentru că statul încă nu este în stare ca o dată în viața mea, când am nevoie de el, să-mi ofere niște condiții decente. Dar li s-ar părea normal celor de la conducere, ca eu să mă „sacrific” să le produc (de preferat pe bandă rulantă) viitori contribuabili. Ei bine că nu.
Nu cred că voi „cinvinge” prietene să se lase purtate de mirajul maternității, mai ales dacă nu sunt ele gata de acest pas, și nu este intenția mea. Mi se pare normal ca un cuplu să ia asemenea decizii pornind de la propriile dorințe și nevoi, nu pentru că toate damele de vârsta aia sunt gravide sau mame, nu pentru că x și y le consideră psihopate când declară senin că nu-și doresc acum copii (sau poate niciodată), nu pentru că ar ajuta demografic un stat pe care-l doare exact în dos de cetățenii lui.
Deci, dragele mele, dacă doriți, vă arat poze și filmulețe cu bebe Nadia, vă dau detalii despre ce-i cu sarcina asta, vă pot chiar recomanda un ginecolog minunat. Dar nu vreau să vă conving de nimic și vă permit să mă luați de urechi, dacă devin prea persuasivă. Aceasta este decizia voastră pe care o veți lua sau nu. Și veți fi fericite într-un fel sau altul, pentru că viața nu se reduce doar la copii, chiar dacă venirea lor le îmbogățește multora viața.
e treaba fiecaruia ce face. tot timpul m`au deranjat intrebarile “cand va casatoriti?”. dupa casatorie “cand faceti copil?”. eu consider ca sunt foarte nepotrivite si n`am de unde sa stiu ce e intr`un cuplu, mai bine intreb altceva decat sa ranesc sau jignesc cu asa interbari invazive.
nu inteleg nici oamenii care incearca sa`i convinga pe altii sa se reproduca, de parca ar avea ceva ceva de castigat ca X si Y fac un copil (exceptie daca ai cresa privata sau ceva :))
Sau fabrica de scutece 😀
Bine zis.
@Maddy, se asigură că are cine să le plătească pensiile (și nu numai).
buna fetelor , ma numesc isabela si am 24 de ani . nu imi doresc si nu miam dorit niciodata copii…prietenul meu avea impresia ca nu poate avea copii,la fel si eu trebuia sa urmez niste tratamente fiinca aveam menstruatie o data la 4/5/6 luni..nu stiu cum dar am ramas insarcinata …timp de un an de zile am facut sex si nu mam protejat niciodata si nu sa intamplat ,dar acum recent tocmai ce ne impacasem ca am fost despartiti 3 luni sa intamplat. mie imi este frica sa fac un copil acum..nu imi doresc deloc, cand am fost la doctor mi se facuse rau cand mia spus ca sunt insarcinata in aproape 2 luni…nu stiu ce sa ma fac , incerc sa nu ma gandesc la asta de frica ca o sa intru in depresie..iam spus prietenuluii meu si este foarte fericit, insa eu nu simt acelasi lucru. voi ce parere aveti? va multumesc !
“Și veți fi fericite într-un fel sau altul, pentru că viața nu se reduce doar la copii, chiar dacă venirea lor le îmbogățește multora viața.”
Dacă aş purta pălărie, mi-aş ridica-o în faţa acestui mod de gândire. Sunt o femeie care nu a ales să nu aibă copii, ci a ales soarta pentru ea: nu se poate şi nu se va putea niciodată, din motive medicale. Ei bine… dacă aş fi primit câte un bănuţ de fiecare dată când am auzit că “o femeie nu e împlinită dacă nu are copii” sau “dacă nu ai copii, trăieşti degeaba”;, eram milionară acuma :))
Poate şi situaţia în care sunt m-a făcut să reflectez la asta, dar sunt sincer de părere că, pentru a fi o mamă bună, femeia trebuie să aibă deja o devenire personală. Aşa cum ai tu. Să fi făcut ceva cu viaţa ei, să fi avut deja parte de împliniri, de experienţe deosebite. A-i pune în cârcă bietului copil sarcina de a te împlini pe tine – cu alte cuvinte, de a-ţi da ce n-ai fost în stare să-ţi iei singură – mi se pare o monstruozitate de egoism şi ignoranţă.
Excelent articol. Sarcină uşoară în continuare, Dojo! 🙂
Saru’mana de urari si apreciere. Imi pare rau sa aud asta. Avem si noi in cercul nostru cupluri de oameni exceptionali care nu pot sa fie parinti si stiu cat le este de greu. Si ar fi niste parinti absolut minunati.
Da, cred ca un copil aduce lucruri noi intr-o familie, dar o femeie nu se implineste doar pentru ca este mama. Nu cred ca voi fi mai desteapta si mai valoroasa pentru societate, dupa ce voi naste, desi este clar ca voi avea o experienta de viata mai mare decat am acum.
exista adoptia.
Corect, exista adoptia, eu incurajez pe fiecare cuplu care a facut un copil pe cai naturale sa adopte inca un copil, asa mi se pare cel mai corect.
Ioana şi Moldoveanca, imaginaţi-vă că ideea adopţiei ne-a trecut şi nouă prin minte. Dacă nu s-a întâmplat, e din anumite motive care nu fac obiectul textului de faţă.
În principiu – şi lăsându-mă pe mine la o parte – nu cred că o femeie trebuie neapărat să devină mamă. Altfel spus, nu împărtăşesc ideea că, dacă nu poate avea copii, trebuie musai să adopte.
Greta, cred ca nu m-am facut bine inteleasa, in comentariul de mai sus eram putin ironica :)) Am lucrat cu un ONG care se ocupa de subiectul asta si am invatat foarte multe lucruri care mi-au schimbat perspectiva asupra vietii. Ideea e ca mi se pare de extrem prost gust ca atunci cand auzi ca un cuplu nu poate avea copii pe cale naturala sa sari rapid cu gura ca “da de ce nu adopta”. La fel ar trebui sa dam sfaturi si cuplurilor care deja au un copil pe care naturala si se gandesc sa mai faca unul – da de ce nu il adopta pe al doilea? Mi se pare profund gresit faptul ca in societatea noastra adoptia e privita ca “planul B” pentru cuplurile hipofertile. Asta presupune si ca copiii rezultati din adoptie sunt “solutia de rezerva” si nici un copil in lumea asta nu ar trebui privit in felul asta.
Moldoveanca, acum, că am citit “în altă cheie meaajul tău anterior, DA! Ai dreptate şi tare bine ai mai zis-o 🙂
(Şi, în altă ordine de idei, slavă Domnului că mai sunt oameni care gândesc ca tine… Într-o vreme, când eram ceva mai nesigură pe mine şi mai sensibilă ca acum la acest subiect, mă gândeam că oi fi vreun monstru de egoism, de vreme ce pot trăi liniştită şi împăcată cu situaţia fără să fi adoptat…).
“mesajul” 🙂
“în general societatea este chitită să le pună la zid pe posesoarele de aparat reproductiv în perfectă stare de funcționare ce nu se grăbesc să toarne copii.”
Posesoarele şi posesorii de aparat reproductiv sunt puşi la zid dacă nu toarnă copii, şi discriminaţi pozitiv dacă toarnă. E un fel de “conservative privilege”.
Exemple:
– Când un şef are de ales între a promova un angajat din doi, îl promovează pe cel care: are familie / are o relaţie de lungă durată, are copii / e pe cale să aibă; (Invers: angajatul care nu are familie, nu are relaţie de lungă durată, e mai golan de felul lui, bate cluburile etc o să vadă cum promovarea lui întârzie, şi întârzie, şi întârzie, chiar dacă îşi face treaba foarte bine…)
– Când doi gigei vin la un dorel să-i propună o afacere, o să fie ascultat şi crezut mai degrabă cel care are familie şi copii (“e om serios, n-o să se apuce de furat, sau să fugă cu banii”);
– Dacă judecătorul are în faţă un învinuit cu familie, şi avocatul lui începe să se miorlăie pe tema “milă şi pomană, dom’judecător, are familie şi copii”, îi dă pedeapsa minimă. (Invers: dacă învinuitul e unul ca Plăcintă, s-a fript);
– Poliţiştii sunt mai puţin afurisiţi când scandalagiul / beţivul / şoferul contravenient e mai în vârstă, e însurat, are familie, de obicei îl tratează foarte politicos şi binevoitor şi lasă să scape cu o amendă măruntă;
– Proprietarii de apartamente sunt mult mai binevoitori când trebuie să închirieze unei familii (şi mult mai afurisiţi când solicitanţii sunt un grup de băieţi sau fete, cum sunt asocierile între 4-5 studenţi pentru un apartament);
– Funcţionarii de bancă acordă mult mai uşor credite unui cuplu decât unui solicitant necăsătorit.
De, uneori e mai profitabil să ai familie (şi copii), te scuteşte de multe cheltuieli şi îţi aduce avantaje 😛
Asta cu copiii e ca aia cu banii: nu aduc fericirea dar o intretin :))
Eu sunt moderata la capitolul asta. Cred in dreptul fiecarei femei de a alege.
E OK sa nu vrei copii – vorba aia, mai multe resurse naturale pentru copiii mei :)) Dar fac alergie la scuzele de 2 lei. De exemplu scuza cu “un copil costa atat de mult” – da, toata viata costa atat de mult. Calatoriile costa, tabletele si telefoanele costa, casele costa, hainele costa. Nu mai bine spui pur si simplu “sunt un munte de egocentrism si prefer sa cheltui banii pe mine decat pentru un copil”? Egocentrismul il inteleg, ca nici eu nu sunt vreun sfant, ipocrizia in schimb nu o inteleg.
A avea copii este o dovada la fel de mare de egocentrism ca si a merge i vacante etc (poate chiar mai mare :))
Nu esti moderata 🙂
Unul dintre multele reactii afisate la faptul ca nu vreau copii este “Sunteti egoisti!”. Si eu intreb: “Egoisti fata de cine?”, “-Pai… fata de copil…”, “Care copil? Cel care nu va exista?”
In general cei care spun ca un copil costa prea mult, si de asta nu vor copii, sunt de 2 feluri: chiar au un venit destul de mic si nesigur si nu vor sa se chinuie nici pe ei, nici pe copil; sau nu vor copii si baga scuza asta ca sa dea o explicatie celor care ii intreaba constant acelasi lucru. (Pe care ii inteleg pe de o parte pentru ca nici eu nu stiu exact ce sa spun, nu doresc copii si gata, dar asta nu e un raspuns satisfacator pentru majoritatea)
Daca nu eram moderata as fi caracterizat intr-un anumit fel femeile care nu isi doresc copii.
Copil inseamna puterea de a renunta la tine pentru binele altuia. Acelasi lucru inseamna si voluntariatul de un anumit fel. Bineinteles nici copiii nici voluntariatul, nici freelancingul, nici alpinismul nu sunt pentru toata lumea. Si inca un bineinteles, – nu ma pot opri sa nu le admir pe mame pe freelanceri si pe alpinisti.
Egoismul nu e musai sa fie legat de cineva. Cand spun despre cineva ca e egoist ma refer la faptul ca efectiv nu are chef sa se ridice de pe cur ca sa faca mai mult din viata lui inafara de papica, somnica si jobulica. Ma refer la atitudinea de “las ca e bine si asa”. La fel, egoismul nu e legat de dorinta unei femei de a avea sau nu copii. Poate tu esti antreprenor, poate esti om de stiinta, poate esti viitorul inventator al masinilor zburatoare sau esti un artist implinit – in cazul asta (ca si in multe multe alte situatii) sincere felicitari si nu te simti jignita cand oamenii te numesc egoista doar pentru ca nu vrei copii.
La mine pur si simplu nu s-a pus niciodata problema sa am copii. Nu m-am imaginat mama niciodata, nu am inceput sa-mi doresc copii nici cand au ramas prietenele mele insarcinate, iar in ciuda sperantelor mamei mele, nici macar o saptamana alaturi de fina mea de 1 an jumate nu m-a convins. De cateva ori am avut cosmaruri ca eram insarcinata – nici macar in subconstient nu-mi doresc asta. Da, e perfect posibil sa ma razgandesc, asa cum e perfect posibil ca peste un an sa ma mut in Madagascar… dar sunt amandoua la fel de putin probabile. (Cred ca incepe si mama sa inteleaga ca, daca am aproape 30 de ani si spun acelasi lucru de 20, poate chiar vorbesc serios.)
E egoism, evident – asa cum e egoism si faptul ca o femeie face copii (nu e de dragul sporului populatiei, ci pentru ca asa isi doreste, nu?).
Din fericire, am avut noroc de prietene care imi accepta parerea, chiar daca ele sunt/vor fi mame, si de un iubit care nu-si doreste nici el copii. Viata mea e implinita, in ciuda parerii unora 😀
Ah, si ce ma enerveaza cel mai tare (nu are neaparat legatura cu articolul tau) e chestia aia cu “vai, cate femei si-ar dori sa aiba copii si nu pot… iar tu refuzi!”. Ce-are sula cu prefectura?
Frumos spus,bine gandit;cum nu ne incadram in logica grupului trebuie sa fim condamnati.Vai de mine,nu da bine.Cred ca fiecare trebuie sa aiba independenta in gandire si decizii.
De acord cu tine. Eu am 25 de ani, nu imi doresc si cel mai probabil nu imi voi dori niciodata copii. La tine e foarte bine ca ai un partener care nu isi doreste nici el. Barbatii in general sunt mult mai doritori de copii. Cel putin ei nu trec prin durerile nasterii si probabil nu se vor trezi nici noaptea din somn pentru copil. Sunt foarte enervanti oamenii care te asigura ca te vei razgandi la un moment dat sau care sunt foarte … contrariati de aceasta decizie a unei femei de a nu avea copii. Eu ii vad, pur si simplu, nefericiti cu viata lor si nu vor ca altii sa aleaga o cale mai usoara si mai “egoista”. Nu toti, doar cei care casca gura sau ochii mari cand aud ca nu vrei copii si cei care incearca sa te convinga sa faci. :)) By the way, prietenul meu actual zice ca nu vrea copii, decat peste vreo 10 ani. De asta cred ca o sa ma si despart de el. Pentru mine, hotararea de a nu avea copii e mai importanta si decat o relatie. 😀 Singurul lucru care ma deranjeaza in toata povestea asta cu reproducerea,e faptul ca e mult prea usor de conceput un copil. Adica … la un moment dat in viata, cu toate masurile de contraceptie (care nu sunt nici ele prea benefice pentru sanatate), poti avea parte de o sarcina nedorita. Exista avortul , bineinteles, insa nici el nu e prea placut…. Mi-ar fi placut ca pentru a face copii, sa fie alta modalitate, mai grea, mai inteligenta, si nu sexul. Cumva, natura e impotriva celor care nu isi doresc copii. 😀 Pun pariu ca cei mai multi copii sunt facuti din “intamplare” si nu din dorinta acerba de a-si implini cineva viata prin ei !
P.S : Vad ca articolul si comentariile sunt de cativa ani buni, dar hey..si in 2016 sunt femei care nu isi doresc copii. :))
Mia, bun venit pe bloaga 🙂
Acu ‘exista 2 variante: 1. schimbi macazul pe la 30-35 (ca multe am facut-o si norma, ideile de la 25 de ani nu prea coincid cu alea de peste un deceniu mai tarziu) sau 2. nu iti schimbi opinia si asta este, sanatoasa sa fii, ca doar nu e obligatie de partid sa facem copii 😀
Punctual … majoritatea celor care avem copii NU suntem nefericiti. Sigur ca pentru voi e ciudat sa ai alt program, sa ai un puradel plangacios (in primii ani) in brate etc. Eu zic sincer ca atat de fericita nu am fost niciodata si nu concurez la trofeul mama anului, dupa cum is oricum cunoscuta.
E o copilarie sa renunti la o relatie buna dintr-o incapatanare. Pentru ca nu stii ce vei dori tu peste 10 ani. Crede-ma ca sunt 90% sanse sa gandesti altfel: vei avea o cariera OK (sau afacerea ta), deci nu mai ai stres financiar, probabil o relatie de durata cu un om decent, ti-ai facut naravurile cu distractiile prin cluburi si e posibil sa ajungi intr-o zi si sa iti dai seama ca nu e destul. Eu cel putin asa am simtit, ca e momentul sa fac un pas inainte din toate punctele de vedere.
Nu se fac copii atat de usor, e plin de femei care se chinuie cu anii si nu reuesesc, femei care pierd 4-5 sarcini pana la un fat viabil etc. Cu cat merge varsta inainte, cu atat se duce fertilitatea in cap. Eu am avut noroc chior ca am ramas gravida din prima, la 34 de ani. Eram pregatita pentru niste ani de incercat, dar nu a fost cazul. Recunosc ca nu am curajul sa mai fac un copil, desi a fost OK cu anteriorul.
Nascutul in sine e o gluma, daca ai o peridurala bine aplicata. Eu am trecut printr-o cezariana fluierand si cred sincer ca am avut dureri mai mari dupa cate o febra musculara.
Si nu, in secolul asta, in familiile aprox. mai rasarite, copiii NU sunt facuti la intamplare. Sunt facuti dupa niste calcule si (in multe cazuri) luni/ani de incercari.
Oricum .. nu incerc sa conving pe nimeni. Vreau doar sa-ti dispersez niste mituri si mai ales sa te incurajez sa ai curaj LA ORICE VARSTA sa te uiti la tine insati si sa decizi pentru binele tau. Nu pentru sot, nu pentru ideile tale anteriorare, nu pentru dojo. pentru tine 🙂
ahahahahha lesin… pai daca nu ziceai tu ca articolul e din 2013 nu vedeam data. da, exista deci si in 2016 femei care nu-si doresc copii.. eram o persoana singuratica si inainte, dar de cand ma apropii de 30 de ani si tooooata lumea cunoscuta mie e la faza aia de insarcinata/copil1/copil2 am cam rupt legaturile cu absolut tot poporu romanesc,ca nu se mai poate..atatea intrebari..ce planuri ai pe viitor?mare prostie sa faci ca la aceasta intrebare sa indraznesti sa raspunzi : pai continui cu cariera, mi-am facut un plan de pensii,o intretin pe mama daca tot am un salariu bun de ce sa se chinuie si ea ca e mai batrana si plus ca e prietena mea cea mai buna imi place s-o ajut,vacanta in thailanda america,abonament la sala si spa, urmez cursuri de cake design de yoga meditatie bioenergetica ,etc. oricum orice raspuns care nu contine : ma marit/ sunt insarcinata nu este valabil, e nul, intra pe o ureche si iese pe alta. mor de ras cand vad fata plata a persoanelor care asculta raspunsul meu, n-au auzit nimic din ce-am zis ,creierul lor n-a asimilat nici o informatie. in concluzie ,viata mea pentru altii din societate daca nu ma marit cu acte si nu fac copii este nul,cersetor pe strada murdar si bolnav..
cateodata mai caut pe google conversatii si articole de genul, doar ca sa fiu sigura ca femeile care nu-si doresc copii inca mai exista si nu sunt pe cale de disparitie.
Nici eu n-am vrut copii, mult timp. Nu ma simteam pregatita sa fiu mama, imi placeau diminetile lenese de duminica, in care stateam in varful patului juma’ de zi, imi placea ca puteam pleca oricand, oriunde, fara un munte de genti si o sacosa de pampersi dupa mine, ca sa nu mai zic de job. Imi placea sa muncesc, si munceam mult, n-as fi avut timp pentru un copil, atunci.
Deci la mine a fost asa, un mix intre faptul ca ma simteam inca imatura pentru a fi mama, si egosim. Imi placea viata pe care o aveam.
Am prietene fara copii, care sunt ok asa, si pe care nu le intreb niciodata cand au de gand sa produca unul. Pentru ca stiu cum gandeam eu inainte sa ma apuce amokul, si pentru ca simt ca e strict treaba lor daca fac sau nu un copil.
Sa ai copii e un lucru minunat…sa nu ai copii e la fel, atata timp cat nu tii doresti.Varianta mea de filozofie simpla si sanatoasa de rezolvare a dilemei m-a facut sa ma simt excelent si cand nu aveam nici un copil, si dupa primul si dupa al doilea.
Cred ca e normal, pana la urma urmei. Unele femei chiar nu isi doresc copii. Nu cred ca e ceva anormal, rau, E pur si simplu scris in genele fiecaruia, banuiesc. Eu am facut unul. Nu mi-am mai dorit inca unul pentru ca , asa cum zice si Moldoveanca, sunt egocentrista maxim, ma iubesc pe mine enorm si mai ales nu as putea sa imi impart iubirea intre doi copii. Pur si simplu. Nu e ceva fortat, asta am simtit de la 17 ani si nu s-a schimbat nimic pana acum. Prefer sa calatorim toti trei prin toata lumea si nu sa spal inca un copil la fund. De aceea spun ca ii inteleg pe cei care nu vor copii deloc sau vor doar unul.
Eu mi-as dori un copil. Desi nu m-am gandit la asta prea mult, in ultimele luni m-am visat de 2 ori gravida. Cu copil in burtica, misca, a fost emotionant. M-am trezit asa cu un gol in suflet. De ce? Pt ca, in primul rand, nu imi permit. Serios, 2 salarii medii si nu cred ca ne-am permite un copil. Nu mai spun de perioada de rehab de dinaintea sarcinii, apoi analize, ecografii, NASTEREA. Clar nu am avea finante. Am ajuns sa ma uit pe strada la parinti cu copii si sa ma gandesc “oare eu voi avea bani sa il imbrac, sa ii iau o pereche noua de adidasi cand e nevoie?” Plus ca siguranta locului de munca in ziua de azi e aproape nula. Daca raman fara servici? Imi pun copilul pe pauza, pana mi-l permit din nou? Am ajuns sa privesc asa cu invidie intr-un fel, tinerii parinti care fac pasul cel mare. Mie imi este teama.
Era, pe vremea mea, maica, o vorba: Cine-i are (copiii), sa-i traiasca, cine nu- sa nu-i doreasca! Pentru ca sunt mama a trei baieti, si pentru ca stiu ca viata de mama nu e doar roz sau doar cenusie (in opinia mea, cine spune ca are copii perfecti, minte!), eu spun ca ai copii mici, ai probleme mici, ai copii mari- ai probleme mari. Depinde ce asteptari ai de la ei, ce tinte ti-ai propus cu ei, cata libertate si intelegere le oferi etc. In fine, am facut copii la tinerete, acum imi dau seama ca ar fi trebuit sa mai astept o vreme, sa-mi vina mie mintea la cap intai! Dar e bine si asa, unde nu m-a dus pe mine mintea, m-a ajutat Dumnezeu! Nu cred ca femeia care face copii e o sfanta, iar cea care nu face- trebuie zidita! Poate ca e mai bine sa nu aiba copii, daca asa simte. Slava Domnului ca putem face alegeri.
Iti doresc sarcina usoara, draga mea, si sa fiti bine amandoua! 🙂
E foarte posibil.
Dar avantajele şi privilegiile pe care le câştigi astfel (şi dezavantajele pe care le ai de suportat în caz contrar – pentru economia de energie şi forţă de muncă, nu e nevoie să fii zidită, te fac să te zideşti singură) arată în ce parte se înclină balanţa.
Personal, cred ca o femeie fara copii (daca a ales sa nu-i faca) nu este tocmai implinita. E bine, totusi, ca balanta se inclina in directia care trebuie! 🙂
Nu prea ma privesc pe mine lucrurile astea insa intotdeauna am fost de parere ca o femeie trebuie sa aiba un copil doar daca doreste acest lucru si doar atunci cand este pregatita sa faca acest pas.
fiecare face ce vrea. Ca o fi copil, sau ca isi zugraveste casa singur, sau ca se duce la munca, eu zic ca nu ne priveste.
E o decizie personala care implica efort sustinut pe urmatorii 18-20 ani, si o responsabilitate de conduita morala pe restul vietii.
E o mare prostie sa faca cineva copil doar ca… asa aude din alte guri – e calea sigura pt un copil nefericit.
Buna seara! Va cer un sfat: sotul menu isi doreste un copil de ceva vreme, eu am tot amanat momentul. Mi-e frica. Daca raman fara job? Nu sunt sigura ca imi doresc un copil pe care sa dau vina ca din cauza lui mi-am pierdut un super job. Ce sa fac? Mi-ar placea totusi o mogaldeta, dar ce sa fac? Am deja 33 de ani. Va multumesc. Am foarte multe temeri. Imi puteti recomanda un consilier, un psiholog? As vrea sa-mi doresc f mult un copil astfel ca temerile mele sa nu mai conteze. Din pacate nu este cazul 🙁
Eu am ajuns in situatia asta. Consider ca Dumnezeu mi-a dat si putere si am trecut peste.
Acum, consider ca pot creste un copil si cu salariu minim pe economie, si cu salariu mediu, si cu salariu de mii de euro. Pana la 7-10 ani, copiii nu cer decat atentie si dragoste.
Scurt si la obiect pentru mine copilul este un mic demon care distruge tot ceea ce ai inca decand prinde viata in interiorul corpului tau frumos…te transformi intr-o desalata de 80 de kg,iti cauti sanii pe la buric,vergeturi peste vergeturi precum o zebra,incep sa iti dispara toti banii din portofel plus ca incepi sa nu mai ai timp pentru tine iar totul trebuie intr-un fel sa se invarta totul injurul progeniturii,viata seaxuala cu patura in cap fiindca nu este normal sa auda copilul,nu mai pot sa imi iau rochita preferata fiindca trebuie sa ii cumpar nu stiu ce la copil si lista poate continua…de ce sa imi distrug viata cand o pot trai din plin langa o jumatate care nu vrea asa ceva si de ce sa nu bag banii doar in mine si trait viata la maxim…macar la batranete o sa am amintiri super frumoase si nu cum m-am imprastiat toata dupa o sarcina iar apoi viata a devenit un calvar injurul plodului care toata ziua vrea si are nevoie fara sa imi recuperez vreodata toata investitia financiara plus timpul si tineretea.
Andra, varianta scurta a raspunsului meu: mai discutam peste 10 ani. Io nu am vrut copil pana acu aprox. 2 ani. A venit si momentul cand m-am simtit pregatita. Sigur, exista si varianta ca nu vei dori niciodata, ceea ce este foarte OK. Acu’ sa-ti raspund punctual, ca ai niste temeri, zic io, nefondate 🙂
1. Nus’ cum e cu demonii, io am fost extra-incantata cand am aflat ca-s gravida. Pustoaica a fost cuminte, am avut greturi cam 3 saptamani si dupa aia high-life.
2. Cand am ramas gravida aveam 53 de kile (am 1.70). Am scazut la 50 (deh, alea 3 saptamani), cand am nascut-o aveam 65 de kile. Acum am 56. Inca mai am un pic de ‘carne’ in jurul buricului (chestie care pe barbatu’miu nu-l deranjeaza, is io maniaca). NU am vergeturi. Cuget ca in 3-4 luni max. redevin sirena. Sincer, nu ma irita situatia, mai comentez din cand in cand ca is cat vaca 😀
3. Acu’ la faza cu banii .. iti zic sincer ca am platit taxe mai multe decat am platit pentru nasterea fetei (si am nascut-o ca o printesa la clinica privata). Inca dam bani multi pe calatorii (ca asta e boala noastra) si a mica sarmana chiar e doar ‘accesoriu’ acolo.
4. Despre sex, multumim de intrebare .. stam bine. Exista si usi in casa, deci chiar nu-i o problema.
5. Io rochii nu am in general. Toale imi cumpar cand am nevoie, detest sa am sifonierul plin de rahaturi, cand eu stau in trening toata ziua si eventual iau niste blugi si un tricou. Lucrez de acasa, deci iesirile is mai rare si nu am nevoie de tol festiv. Gagica a mica primeste periodic haine cadou de la prieteni/rude, ii luam si noi destule (am facut niste mici calcule, asa ca nu arunc cu banii nici macar pentru ea. Se gasesc multe misto de tot si la cate un hypermarket mai rasarit, plus ca-s si sale-uri la alte magazine. Nu-s adepta de second hand, dar si asta se poate lua in vedere.
6. Noi bagam inca bani in noi si in amintiri .. am calatorit in ultimii ani mai mult decat altii intr-o viata. Culmea este ca anul asta am plecat la mare cu prunca si a fost SUPER OK, desi aveam niste temeri. Ma gandesc ca va fi tot mai usor, daca ne-am descurcat la 6 luni cu ea. Chiar intentionam sa iesim pe undeva in iarna, apoi la vara etc.
7. Distrus viata … asta e discutabil. Am avut o viata super misto si inainte de ea, dar m-ar bate Cerul daca as spune ca s-a deteriorat calitatea ei de cand sunt mama. Exista, clar, schimbari, dar imi place noua viata si gasesc ca am o rabdare pe care nu credeam ca o posed. Si pustoaica ma rasplateste in fiecare zi cu un comportament de ‘manual’ si cu multa veselie. E de departe cel mai frumos lucru care ni s-a intamplat in viata asta.
Acu’ nu pot spune ca totul, cu un copil, e doar lapte si miere, ca as minti si nu fac asta in general. Mai plange pruncul, mai sari cateva ore de somn din cand in cand, esti tot facut pe tine, cand e bolnav etc. Cred insa ca asa cum il cresti il si ai. Daca esti calm si vesel in general, exista mari sanse ca si juniorul sa fie o companie placuta. A noastra rade TOATA ZIUA, ne ‘luptam’ de zor (e teapana si energica), e cuminte in general si sanatoasa. Sigur ca va mai avea si cate o criza de nervi (ca doar toti le avem), dar plec de la ideea ca este o personalitate distincta si trebuie luata in seama.
Dupa cum spuneam … exista posibilitate ca tu si jumatatea sa ajungeti peste vreo 10 ani sa considerati ca viata in 2 e exceptionala, dar parca si mai misto ar fi in 3. Exista si posibilitatea ca viata de acum sa fie tot ce va doriti si in cazul asta NU va apucati sa faceti copil. Eu chiar cred sincer ca un copil trebuie sa vina cand si daca esti pregatita. Daca nu, sanatosi sa fiti, ca asta conteaza 🙂
Hello! Nu stiu daca mai verifica cineva comentariile, sper totuși sa primesc niste sfaturi.
Am 30 de ani si am ramas însărcinată. Nu mi’am dorit neaparat copii, nu am considerat ca sunt neîmplinita fara ei, ba mai mult, sunt foarte multumita de viata mea. Mi’am zis întotdeauna ca o sa accept ce mi’o da Dumnezeu. Iar Dumnezeu mi’a dat acum un bebe. Problema e ca nu ma bucur, ma gandesc mereu ca nu voi mai avea niciodata viata misto pe care o am acum, va trebui sa renunț la toata atenția pe care mi’o acord, etc. E clar ca sunt egoista pana la cer si inapoi. A trecut deja o saptamana de cand am aflat de sarcina si de atunci plâng, sunt apatică si mai degraba indispusa. Întrebarea mea este daca aceasta senzatia se schimba sau e doar o dovada clară ca nu vreau acest copil. A mai trecut cineva printr’o situație similară?