“Omul tre’ să mai şi muncească”. Asta o zic de când am terminat liceul (chiar şi în timpul, că dădeam ceva meditaţii la engleză sau română, pentru un ban ceva). Nu am fost niciodată pe principiul “dau părinţii”, poate pentru că ai mei nu au avut de unde să tot dea. Casă – masă – educaţie – dragoste cam ăsta a fost meniul. Suficient pentru a putea termina o şcoală şi a intra în muncă plină de avânt.
Nu poţi aştepta milă de la nimeni şi nici nu poţi trăi “boem” la 30 de ani. Cel puţin pentru mine nu e soluţie.
Deci tragem. La birou, acasă, pe şantier, în fabrică, în armată, pe unde se poate. Fiecare munceşte unde îi place (cazul fericit) şi unde poate (mai aproape de realitate, zic). Câştigi un ban, plăteşti taxe, cauţi soluţii de a munci mai puţin pe bani mai mulţi, că doar ăsta e idealul. Acum, dacă s-ar putea să câştigi bani mulţi stând, ar fi ceva, dar mă gândesc că e mai greu. Aşa că rămânem să tragem fiecare unde se poate. Şi muncim.
Am făcut “excese” de muncă la viaţa mea. Am impresia că mi-am bătut joc de mine, aşa cum doar la vreo 20 de ani poţi. Am avut zile în care am muncit pe web 14-16 ore cu pauză de pipi – papa. Din păcate excesele sunt de dată recentă, dar au fost situaţii punctuale. Am şi grijă, slavă ălui de sus, să trag şi 10-12 ore de somn din ăla ca tunul, după câte o şmecherie din asta, să nu fac riduri. Deci am toată înţelegerea pentru munca de “hei rup” când chiar este necesar să faci asta o perioadă.
Şi totuşi, discutam recent cu un client de prin alt continent, despre programul de somn. La mine este clar: 8-10 ore (mai spre zece, aşa) de somn. Dorm mult şi bine, asta este. El îmi spunea că nu îşi aminteşte când a dormit 10 ore. Doarme 8 ore dar “împrăştiat”. Cităm: “dorm 3 ore noaptea. Mă trezesc şi lucrez o oră. Apoi mai dorm 2. Mă trezesc şi lucrez încă o oră. Apoi una de somn, una de lucru, una de somn. După-amiaza dorm o oră”.
Tipul trebuie să fie “conectat” la bursa din NY (locuieşte în partea aialaltă de lume) şi clar are de muncă în business-ul lui de îi merg fulgii. În weekend are acelaşi program. Nu ştiu dacă are familie (mi-e greu să cred că poţi împăca un asemenea program de muncă şi somn cu a avea o soţie şi probabil un bebe), nu l-am întrebat când a fost ultima dată în concediu şi dacă n-a lucrat şi atunci 16 ore pe zi.
Vorba lui iubi, ăsta e genul de om care face primul atac de cord la 40 de ani. Dacă supravieţuieşte, bine, dacă nu, intră şi el în categoria “muncit până a crăpat”. Care nu ştie ce înseamnă un weekend în genul “închid telefonul şi netul, dorm 48 de ore”. Sau un weekend de plecat undeva fără a sta drepţi că sună brokerul nuş’ care. Vorbim de un om cu un business destul de bun, cu clienţi mari în portofoliu. Este clar că nu ajungi la performanţe stând cu telecomanda peste burtoi. Nu am spus niciodată că munca nu e bună, sau că nu sunt momente în care trebuie să “tragi” mai mult, pentru un anumit rezultat.
Dar mie un asemenea program mi se pare PREA MULT. Şi asta o spune o individă care azi are de petrecut vreo 6-8 ore pe proiectele unor clienţi şi poate şi mâine. Dar mi-am impus să dorm bine (spre veşnicul amuzament al celor apropiaţi) şi să mai am şi câte o zi în care nu fac nimic, stau şi “atârn”. Dar să dormi pe apucate, în fiecare zi la fel, în fiecare zi cu un program de muncă peste puterile unui om care vrea să ajungă la 80 de ani întreg, io zic că nu aş putea.
Nu proslăvesc lenea şi nici lipsa de scopuri sau a capacităţii de efort. Dar ce e prea mult .. e prea mult.
Vouă ce program vi s-ar părea imposibil? Aţi exagerat cu munca o perioadă? A meritat? Cum a fost programul respectiv?
