Pe când eram puștoaică și nu era moda cu PC-uri, iPad-uri și alte „uri”, cea mai cea treabă din zi era statul pe afară, în curtea blocului. Am crescut jucând de la fotbal (din ăla de stradă, că nu aveam nici măcar un maidan mai serios), la badminton și sărit șotronul ori elasticul. Orele de sport erau sinistre, în afara gimnaziului, când doamna ne lăsa să jucăm handbal în curtea prăfoasă a Gen.22. Le făceam pentru că nu m-am dat niciodată în lături de la o tură de transpirație, dar nu pot să mă laud în 13 ani de școală „normală”, că m-au dat pe spate orele de educație fizică.
Am trecut în facultate printr-un semestru de handbal. Zic așa că ăsta era numele cursului, de fapt alergam ca tâmpiții în jurul terenului și ne milogeam să prindem și noi mingea măcar o dată, la o tură de joc. Cred că profesorul (un frumușel și jumătate – motiv pentru care ne-am dus noi „femelele” la el) încurcase materia cu cea a profului de la atletism, sfântul mai știe. Cert este că a fost o tâmpenie de curs și abia am așteptat să se termine semestrul.
În semestrul al doilea am aruncat un ochi mai atent pe lista de posibilități și am găsit karate. Vorba poetului, restul e istorie … Am mai practicat câte ceva până la minunata-mi vârstă (am și scris despre ele), acum fac serios înot (luni și vineri) și Tae Bo, cu o antrenoare ce scoate din noi 10 calupuri de unt pe antrenament, ține-i-ar ăl de sus năravul în continuare. Dacă tot sunt în formă, iată niște idei care-mi tot circulă printre urechi de câteva zile (semn că era cazul să scriu un articol).
Nu faci sport doar pentru că trebuie să slăbești
De prin 2002, când a început saga mea cu Shotokan-ul, mi se tot spunea „dar de ce faci sport? Nu ești grasă!”. Păi nu de asta făceam. Nu mergi la sală doar când vrei să dai niște kilograme jos, mergi la sport pentru că e bun pentru tine, sedentarule ce ești (că toți suntem la fel). Cei mai buni ani ai mei au fost când mă antrenam serios. Ați spune că eram și mai tânără, dar chiar și acum, la câteva luni (nici măcar multe) de când iar fac sport serios, mă simt mai bine decât în urmă cu un an. Și nu sunt la formă maximă, pentru că abia încep să-mi recapăt ceva din condiția fizică de odinioară, plus că nu mă lasă genunchiul să fiu prea vitează.
Alege un sport care-ți pare interesant și, de preferat, mergi la o sală unde ai și un instructor la îndemână. Dacă ești începător, e bine să fie cineva care să-ți arate cum se folosește corect echipamentul, să-ți dea niște „norme” pe care trebuie în timp să le atingi, sfaturi etc.
Nu există „nu sunt bun la sport”
Aud faza asta periodic și chiar eu recunosc că am avut (și am) faze de … cizmă. Luați orice idol sportiv pe care-l aveți și gândiți-vă cât de genial era la primele antrenamente. Probabil ca vai de capul lui, fără coordonare, fără rezistență, poate chiar se ruga de părinți să-l lase în pace, că nu dorește să mai meargă la antrenament.
Cu toții suntem vai de stelele noastre în primele antrenamente. Acum vreo 3 luni, când m-am apucat de înot, am făcut 6 lungimi de bazin (50 de metri e o lungime) într-o oră, oprindu-mă ca personalul de 50 de ori pe tură. Am făcut cârcei (din ăștia încă mai fac, dar mai rar), simțeam că stau pe loc. Sunt începător (ceea ce făceam eu până acum nu se poate numi înot, chiar dacă măcar nu mă înecam), deci am luat-o de la zero, cu plută și dat din picioare ca un copil de 5 ani.
Nu sunt înotător olimpic, dar mă descurc deja tot mai bine. Fac 16 ture de bazin, fără să leșin și fără să fac 10 pauze pe tură. Probabil peste 3 luni mă voi descurca și mai bine, poate peste 3 ani voi fi un înotător decent.
Sportivii pe care-i vezi tu la antrenament că se mișcă bine, nu s-au născut geniali (sau un procent prea mic sunt „dăruiți”) dar au pus sute sau mii de ore de transpirație în acel sport. De asta sunt atât de buni.
Nu te stresa că ești cel mai prost din grup
Chiar am un talent să ies în evidență cu minusurile mele. Imaginați-vă un om care e total pe lângă orice sport încearcă, fără coordonare, fără eleganță, pur și simplu o chestie lungă și slabă ce face totul amboulea. Asta-s eu. La primele antrenamente de karate știu că mi-a venit pur și simplu să plâng în mijlocul sălii (ceea ce ar fi fost chiar mai mare spectacol, că eram veo 100 de oameni acolo) și să-mi bag picioarele în el de sport. Visele mele de a deveni un adevărat Karate Kid se năruiau din simplul motiv că aveam 2 picioare stângi și aparent un lob lipsă la creier.
Am avut noroc cu instructorii mei, care au simțit că sunt pe cale să renunț și m-au încurajat să îmi fac treaba, așa cum pot. Nu am făcut nimic special, doar m-am dus de 2 ori, apoi de 4 ori pe săptămână și am dat totul. Progresul m-a uimit și pe mine.
Acum mă distrează, când văd cât de aeriană sunt la câte un sport nou, pentru că ȘTIU sigur că nu aici mă voi opri. Chiar discutam cu un coleg nou de la înot, stresat că e „coada”, și-i spuneam să nu uite niciodată de unde a plecat. La primul antrenament nu a fost în stare decât să stea agățat de marginea bazinului, stresat că se va îneca. Apoi a început să miște mai bine, iar acum, după câteva ședințe, se plimbă cu pluta lui de la un capăt la altul fără probleme.
Ține minte cât de greu îți este la început pentru că, dacă te ții de treabă, NICIODATĂ nu-ți va mai fi atât de greu. Valabil pentru sport, profesia aleasă și orice încerci în viață.
Pune 100% efort
Nu pot înțelege de ce ai da bani să faci sport și ai sta să freci menta acolo. Se distrează colegii mei de înot că nu știu ce înseamnă să mă odihnesc, dar progresul nu vine din stat la taclale. Nu voi învăța să înot bine și mult, decât dacă dau de fiecare dată 100% din ce pot. Nu te du la sport să arzi gazul, socializează în pauze și în vestiare. Când ești pe teren, în bazin sau la sală, lucrează cât poți de serios.
Prefer să aud antrenorul că urlă să o iau mai încet, decât să mă întrebe dacă nu cumva am adormit pe acolo.
Fii consecvent
Aveam la karate începători care veneau la primul antrenament, trăgeau o febră musculară de-o țineau minte și pe lumea cealaltă, stăteau acasă vreo 2-3 săptămâni, apoi reveneau, mai trăgeau o febră și tot așa. Dacă te apuci de sport, încearcă să te ții de un program. Febra musculară se tratează cu nepăsare (cazul meu), cu Aspirină sau alte metode. Chiar dacă nu-ți chiar vine, nu sări antrenamentul doar pentru că te dor mușchii. Fă puțin stretching, încălzește-te bine și încearcă să te ții de program. Durerea se va estompa destul de rapid și, odată obișnuit, corpul tău va suporta efortul tot mai bine.
Nu-i chiar sănătos să faci sport când ești puternic accidentat, dar o febră musculară nu cred că omoară pe nimeni.
La fel cu alte probleme pe care le are orice începător: nu te țin plămânii la efort, nu ai coordonarea necesară etc. Organismul tău trece de la programul de tăiat frunze la câini la un efort destul de serios pe care-l depui timp de o oră (sau cât ai antrenament). Nu e chiar ușor pentru plămânii și inima ta să treacă de la un program lejer la efortul pe care ți-l impui. Interesant este că, așa cum s-au obișnuit oasele tale să fie sedentare, așa se dezobișnuiesc de lenevit. Singurul secret este să te ții de un program și să treci peste primele săptămâni mai grele.
Alte idei? Experiențe?
“A învinge înseamnă a fi dispus să faci mai mult, să munceşti mai mult şi să dai mai mult decât oricine altcineva” – Vince Lombardi
Ha!exact despre miscare, dar la capitolul sarit garduri si batut mingea scrisesem eu astazi. Drept este ca nu mai au nici copii unde sa faca sport ori miscare de orice gen.Cand o vad pe fiica-mea cum baga la cosul de handbal cam 4-5 cosuri din 10 incercate, zic ca trebuie sa fiu fericita.Mai nou a invatat sa sara gardurile in curtea gradinitei de alaturi.Iar despre inot..e a treia vara cand o voi duce la inot ca sa invete..pana acum tot cu pluta sau aripioarele…dar nici nu am fortat-o, nici instructorul ei si nu am fost constanti tot anul, pt ca e iarna, frig, piscina e cam departe si nu batea cu programul ei de facut lectii. Uite chiar am sa scriu o opinie despre asta, pe blog.Maine cred.
Misto de tot articolul 😉
Au unde sa faca miscare, dar te costa de te indoaie. E nasol sa mergi la inot, cand e iarna, dar nici chiar imposibil nu-i. Daca sunt conditii OK la sala, poate copilul sa faca dus acolo si se usuca pe par. Pornesti eventual caldura ceva mai tare in masina si tot e in ordine.
Cel mai bun lucru e sa decizi, alaturi de ‘puradeica’ mica, un sport la care sa o duci si sa mearga constant. Nu-i chiar placut pentru portofel (plus ca da si programul de lectii un pic peste cap), dar nu-i va strica.
Iti spun sincer ca mi-ar fi placut sa ma duca ai mei la sport. Eu sigur imi voi duce copilul pana se satura 😀
Am dus-o la sport inainte de 4 ani.Era dans modern. Aici costă 150 lei/10 sedinte la o piscina ultramoderna.Cu tot ce zici tu:vestiar dotat, dusuri, uscator.De fapt este un complex sportiv doar ca e cam departe.Fara masina e mai greu.Asa ca numai în zilele în care am maşina o duc, pe timp de vară.
150 de lei e bun pretul. Eu dau 250 de lei pe 10 sedinte, deci ai avantaj. Nasol cu lipsa masinii, asta-i clar 🙂
Aaa, acum vad, multumesc de apreciere.De aceea citesc de 2 ori sa ma asigur ca am raspuns corect.
din pacate, postul meu va fi pe dos. mie nu-mi place sa fac sport. aproape niciun fel de sport. in scoala generala am facut doi ani de handbal. dar handbal pe bune si serios 10 ore pe saptamana, profu’ ala a scos fete care acum joaca la echipe campioane sau care facut din sport ceva serios in viata lor. dupa doi ani de zile in care eu am dat tot ce am putut (ma iau eu pe mine foarte in serios si atunci cand fac o chestie o fac cu 100% forte chiar daca nu-mi place sau stiu ce e inutila) eram la fel de lenta, de necoordonata si de speriata de minge ca in prima zi. in plus, de cand ma stiu mi-e frica sa cad. nu de durerea in sine, ci mai mult de actul de a cadea. cred ca de fapt de nesiguranta aterizarii si ce s-ar putea intampla. si un sport de echipa, fara cazaruri nu prea stiu. apoi a intervenit o problema medicala si m-am lasat de sport. doar ceva gimnastica medicala o vreme. adult fiind am mai incercat ceva sport, dar mai mult aparate, gimnastica pt problema medicala in cauza. nu prea pot sa fac orice fel de sport. am renuntat pentru ca nu prea imi permiteam si in plus ma plictiseam in spume. adica dadeam eu din picioare, maini, numaram, miscari, etc, dar creierul se plictisea cu clabuci. singurele momente cand creierul meu nu se plitiseste facand altceva decat ocupatii creieristice (muncit, citit, vazut un film, d-astea) sunt cand gatesc, calatoresc sau dansez. asa am descoperit singura forma de miscare care imi place- dansul. asa ca m-am apucat de vreo doua ori de dans, cateva luni la rand. si desi bugetul eram cam foarte strans, m-as fi tinut in continuare, daca n-ar fi intervenit niste chestii. nu am un partener de viata, deci nu aveam un partener stabil, asa ca dansam cu cine se nimerea. dupa prima tura nu am mai vrut sa fac miscarile baiatului pt ca eu insama sunt destul de necoordonata si voiam sa le invat pe ale fetei. sunt destul de putini barbati care vin sa invete dans fara o partenera. asa ca schimbam un partener la fiecare 2-3 sedinte, sau dansam cu profesoara, sau de una singura, ceea ce iar e naspa. chiar si cand aveam un partener era teribil de enervant sa-l rog de 1-2 ori pe sedinta, la fiecare sedinta sa faca pasii mai mici. 99,99% din barbati sunt cu cel putin 20 cm mai inalti ca mine (e posibil ca procentul sa fie mai mic in cazul chinezilor si diferenta sa se redura doar la vreo 10-15 cm, dar orisicat, la 1,5 m orice barbat care nu sufera de nanism e cu min 10-15 cm mai inalt ca mine) si in consecinta pasul lor e mai mare ca al meu. si asta fie ma obliga pe mie sa fac niste pasi absolut imensi- aproape spagat si sa arat/ma simt complet inestetic, fie pur si simplu ne desincronizam, oricum toata miscarea se ducea naibii. si cand am acumulat prea multa frustrare din ceva care chiar imi placea, m-am lasat iar. imi pare rau, dar n-as lua-o de la capat fara un partener stabil, care sa tina minte ca trebuie sa-si adapteze lungimea pasului. momentan incerc doar sa merg mai mult pe jos (ajuta faptul ca n-am masina) si sa urc/cobor scarile care imi ies in cale.
Gaseste un antrenor de judo prin zona, sa vezi cat de relaxata vei fi la caderi. Nu e dracu’ atat de negru, odata ce prinzi miscarea.
Dansul e o idee excelenta, io-s clei la din astea, dar mi-ar placea sa ma misc mai ‘unduios’. Cauta eventual dans ‘individual’ (adicatele ceva modern, ca te lucreaza oricum in draci). sau Zumba, ca tot e la moda si fac miscare pana pici in nas 🙂
cum ziceam, am o problema medicala- scolioza operata; coloana mea e prinsa (pe interior :)) in 2 tije dintr-un aliaj smecher de la baza gatului pana la mijloc. nu prea cred ca e voie judo. 🙂
iar eu vreau sa dansez pe bune, tango, vals, salsa, d-astea. (apropos de salsa, nici dupa 3-4 luni de dans nu puteam duce la capat o melodie de salsa pe tempo rapid; te faci pilaf; chiar si valsul, nu e prea lent sau lejer).
nu-ti inchipui ca eu ma miscam prea “unduios” sau prea coordonat, dar pur si simplu imi facea placere sa fac asta. pana ma apuca pandaliile sus mentionate. (daca ai facut un sport care necesita multa coordonare, o sa te misti ok).
si pe cine naiba sa agati, ca majoritatea erau cu “ea”. ma duceam la cursuri, nu in club.
o sa incerc sa incep sa alerg. daca ceea ce voi face eu se va numi alergat. 🙂
Ah, ai chestii medicale, credeam ca ti-e teama sa cazi ca ti-e frica, nu ca esti juma’ iron man 😀
Ia vezi, poate-ti place Zumba atunci. Ca o faci single si mai si dansezi. Daca te tine sa alergi, e bine, eu ma plictisesc repede(a se intelege crap la 100 de metri alergati :))
Eu aveam impresia că la dans se duce lumea să agațe.
Asta e tare!
Foarte interesant articolul, multumesc. Tine-o tot asa.
Eu merg la sala de 3 ori pe saptamana. Pe langa asta ma plimb zilnic cel putin 1 ora prin oras. Ma ajuta foarte mult, in special ca la servici 8 ore stau in scaun.
Sportul e singura terapie sigura pentru depresie.
Nu am facut niciodata sport intr-un mod serios, nici nu merg la sala, habar nu am cum se tine pumnul strans, pregatit pentru bataie. :)) In timpul liber merg mult pe jos, ma plimb cu bicicleta si ma aplec fara teama de cate ori cade ceva pe jos. :)) Asa ma mentin de 53-54 kg la 1,70 m si 42 de ani. :))
Tine palma cu fata catre tine. Indoaie-ti destele sa vina varful de falanga spre palma, apoi strange pumnul. Ia opozabilul si ‘impacheteaza-l’ frumos peste destele stranse (va fi peste partea din mijloc a lor). Ideea este sa nu fie in ‘pachet’ sau tinut ca la semnul de ‘thumbs up’, ca-l rupi. Uite cum arata in poza: https://s222.photobucket.com/user/flozzg/media/fist-1024.jpg.html
Asa se face pumnul de ‘lupta’.
Dai cu ‘cotoarele’, de preferat cele 2 mai importante (aratator si mijlociu), incercand sa tii incheietura dreapta, ca si cand infigi o sulita de la cot inspre pumn. Daca nu rigidizezi incheietura, o poti rupe.
Ce kile vrei in plus? Daca ai atatea la 1.70, inseamna ca esti ca mine, deci superba 😀
Daca aflam de ieri, probabil i-as fi dat vreo doua lui Mihai cand m-a trezit din somn. Dar e bine de stiut pentru data viitoare. :))
Doamne, cata modestie pe noi! :))
complicat ce scrii tu aici si, exceptand personalitatile obsesionale (unde esti 😛 ) nu prea as sfatui pe cineva sa faca asta.
Pentru ca da 100%, baga, fa, mergi, duce tot sportul la o corvoada. Si de la o varsta oricum nu mai conteaza si nu o sa mai faci performanta.
Pai nu-i nicio corvoada. Iti gasesti antrenor misto si gasca de alti sportivi si faci miscare ed placere. Eu de pilda merg miercuri la Tae Bo cu gagici de peste 40 de ani. Io-s juna printre ele 😀
Si sa vezi ce se distreaza damele si stau la trocerai. Cand e vorba de muncit, trag, apoi mai stau o tura la povesti. Toate-s din alea ‘career woman’, dar le relaxeaza miscarea.
“pune 100% efort”? Daca ii zici unuia care nu misca nici pe scaun, asta, o sa zica “neee. e prea greu”.
pe mine ma mai intreaba unu altu: dar cand ai timp si de si de si de. Si raspunsul este: “dupa munca”.
dar nu, dupa munca lumea vrea sa se odihneasca. Dar creierul ala nu l-ar lasa si pe el sa se bucure, neam
apropo de varsta..si eu sunt am ajuns la varsta in care merg la sala pentru relaxare …e prea mult stres pe lumea asta
Ce pot spune, n-am prins generatia facebook si chiar ma bucur. Fac sport de cand ma stiu si niciodata nu am renuntat, e cea mai frumoasa si mai buna metoda de relaxare. Imi plac mai multe sporturi, merg la sala de ceva timp si abia astept vara ca sa am mai mult timp liber sa perseverez.