Viața de freelancer pare deseori ca fiind una magică. În care lucrezi doar când ai chef și trăiești exact cum ai visat mereu.
În realitate, nu e chiar așa. Ca freelancer poți lucra și doar când ai chef, însă atunci business-ul nu prea scoate bani. Sau, în cealaltă extremă, muncești enorm și faci mulți bani. Dar nu mai ai viață personală.
Varianta cea mai dificilă, cea care aduce și cele mai multe satisfacții, e cea în care facem un balans continuu între partea profesională și cea personală. Asta ar fi și cea ideală.
Iar din experiența mea, ca să o poți obține e nevoie de o bună organizare și mai ales delimitarea vieții personale de cea de freelancer. Iată în continuare câteva idei despre freelancing pe care le-am învățat de-a lungul timpului:
Calitatea și seriozitatea primează
Partea cea mai frumoasă a freelancing-ului este după mine faptul că poți să-ți alegi proiectele în care te implici și, într-o anume măsură, orarul de lucru. Însă înainte de a putea face asta ai nevoie să-ți clădești o reputație sănătoasă. Iar asta se face numai (și numai) prin muncă asiduă.
Și dacă ar fi să aleg două lucruri care crează o reputație sănătoasă, acestea ar fi calitatea serviciilor oferite și livrarea lor în termen. La fiecare proiect aceste două aspecte sunt mereu pe lista de priorități ale clienților.
Iar asta nu e schimbată de numărul proiectelor pe care le faci în paralel sau de dificultatea acestora (oricum pe beneficiar nu-l interesează). Atâta vreme cât pui accentul pe oferirea unor servicii de calitatea și respectarea termenului de livrare, ai toate probabilitățile să-ți construiești o reputație pozitivă. În timp, cu răbdare.
Asigură-te că știi exact ce se așteaptă de la tine să îndeplinești
Un alt aspect care poate pune dificultăți dacă nu e tratat cu atenție este cel al cerințelor. O cunoaștere foarte bună a cerințelor clientului duce ulterior la evitarea unor divergențe și a muncii suplimentare.
Altfel, te poți trezi că ajungi în situația de a reface o parte – sau toată – din muncă, întrucât nu a respectat cerințele inițiale. Sau nu le-ai înțeles corect.
Propriul sistem de lucru
Freelancing-ul ar fi destul de simplu dacă s-ar lucra pe un singur proiect la un moment dat. Din păcate nu e așa, iar de multe ori se lucrează la mai multe proiecte în paralel. Fiecare cu specificul său, detaliile și propriile dificultăți.
Astfel, trebuie făcut mereu un switch de la realitatea unui proiect la cea a altuia. Și pentru asta am descoperit că e necesar să țin o evidență foarte bună a proiectelor în care sunt implicat și pe unde mă aflu cu fiecare.
Cele mai uzuale metode de organizare sunt bazate fie pe hârtie și creion, fie pe softuri pentru PC sau telefon. Personal prefer o combinație a acestora, astfel încât în fiecare zi să am o foaie de hârtie (ceva fizic) pe care să-mi urmăresc taskurile zilei.
Proiectele le “sparg” în sarcini lunare, apoi săptămânale și în final definesc taskuri zilnice care le scriu jos pe hârtie. Prefer să văd scrisul pe hârtie, iar după realizarea taskurilor să le tai cu un creion. Sunt însă persoane care preferă organizarea electronică. E o chestiune de preferințe, ambele variante sunt eficiente.
Modul de organizare depinde de tipul de activitate depus, de resursele implicate și până la urmă de preferințele fiecăruia.
Per ansamblu însă, ar trebui să existe un sistem cât mai exact care să poată verifica ușor situația fiecărui proiect. Iar sistemul ar trebui modificat în continuu de-a lungul timpului ca să-l adaptezi la activitatea ta. Nu cred în sisteme de organizare fixe, statice.
Spațiul de unde să lucrezi
Dacă la un job firma îți asigură calculatorul, biroul și plătește cheltuielile aferente (curent, căldură, etc), în cazul freelancing-ului toate astea devin problema ta. Îți va trebui în primul rând un loc de unde să lucrezi.
Inițial am lucrat de acasă, ulterior am decis să merg la un coworking hub, un spațiu comun de lucru. Există un cost suplimentar față de lucrul de acasă, însă astfel îmi delimitez mult mai bine viața profesională de cea personală.
Dacă nu ai resurse financiare, probabil vei lucra de acasă. Dacă nu poți face asta, opțiunile care îți rămân sunt să închiriezi un birou (eventual cu altcineva) sau să mergi la un astfel de hub.
Ar mai fi posibilitatea de a lucra din cafenele și localuri. Am testat varianta și nu mi-a plăcut. Prea multă agitație în jurul meu. Plus eternul fum de țigară.
Pentru mine varianta hub-ului a fost mai convenabilă din perspectiva faptului că toți ceilalți care sunt într-un astfel de loc lucrează în industria IT și am nevoie de idei fresh de la alți oameni din domeniu.
Orar de lucru riguros și disciplinat
Cel mai eficient mod pe care l-am găsit ca să păstrez o delimitare clară între viața profesională și cea personală este să rămân disciplinat când e vorba de muncă sau familie.
Astfel, în timpul programului de lucru mă abțin să pierd vremea pe messenger sau rețele sociale și îmi văd de treabă. Iar când sunt cu familia, evit să lucrez.
În practică mai există interferențe între cele două (deh, nu mă abțin să mai arunc un ochi pe Facebook), însă în proporție majoritară reușesc să “tai” aproape complet planurile și să mă păstrez într-unul singur: lucru sau viață personală.
Apropo, asta îmi amintește de o poveste pe care am citit-o cândva. Nu mai rețin toate detaliile, pe scurt era așa:
Cândva, la un bătrân croitor a venit un prieten în vizită. A stat la el acasă, împreună cu familia croitorului. Pe parcursul zilelor, oaspetele a observat cum în fiecare seară bătrânul intra în curte, își lua pălăria de pe cap și o agăța în copacul de lângă poartă.
A doua zi de dimineață o lua de acolo, urmând ca seara să o pună în același loc. Intrigat oaspetele l-a întrebat pe om de ce face asta. Croitorul i-a răspus:
“În fiecare seară îmi las pălăria la intrare în casă și odată cu ea las acolo toate problemele mele de la lucru, pentru ca seara să fiu doar cu familia. Iar dimineața îmi pun pălăria înapoi pe cap și mă gândesc la ce am de făcut la lucru.”
Similar și noi, cred că cel mai bun mod de a avea timp pentru familie și viața personală este să fim destul de disciplinați și să ne respectăm orarul de lucru. Iar acasă să avem suficientă tărie pentru a nu sta lipiți de ecranul calculatorului și să lucrăm.
Cu cât ne lăsăm distrași mai mult când lucrăm, cu atât va trebui să recuperăm atunci când ar trebui să fim în planul vieții personale. E un balans, căruia trebuie să-i acordăm mereu atenție.
Farmecul vieții de freelancer este – după mine – libertatea de a mă organiza cum vreau eu. Asta vine la pachet cu responsabilități mai mari decât la un job, plus riscuri sensibil mai crescute când ești pe cont propriu. Însă per ansamblu îmi oferă beneficiul că – dacă sunt atent la ce fac – pot lua copilul de la grădiniță sau pot să petrec timp cu familia mai mult decât o făceam ca angajat.
Nu stiam de existenta unor spatii “coworking hub”. Interesant! In Romania? Unde mai exact? Multumesc!
In Cluj stiu ca sunt doua. Am auzit de astfel de spatii la Bucuresti si Sibiu. Banuiesc ca mai exista si in alte orase.
Excelent articol, Florin. Multumesc 🙂
Multumesc si eu pentru publicare 🙂
Cum gasesti clienti? Dupa parerea mea cel mai important atunci cand esti freelancing
Nu e chiar atat de greu. In general, cand ti-ai pornit ‘mustaria’ e bine sa ii anunti pe toti apropiatii de asta. Apoi sa te promovezi in situri similare, sa ai un portofoliu. E indicat ca freelancer sa intri pe siturile mari de freelancing (odesk, elance, guru etc) sa mai ‘pescuiesti’ cate ceva. Eu am fost destul de activa pe elance vreo 2 ani, pana am gasit un client cu care lucrez full time acum. Asa ca, daca mai vine ceva in plus e OK, daca nu ..
Merci. de acum o sa ma apuc si eu de lucru
Daca ai timp ar fi interesant sa prezinti un pic platforma odesk mai ales ca ai o asemenea experienta
Imi place articolul, Florin. La mai multe. 🙂
Multumesc Madalin 🙂
Parerea mea este ca viata de freelancer..are si satisfactii dar are si momente de stres…ca sunt perioade in care faci ceva banuti si merge treba sunt perioade in care nu faci…si nu prea se invarte roata…ideea este sa fii echilibrat si sa ai o marja de control mereu…cred ca in orice busines sunt perioade de top si perioade mai slabe..ideea este sa pastrezi echilibrul intre ele si media sa fie constatnta sau mai bine in urcare!
Perioade mai proaste exista orice ocupatie am avea. Daca te tii de treaba si insisti, in final vor veni si rezultatele.
Frumos, se pare că e ok să fii freelancer 🙂
Cochetez cu freelancing-ul de vreo 2 ani. Cand am inceput, am facut vreo 300 lire in prima luna, pentru ca am avut noroc pe “rent-acoder” (care nu mai e). Lucrul asta m-a entuziasmat foarte tare, deoarece 300 de lire sunt peste un salariu mediu din Romania. Sau cel putin erau atunci. Ulterior, n-am mai gasit nici un proiect in urmatoarele 2-3 luni. Am fost foarte dezamagit, mi-a fost frica de instabilitatea financiara, asa ca m-am apucat de altceva. Acum am terminat altceva-ul ala si am revenit la freelancing. De vreo 2 luni vad ca am cate-un proiectel care sa-mi dea de lucru in fiecare saptamana. Bani mai putini, nu cat sa mi-ajunga, dar e un inceput. Cred ca in acest domeniu, cheia e sa fii consecvent.
Frumos articol Florin, felicitari. Cat despre working-hubs, auzisem de ele dar nu ma gandeam sa existe in Romania. Oricum, pentru cineva ca mine, care locuieste doar cu prietena, se poate lucra linistit de acasa.
Apropo… sfatuiesc pe cei care vor sa inceapa o “cariera” in freelancing sa accepte orice proiect, cat de mic, la inceput. Daca nu faci multi bani, macar faci reputatie. Iar pe terment lung se va dovedi mai importanta decat 100-200 de euro in plus.
La inceput cel putin (pana ai un portofoliu si niste 5star ratings (in caz ca activezi pe situri de freelancing) este greu sa te impui. De asta, asa cum spui, te mai joci cu pretul in jos si accepti aproape orice, pe sanatosul principiu ca un dolar in plus nu e in minus 😀
Odata ce incepi sa ai niste proiecte de succes, vei incepe sa refuzi clienti sau cel putin sa ai destul de lucru oricum. Nu e usor, dar e posibil 🙂
Mai exista si conceptul “decat sa muncesti degeaba mai bine stai degeaba”, deci nu trebuie avut grija la cat de mult esti dispus sa scazi pretul. Nici nu-i bine sa fii luat de “ieftin”.
Apropo.. mama lor indienii astia, ca strica piata 🙂
Bun, asta e o chestie tipic romaneasca. Daca nu nu pot ajunge director, mai bine stau pe somaj. Am facut design de wordpress pe 50 de dolari. Ceea ce la orice ora este bataie de joc. Banii au prins bine (doar sunt facturi de platit si mai avem nevoie de mancare), iar clientul a fost atat de incantat, incat am primit de la el un extrem de ‘laudativ’ rating de 5 stele. El si inca vreo cativa, pentru care lucram la 100 de dolari, 75, cum dadea al de sus.
Pe baza acestor ratings (plus portofoliu si experienta), am ajuns in cateva luni sa-mi cresc preturile spre un ‘normal’ sa zic asa, plus ca primeam 3-4 invitatii la proiect pe zi. Am lucrat 3-4 luni pe aproape nimic (desi imi achitam leasingul si costurile de firma cu banii in cauza), apoi am prins ‘cheag’ si am primit joburi tot mai OK si refuzam eu la gramada clienti, ca nu mai aveam timp si de ei.
In urma cu aproape 2 ani un gagiu mi-a cerut ceva modificari de Vbulletin. Chestie platita cu vreo 160 de dolari pe cateva ore de lucru. Am vrut sa refuz proiectul, ca mergeam pe din alea mari, nu pe din astea marunte, dar stiam ca nu sunt multi specializati pe VB pe elance (chiar nu erau) si ceea ce dorea tipul era destul de simplu de facut. Asa ca mi-am calcat pe inima si am acceptat ‘rahatul’ ala de job.
Tipul a fost extra-incantat de munca mea. Lucram acum full time impreuna si in martie se fac 2 ani de cand imi plateste in fiecare luna un ‘salariu’. Exact un job pe care ma gandeam ca nu merita sa-l iau.
Eu cred sincer ca pentru un incepator orice rahat e bun. Un dolar in plus este in plus, nu-l dai tu din mana. Plus ca nu strica experienta, iti faci portofoliu si cine stie, poate mizilicul ala de job se transforma intr-un job care iti pune painea pe masa luni sau ani buni 🙂
Bun articolul, regasesc multe dintre problemele cu care m-am confruntat ca freelancer si o solutie care mi-a placut (hub-ul, nu stiam ca exista). Din experienta mea de copywriter, foarte greu se poate pune in practica punctul “Asigură-te că știi exact ce se așteaptă de la tine să îndeplinești”. Clientii nu prea stiu ce vor, iti cer suplimentar alte si alte propuneri, refaceri, iar daca refuzi, ramai cam neplatit, in ciuda contractului semnat (lucru care mi s-a intamplat de cateva ori).
In general freelancerii romani sunt la mare cautare pentru ca sunt foarte buni
mia placut articolul plin de informatii utile,excelent
Intotdeauna am crezut si continui sa cred ca pentru freelancing trebuie sa ai o anumita personalitate si ma refer aici la freelancerul roman. Pentru ca la noi chestia cu job-ul sigur si daca se poate la stat e inca foarte puternica. Freelancing inseamna libertate si risc in acelasi timp, pentru ca spre deosebire de marea majoritate a job-urile, nu iti pune cineva pe birou ce ai de facut azi, te zbati tu singur sa obtii contractele, sa te organizezi si sa-ti faci treaba. Si ideea aceia cu “decat sa muncesti degeaba, mai bine stai degeaba”, tot romaneasca e si e un alt impediment pentru orientarea catre freelancing, pentru cine o imbratiseaza.
Salut,
Vreau sa va intreb despre o problema cu un client. Am prins un proiect care suna sa i fac un site pt o bursa. Dupa ce i l-am finalizat i-am dat codul sursa sa il verifice(l-am creat in html/css + php). Acum de 4 zile de la data finalizarii, clientul nu mai raspunde la email-uri. Am prins proiectul de pe elance am lucrat cu escrow. Ce pot sa fac? Sau ce sfaturi imi dati pe viitor.
Scuze de raspunsul intarziat. Is o ametita ..
Daca e prin escrow si ai facut treaba, dai project complete. Clientul are timp 2 saptamani sa te contacteze si sa discutati finalizarea. Daca nu, intr-o luna iti iei banii din escrow.
Salut,
as dori sa aflu cu ce si unde propuneti a incepe freelancing-ul?
sa spune ca deocamdata nu dispun de nici un skill, ce parere aveti despre joburile Data entry?
Absolut OK. Sunt necesare serviciile in cauza si poti castiga un ban cinstit si asa. Incearca eventual un job si vezi cum iti merge 😉
Bafta 😉
Buna ziua tuturor,
Am o intrebare (mai ‘practica’) pentru voi, ca specialisti, deja, in ale frelancing-ului.
Din cate am citit pe forum, multi, daca nu chiar majoritatea ngajatorilor sunt de la extern.
Daca in relatiile comerciale (de afaceri) de la intern, lucrurile sunt destul de clare, freelancer-ul trebuin sa fie PFA si sa emita o factura…cum sta treaba in relatiile cu externul???
Ce documente intervin, cum se deconteaza partea materiala, etc???
Multumesc pentru raspuns.
Ciao,
Am vazut ca sunt mai multe site-uri de freelancer, pe care mi-l recomandati, care e cel mai bun?
Merci!
Doamne, ce mi-ar fi placut si mie sa fi prins o nastere cu cel putin 5 ani mai tarziu!Asta ptr ca la mine in oras si la mine in scoala/scoli nu prea am invata mare lucru la informatica. In liceu aveam o ora pe saptamana,ne arat proful ca exista Word, ca putem scrie chestii cu fonturi colorate etc, dar cand am ajuns la facultate nu stiam sa fac aproape nimic. Nici folderele si felul in care se salvau documentele in diverse locatii nu le cunosteam! Culmea e ca nici colegii mei din orase mai importante si de la care aveam alte asteptari …
Mi-ar placea foaaarte mult sa fac ceea ce faci tu, web design;programatorii sunt deja o specie de semi-zei ptr mine 🙂
Imi place f mult blogul, am aflat o multime de lucruri interesate si o sa revin negresit!
Am intrat si eu pe Freelancer.com.
Visele sunt dragute!
Chiar am incercat sa aplic la unele joburi, dar nu am reusit.
Nu stiu daca am inteles eu bn, dar se pare ca trebuie sa platesi un fel de abonament ca sa poti aplica ?
Buna ziua tuturor!
De profesie sunt economist- expert contabil, acest job se poate practica ca freelancer?
Daca poate cineva sa ma ajute cu mai multe informatii.
Multumesc.
Buna, Marieta. cauta firme cu care sa lucrezi si deja esti freelancer 😉
Am 18 ani si vreau sa incep si eu ca freelancer. Pana acum am “lucrat” pe sume foarte mici care consumau foarte mult timp, 10-20$ pentru niste task-uri de “data-entry” de genu’ inscris in directoare, bookmarking etc.
Stiu HTML si ceva CSS …Am de ceva timp cont pe elance, am incercat sa ma bag la mai multe proiecte…degeaba.. Cum pot sa incep treaba?
Foarte bun articolul; regasesc destul de multe pe care am confruntat si eu la inceput
mi-am facut cont pe frelancer.com, pot sa aplica la proiecte dar nu inteleg cum pot incasa banii (in cazul in care voi primi un proiect :)) dc atunci cand am facut contul nu mi s-a cerut nici un cont sau ceva de genul….
Este foarte interesant articolul si raspunde la cateva din intrebarile mele. Eu am, insa, cateva nelamuriri si sper sa ma puteti ajuta. Sunt nou venita in aceasta lume virtuala. Ma fascineaza si ma sperie in acelasi timp. Sunt atat de multe lucruri pe care ar trebui sa le inveti pana in momentul in care te poti apuca propriu-zis de treaba. Eu sunt, insa, nerabdatoare, si imediat dupa ce am facut putin research pe aceasta tema, mi-am si facut cont pe Elance. Este adevarat ca sunt o persoana capabila, insa nu vreau s-o dau in bara. Am ceva experienta in marketing, business planning, administrativ, PR, health care, traduceri…as putea sa ma descurc, sa zicem, cam aproape in orice domeniu care nu implica programare, IT si design.
Credeam ca va dura ceva mai mult pana cand voi primi o oferta de job…insa nu a fost asa. Dupa cateva zile am si primit doua invitatii!!! Wow! Nu-mi venea sa cred! Nu m-am simtit insa destul de pregatita sa fac ceea ce mi se cerea acolo, desi am repetat in minte pasii si cred ca, teoretic cel putin, as fi putut.
Cateva din intrebarile mele: cum refuzam politicos o invitatie? Raspundem la toate invitatiile, chiar daca nu vrem sa mergem mai departe cu task-ul? Ce se intampla daca esti selectat pentru un job si munca ta nu se ridica la asteptarile angajatorului? Primesti feed-back negativ din start sau ti se mai da sansa sa imbunatatesti proiectul?
Astea sunt cateva din intrebarile care ma macina mai tare acum, mai ales ca am inca 2 invitatii in inbox la care as dori sa le raspund insa e ceva care ma tine pe loc si nu ma lasa.
Help!!
Veronica, bun venit pe blog 🙂
Nu primesti un job automat, deci trebuie tu sa accepti intai. Si asta o faci, asa cum ai spus, daca simti ca poti oferi un serviciu OK.
In Elance exista posibilitatea de a alege niste raspunsuri predefinite (outside my skills – zic aprox., too much workload etc.). Eu in general aleg ‘not matching skillset, daca ma alege careva sa fac programare de pilda, desi e clar ca sunt web designer, sau chestii chiar in afara zonei mele de confort. In rest aleg ca am prea mult ‘workload’ si asta ma pune intr-o lumina destul de ok, ca-s ocupata, deci buna. Daca miros ca-i un client nasol, pun ca-s unavailable si asa probabil nu ma contacteaza in 2 saptamani din nou 😀
Buna tuturor, teoretic sunt si eu unul dintre noii freelanceri, am dorit sa ma “infiltrez” si eu in aceasta lume si sa lucrez intr-un domeniu care imi face placere si in care am rabdare. Eu lucrez de 10 ani in photoshop si corel, am si un portofoliul realizat care e vizibil pe elance, freelancer si odesk…dar din pacate, ca incepator e extrem de greu sa te faci vazut, chiar daca am licitat la joburi de 5$, 10$ nu m-a bagat nimeni deseama…ba mai mult, realizam si pe gratis lucrarile cerute de angajatori doar sa primesc si eu calificative…dar degeaba. Sunt inscris pe aceste site-uri de 4 luni si nu am prins inca nici un job ….e greu, mor de invidie, dar tot nu ma las 🙂 …cel putin exersez mereu si invat zilnic cate ceva daca tot realizez din joburile aplicate…sper sa revin si cu vesti mai bune pe viitor …am sa va scriu din nou cand voi incasa primul dolar:)
Salut! Daca nu exista coworking huburi in orasul tau, atuni poti lucra si dintr-o cafenea/restaurant/local. Asa mi s-a intamplat ca aflasem de pe net ca in Timisoara exista un asemenea coworking hub. Informatia mi-a prins bine, pentru ca intentionasem sa calatoresc la Timisoara, dar in acelasi timp sa lucrez la un proiect – nu eram freelancer, ci aveam un site unde vindeam CDuri. Ok, am sosit la Timisoara, mi-am luat laptopul, m-am imbracat in tinuta smart-casual, asa ca un tanar antreprenor si am pornit increzator sa caut cladirea in care functiona coworking-ul. Ei bine, am gasit adresa, insa acel birou de coworking deja demult se desfiintase si in locul lui functionase altceva. Grozav, ce sa zic …
Dar faptul ca s-a desfiintat coworking hubul nu m-a impiedicat sa lucrez la proiect. Timisoara e mare si acolo se gasesc de toate pentru toti 🙂 Asa ca am pornit sa caut o cafenea sau ceva local unde sa existe internet, sa nu se fumeze si sa fie liniste pe cat posibil. E adevarat ca am umblat destul de mult (cu laptopul dupa mine) sa caut un asemenea loc, dar in cele din urma l-am gasit 🙂
Acel loc a fost in restaurantul unui hotel, in care personalul a fost cat se poate de amabil. Am avut acces la internet wi-fi, locul era linistit (din cand in cand mai veneau oaspeti, dar nu vorbeau tare). In plus puteam ramane acolo sa lucrez cat vroiam. Tot ce imi cereau in schimb era sa consum ceva de la ei. Si de cele mai multe ori cumparam de la ei ceaiuri. Beam ceaiuri dupa ceaiuri in timp ce scriam. A fost ok acel restaurant si pe deasupra, cu toata consumatia (90% formata din ceaiuri) am iesit muuuult mai ieftin decat daca as fi inchiriat un birou intr-un coworking hub.
Deci concluzia e ca nu e nevoie de un coworking hub in care sa lucrezi. Strabate orasul tau in lung si in lat, cauta un local potrivit si il vei gasi!