Am fost crescută ca o mică prințesă, spre ciuda tuturor celor care considerau că, viitoare femeie fiind, trebuie să știu de toate în ale gospodăriei. Ai mei mergeau pe principiul că sunt copil (cât eram așa), deci trebuie să mă joc și să nu cunosc necazurile. Apoi, când am mai crescut, treaba mea era să învăț, pentru că „nu te punem să faci nimic, dar asta este munca ta”. Normal, vecinii și rudele au mormăit, aranjamentul nostru însă a funcționat de minune: eu studiam cu sârg, ai mei aveau grijă să nu știu ce înseamnă foamea sau extenuarea din cauza muncii în casă.
Nu am tras însă paiul lung, pentru că, job-ul meu de școlar nu era de colo. Aveam lecții multe, apoi pregătire pentru un liceu incredibil de greu de „atins” (am fost 9 sau 10 candidați pe 60 de locuri), studiu în liceul respectiv, practică pedagogică, enșpe mii de lecții și proiecte, pregătire pentru BAC și admitere la facultate, eterna luptă pentru note bune.
Aș dori să spun că am ținut-o într-un 10 etern, dar aș minți. Am fost un elev bun, nu cel mai tare din parcare, deci am mai adus, e drept – rar, câte o piesă de mobilier. Nu am primit niciodată șuturi pentru notele proaste, de multe ori ai mei chiar înțelegeau că se mai întâmplă din astea, dar vedeam pe fața lor că sunt dezamăgiți și asta durea mai mult decât niște bice pe spinare.
Îi vedeam fericiți, când luam note bune, sau când treceam examene grele și-mi dădeam seama că mi-am făcut „datoria”.
Ca de fiecare dată, în ultimii ani, pe vremea asta stau să mă mir ca vițica la poarta nouă în fața stării învățământului românesc. Vina este comună (bag aici și elevii, pentru că la 18 ani mă aștept ca un adult să știe ce dorește de la viață), toată presa/blogosfera vuiesc, apoi revenim la ale noastre și peste un an avem elevi tot mai proști, părinți tot mai „autiști”, profesori tot mai „capabili”. Cu toate reformele și scandalurile, fiecare an ne aduce examene cu rezultate mai șocante sau cu cerințe scăzute, să ia totuși și vitele astea o notă de trecere.
Încerc să-mi aduc aminte de perioada aia grea a BAC-ului, de acum 15 ani (aprox.). Eram stresată și nedormită, studiam în draci, știu că mă scotea mon pere din casă la câte o plimbare „să iei aer, că tâmpești”. Ai mei, mereu cu ideea că trebuie să învăț, ajunseseră să mă scoată din casă, doar să mai respir ceva aer. Pentru că reușisem să înțeleg atunci că, dacă nu iese treaba, am încurcat-o urât de tot. Iar la ora respectivă nu se punea problema să nu iei examenele, conta nota cu care le luai (pentru că era luată în calcul la admiterea în facultate, care admitere însemna și examene acolo, nu doar plimbat dosarul din stânga în dreapta).
Nu am dat bani decât câțiva lei (la unele materii, cred) pentru suc/sticks pentru profesori. Dacă mă întrebați pe mine, își pot lua singuri de ronțăit, dacă doresc să nu stea 3 ore cu burta goală, dar hai să zicem că suntem noi o nație mai ospitalieră și le facem „cinste” cu o macaroană. Nu am dat bani de „cadouri”, nu s-a plătit nimic pentru ca profesorii în cauză să fie mai ”îngăduitori” cu noi. Eram la un liceu de top din oraș, stăteau supraveghetorii cu ochii pe noi ca pe butelie. Dar nu se punea problema să copiezi, pentru că – repet – ÎNVĂȚAM pentru examene pe vremea respectivă și luptam pentru note serioase, nu doar să trecem ca gâsca Oltul.
Încerc să-mi imaginez ce ar fi aruncat ai mei după mine, dacă veneam acasă cu ideea creață de a-mi cumpăra examenele cu niște sutici de euro/lei. Ai mei, oameni cinstiți, care de ani de zile îmi tot propovăduiau că trebuie să fiu onestă, să muncesc, să fac eforturi pentru a fi cineva .. să-i pun în fața ideii de a-mi plăti accederea spre „absolvență”. Sigur se lăsa cu mult sânge.
Exact pe ideea asta încerc să-mi imaginez ce părinți sunt aceia care acceptă să le dea bani unor profesori, doar pentru ca loazele lor să ia un examen, pentru care, teoretic cel puțin, te pregătești măcar ăia 4 ani de liceu. Ce valori poți insufla copilului tău și ce idei de cinste îi poți băga în cap, când, atunci când trebuie să-și ia pe bune „examenul maturității”, tu, părintele (exemplul lui în viață, principalul lui educator) îi arăți că există și ușa din dos, nu doar muncă onestă și rezultate pe merit.
Chiar dacă nu am fost no.1 în școală, o treabă este sigură: am învățat să muncesc și să reușesc PE BARBA MEA. Am primit sprijin din partea familiei, cât a fost omenește posibil, mi-au oferit o viață ferită de prea multe greutăți, au muncit pe brânci pentru ca eu să am un viitor mai bun. Și măcar mă pot privi la orice oră cu seninătate în ochi, pentru că niciodată nu mi-au arătat alt drum decât cel al efortului personal și al onoarei.
Ce zici tu e valabil la tine sau la mine, dar nu la oricine.
Cand ai un copil pe care poate chiar nu il duce capul sau care e o pramatie (din vina cui e partea a doua), parintele incearca sa faca tot ce poate pentru copil dupa cum il duce si pe el capul.
Si cand am facut eu scoala existau parinti care mai veneau cu cate un cadou ca sa treaca si copilul lor la cate-o materie.
La nivelul bacului este si partea de prostie, intr-adevar. Parintii aia ar cam trebui sa realizeze ca ar trebui sa ii indrepte pe copii spre altceva daca altfel nu-s in stare.
Multi nu o fac, gandesc doar pe moment si constientizeaza mult prea tarziu ca trebuie sa faca ceva pentru copil, chiar si sa dea o spaga.
Daca respectivul copil nu poate sa invete, probabil are vreo problema mentala, deci foarte posibil nu are acces sa ajunga pana in pragul Bacalaureatului. Sau cel putin nu la o scoala normala. Sau, are probabil alte circumstante, alte examinari etc.
Daca nu sufera de nimic, inseamna doar ca trebuie pus biciul pe dosul lui si gata. Iar datoria parintelui este ca, pana incepe sa creasca, sa ii cante in urechi litaniile alea cu invatatul si partea pe care o ai, daca ai si carte.
Daca pramatia nu are chef de studiu, atunci tu, parintele, il faci pachet si-l trimiti la munca. poate nu reuseste mai mult si e pacat sa fie chinuit, cand poate ar fi un meserias exceptional sau si-ar gasi sigur o ‘cautare’. Progenitura poate mai apoi sa reia studiile, daca isi doreste, daca nu, castiga un salariul cinstit din munca onesta.
Dar sa ii platesti mita sa treaca BAC-ul inseamna ca ai ratat ani buni de educatie (de nu-i in stare loaza sa ia un examen pe bune), plus ca ii vei oferi cel mai cretin model cu putinta, acela ca isi poate cumpara viitorul. Oricum, io consider ca ai ratat treaba …
Asta ar fi gândirea logica și trecută cum trebuie prin firul rațiunii.
În realitate foarte putini fac asta, în schimb făcând fix ce foarte bine a scris Sonia mai jos
Prostia mare a fost ca nu s-au pastrat scolile profesionale si posibilitatea ca respectivul copil/elev sa se opreasca cu studiul la nivelul acesta, de invatare a unei meserii. Sunt destui aceia care, departe de a fi idioti, nu au totusi aptitudinea de a face un liceu.
E adevarat, chiar daca avem, cel putin unii dintre noi, inteligenta la nivelul mediei/ normalului sau chiar peste medie, nu putem fi buni la toate materiile. Unul poate fi as la matematica, dar “tamaie” la literatura sau gramatica, excelent la chimie, dar suficient de slab la fizica cat sa nu poata trece un examen decat la limita, daca il trece. Si asa mai departe… exemplele ar putea continua.
Solutia? Ori lasi absolventului unei anume forme de invatamant posibilitatea de a trece examenul final la limita, prin modul de concepere a testelor de examen (nu e necesar ca toti sa promovam cu nota 10, se poate trece si cu note de genul 5-6-7), ca apoi sa ne continuam drumul prin studiu si viata dupa posibilitatile pe care le avem, ori lasi posibilitatea absolventului sa-si aleaga materiile de examen in raport cu aptitudinile sale, dupa care sa urmeze mai departe studiile pe acele directii, fie lasi omului posibilitatea sa se opreasca sau sa continue cu studiul si drumul mai departe in viata in raport de ceea ce efectiv poate. Nu de alta, dar a munci ca o persoana supracalificata intr-un loc de munca care nu ti se potriveste este la fel de frustrant si cu un grad de handicap major ca si cand ai fi idiot sadea.
Ce fel de părinte plăteşte şpagă pentru BAC-ul copilului? Acel părinte care îşi imaginează că aşa îşi demonstrează dragostea. Oferindu-i copilului totul şi încercând să îl scutească de orice responsabilităţi. Acel părinte care nu realizează că, în felul acesta, face din odrasla proprie un neadaptat şi un neputincios. Acel părinte care nu înţelege că oferind soluţii de moment contribuie la eşecurile care, pe termen lung, nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Eu numesc asta iresponsabilitate şi egoism. Dă-i copilului tău tot ce poţi, fă sacrificii pentru el, ajută-l în orice împrejurare, bună sau rea, a vieţii lui, dar nu fără să ai aşteptări de la el şi nu închizând ochii de fiecare dată când greşeşte. Dă-i undiţa şi învaţă-l să pescuiască, nu îi oferi peştele.
Zilele trecute se discuta la radio despre acelasi lucru. A sunat o mama si i-a spus moderatorului ceva de genul: eu nu dau bani sa ia fata mea bacul pentru ca ea oricum se va descurca in viata, are alte atuuri. Moderatorul a intrebat daca invata foarte bine iar raspunsul mamei a venit foarte promt si a sunat ceva de genul: nu invata bine, dar arata foarte bine, e frumoasa, blonda si poate reusi in viata si fara carte.
Deci da-o …. de carte ca nu e bune, bune e fetele care stie sa ridice fustele si baietii care stie sa scuipe si care nu stie sa lege doua vorbe. Cei care invata e fraieri!!! :))))) Cam asta e principiul dupa care se ghideaza societatea romaneasca in ultimii ani.
Și nu-i adevărat? Frumusețea aduce tot felul de beneficii. Poate c-o să-și găsească unul cu bani, o să-i toarne un copil și-o o s-o tot ducă bine. Să ne uităm la Monica Gabor de exemplu care n-a dus-o rău deloc.
Dupa orice criteriu csre ia in calcul si demnitatea personala, a dus-o ingrozitor de rau. Sa te prostituezi (iar o relatie cu irinel columbeanu, sau cu altiii ca el, nu e nimic altceva) inseamna sa o dui ingrozitor de rau.
Sunt unii care doar salveaza aparentele in fata celor care nu-i cunosc, acesta e primul gest prin care ii arata copilului ca in viata se poate si altfel, daca banul are putere sau statutul pe care il detin parintii il va salva mereu, acesta va fi colacul sau la orice greutate in viata, in etapele viitoare, prin mijloace nelegale sau neortodoxe..
Ai mai nu au platit nimic. Imi spuneau asa: daca invat, atunci merg la faculta. Daca nu, direct in campul muncii. E o gandire sanatoasa, pentru ca nu toti suntem setati a fi medici, avocati etc. Parintii ar mai trebui sa creasca si ei un pic.
O rudă de-a mea a făcut facultatea și a învățat cât a putut după ce i s-a spus ceva asemănător: ori înveți bine și te duci la facultate, ori cu vacile pe câmp și la porumb; e decizia ta
De fapt, “then and now” s-a pus întotdeauna problema “de ce nu învaţă loaza”. Adică de când au binevoit fraţii latini şi francofoni să inventeze sistemul modern centralizat de învăţământ cu vreo 200 de ani în urmă, vinovat pentru orice, ori că învăţa prea bine, ori că nu învăţa deloc, era întotdeauna elevul, care îşi lua palmele regulamentare (condimentate şi cu linii la palmă, stat la colţ etc). De pe vremea personajelor lui Emile Zola şi Jules Renard nu prea se schimbase modul de a privi problema.
Însă Radu Piticu’ Gratis a pus problema altfel, aşa cum nu se aştepta nimeni.
În primul rând, în epoca modernă în care sursele de informaţie abundă niciun om cu o inteligenţă medie nu poate spune că nu poate face la un examen atât de important de nota 5. Nu de 10, dacă nu a stat cu burta pe carte. Nu de 6-7, dacă nu i-a plăcut materia şi a învăţat ca papagalul ca să treacă. De 5. Dacă nu ştii nici măcar de 5, eşti maimuţă oligofrenă.
În al doilea rând, loaza nu are întotdeauna 18 ani şi coşuri. Fiindcă loaza aia nu a căzut din cer, a fost nevoie de un spermatozoid şi un ovul provenite de alte 2 loaze ca s-o producă. Şi de alte loaze care au fumat în spatele tomberoanelor şi au bătut mingea pe maidan pe vremea când chiuleau de la şcoală, ca s-o treacă prin 4 ani de liceu. În 9 cazuri din 10, a rămas prof cel mai prost din curtea şcolii, care fugea de la ore să bată mingea, ceilalţi au făcut ce au făcut şi au migrat în meserii mai de Doamne-ajută.
Ăsta e adevărul pe care am fost dresaţi să nu îl pomenim, fiindcă în Iepoca dă Aur era de ajuns să fii “matur”, nu se mai punea problema de a fi prost sau deştept: un procent mărişor din generaţia care are azi între 40 şi 50 de ani şi care îşi trimite golanul sau piţipoanca la liceu e format din nişte Dorei proşti ca vitele şi îmbibaţi de alcool ca buretele, care sprijină uşa blocului în maieu cu berea-n mână.
E puţin probabil ca Dorel să aspire la o carieră intelectuală pentru golanul de fiu-său, aşa încât se mulţumeşte să marcheze banu’, aşa cum face când îl opreşte poliţaiul. “La miliţie”, “la primărie” sau “la şcoală” sunt cam sinonime pentru el.
Nu prea mă dau în vânt după Piticu’ Gratis, dar trebuie să recunosc că a făcut o analiză ca la carte a sitemului de învăţământ românesc.
Ca bine zici Dojo, nu mi se pare normal ca parintii sa plateasca spaga ca copilul lor sa isi ia bac-ul sau chestii de genul acesta. Eu nu cred ca daca te pui sa inveti, sa te straduiesti nu reusesti sa inveti atata cat sa iei bac-ul, aia ca nu te duce capul e o prostie, daca vrei orice e posibil.
Mai, sa stiti ca nu e mereu valabil ce zici tu, Ramo. Uite, fi-miu e bun la chestii umane, dar la mate, fizica si chime este praf. La primele doua a trecut cu chiu cu vai. La chimie insa, s-a schimbat foaia. La profa respectiva ori stii in asa fel materie incat sa nu te poata incurca, oooori sari cu banul. Simplu. Ti se spune tariful pe fata, fara jena. Ce sa faci? Sa faci pe ambitiosul, nu ti-l trece. Si decartezi discret ca asa-i in tenis.
@Anamaria: sau ceri sa îl mute la alta clasa sau ceri comisie care sa arate ca a invatat organizezi un flagrant
Cam orice parinte ar da bani pt a plati bac-ul copilului…ca i-ar da din indiferenta, din prostie, din grandomanie, din disperare, asta depinde de fiecare. Dar eu nu cred ca sunt prea multi parinti care sa fie in stare sa ii zica copilului (care e in pericolul de a pica bac-ul pt ca a preferat sa rupa in doua calculatorul si discotecile) “Rateaza-ti sansa de a intra la facultate pt ca eu nu iti dau 300 de euro sa iei bac-ul”.
Ii vor da banii pt ca ei sunt aia care au cumparat calculatoru si au platit abonamentul la internet, ei sunt aia care i-au dat bani de tigari si de discoteci..si pentru ca au scapat copilul de sub control de ceva vreme si acum nu mai stiu ce sa faca.
Eu am terminat liceul acum 10 ani, la cel mai bun liceu din oras (nu o spun ca sa ma laud ci ca sa pot explica ca tot asa functiona sistemul si acum 10 ani). Eram la o clasa de real (7 ore de mate pe sapt, 7 de fizica si 9 de engleza +restul materiilor). Toti ajungeam la olimpiade pana la faza judeteana cel putin. Jumate de clasa a obtinut burse la facultati de renume din SUA si Marea Britanie.BAC-ul l-am dat impreuna cu elevii de la un alt liceu la fel de ok ca al nostru…And guess what? Si la noi s-a copiat la BAC. Majoritatea am copiat nu pt ca nu am fi stiut, ci pt ca era presiunea mare si te luau emotiile ca nu ai facut nimic bine si atunci vroiai sa te corectezi, sa poti iesi din clasa sigur ca ai facut macar de 9. Bineinteles, au fost si care au copiat pt ca nu au stiut. Dar nu exista copiatu de acuma cu fituici in toate gaurile, cu casti lipite prin timpane si cu camere ascunse. Pur si simplu te lasau sa mai soptesti, sa te mai uiti la colegu peste umar…
Si stii de ce ni s-a permis sa mai vorbim intre noi? Ca sa nu ni se distruga sansa de a intra la facultate! Cum sa ni se distruga? Pentru ca in “sistemul deosebit de invatamant din Romania” nu se dadea admitere la facultate, conta doar media de BAC si media de la liceu (cred ca asa e si acuma)…si veneau elevii aia de pe la tara si de la scoli de cartier, carora efectiv li s-a scris rezolvarea pe tabla la BAC si care au terminat liceul cu 10 din orice alte motive dar nu pt ca ar fi invatat. Si ala intra inaintea ta la facultate, si tu poate ramaneai fara loc!!! Ca jumate din aia nu treceau primul an nu mai conteaza…pt ca tu ti-ai ratat locul oricum!
Ehhh da apoi au venit camerele de filmat, si Gigel de la Cotofenii din dos nu a mai primit rezolvarea pe tabla, si uite-l cum el cu media de absolvire 10 pe linie a luat 3.25 la BAC. Si nici Ionel, baiatu lu judecatoru Xulescu nu a mai putut copia si abea abea a luat media 6. Si atunci ce sa faca romanu nostru descurcaret? Sa puna biciul pe copil, sa ii ia smartfonu, tableta si sa-i puna o carte in mana??? NO WAY, e vina sistemului nu a copilului si nici a parintelui!!! Ce sa faca, ce sa faca???? Pai sa dea un plic mai gros sau mai subtire, dupa posibilitati, pt ca Gigel sa poata merge la oras la facultate si Ionel sa nu isi faca familia de ras. Si un profesor care castiga suma din plic poate in juma de an, crezi ca nu ia plicul? Ba il ia, si inca cum…pune la cale dita-mai reteaua cum tocmai am vazut la stiri.
Si pe vremea mea si pe a ta daca se puneau camere video in sali tot asta s-ar fi intamplat! Pentru ca romanu asa face in orice situatie…trateaza boala in loc sa ii inlature cauza! Si cine crezi ca va schimba mentalitatea asta? Ionel si Gigel si restul ca ei care poate va ajunge ministrii?:)))
Ca elevii nu mai sunt cum am fost noi, ca nu mai au respect pt profesori (care profesori nu mai sunt nici ei ce erau ca abea reusesc sa ia o nota de trecere la definitivare), ca au acces la mult mai multe decat am avut noi…asta e alta treaba si alta discutie.
ca mamă care are copilul în şcoală acum, la anul vom avea bac-ul, nu ştiu cât e vina profesorilor. pot spune cu mâna pe inimă că eu îi consider vinovaţi pe părinţi. profesorii de la liceul unde este fii-mea chiar se preocupă de ei, chiar spun că un 6-7 obţinut în clasă nu garantează promovarea bac-ului. ştii care e răspunsul? o ridicare din umeri, citez: dacă mă enervez o trimit pe fii-mea în două excursii la Londra să înveţe limba direct de la sursă, în condiţiile în care elevul era de 6-7 şi mama se văita că-i strică media generală dar nu avea în vedere că, de fapt, erau clasă de uman cu engleză intensiv, în condiţiile în care profesorul îi spunea că dacă învaţă şi-i demonstrează că ştie îi dă zece, samd… sau un răspuns la clasă, al unui elev, când profesoara umită de tupeu îl întreabă “da tu ce vrei să faci în viaţă?” “să dorm, să ascult muzică şi să mă plimb”.
nepoata mea a dat bac-ul anul trecut. am mai spus. a luat 8,64 fără să se streseze prea mult, fără meditaţii, fără şpagă. ea îmi spunea că, dacă erai atent pe la orele de curs era imposibil să nu iei bac-ul. asta dacă te ducea mintea şi erai oarecum interesat de treaba asta. repet, fără mare stres. partea cea mai dură din zilele noastre e alta, părinţii care plătesc meditaţii copiilor din clasa I?. ştiaţi de asta? de obicei aceste meditaţii la bastonaşe drepte sunt făcute cu învăţătoarea respectivă. cum să nu fie copilul ăla cel mai deştept din clasă? mă întreb ce satisfacţii au acei părinţi? meditaţiile la engleză încep dintr-a doua, cine nu face e privit ca un ciudat, iar fiica mea, ciudata fără meditaţii, se întreba ce naiba fac în acele ore pentru că unii dintre acei copii nu ştiu reguli de conjugare simple dar mă rog, ei fac meditaţii de ani buni. mă gândesc că atunci când dau un ban vreau să văd şi rezultate pentru că dacă rezultatele sunt slabe sunt două posibilităţi: prima – meditatorul nu-şi face treaba şi trebuie schimbat, a doua – nu-l duce mintea pe copil şi nu are rost să-l chinui cu ceva care nu-i place. toţi ne iubim copii, toţi le dorim binele, suntem datori să-i apărăm, doar că în sufletul nostru trebuie să ne dăm seama ce pot şi ce nu pot şi să fim sinceri cu noi înşine.
da, asta tocmai mi-a povestit si mie mama unei fetite din clasa a2a sau a3a..ca fac meditatii la engleza. si daca nu dai copilu la meditatii insista profesoara ca nu stie bine, ca nu se descurca…etc.
De ce nu se descurca la clasa daca fac meditatii? Pai pt ca unii profesori la meditatii nu fac altceva decat sa le dea, de exemplu, subiecte cum vor avea la teza/extemporal, cu precizarea ca asa va fi la teza. Si atunci copilu ivata pe de rost modelu respectiv si nu mai invata restu materiei.
Eu cand am facut meditatii la engleza pt examenul Cambridge eram cam 15/ sedinta. Profesoara avea aprtament special inchiriat pt meditatii, unii stateau la o masa mare intr-o camera, cine nu mai avea loc statea in bucatarie. Ne luam cartile sa facem exercitii si ea intre timp ne corecta eseurile facute ca tema de casa. Copii fiind, normal ca ne uitam la raspunsuri in carte :)))si la final cand ne corecta normal ca nu aveam greseli. Eseurile erau facute acasa de la o saptamana la alta, deci aveam timp sa le corectam pe net…si uite asa e la meditatii.
şi, ai luat examenul? de curiozitate cât cerea pe şedinţă că, la 15 copii odată numai meditaţii nu erau alea.
da, l-am luat… pt ca practic nu mergeam la ea nu pt ca am fi avut nevoie de meditatii, faceam la scoala engleza de ne iesea pe ochi. Dar pentru examenele gen Camridge, Toefl, SAT existau niste carti anume cu tot felu de teste structurate exact ca examenul in sine si biblioteca scolii nu le avea pt ca erau scumpe; nici accesul la internet nu era ca acuma, asa ca nu prea aveam de ales. Eu am mers doar in anul in care am dat examenul, cam 6 luni inainte cred.
Puteai sa comanzi cartile din Uk dar erau super scumpe, si o carte o terminai in vreo 3 zile…ea avea teancuri intregi…deci intr-un fel am iesit mai ieftin decat sa cumpar cartile :))))
de pret nu mai stiu, ca a fost acum 11 ani…stiu sigur ca era dublu ca restul meditatiilor :))))
“dacă erai atent pe la orele de curs era imposibil să nu iei bac-ul. asta dacă te ducea mintea şi erai oarecum interesat de treaba asta. repet, fără mare stres”
Prin 1999, la un anumit liceu (de cocalari împuţiţi 🙂 ) s-a dat examenul la 7 materii.
(În 7 zile diferite, după un protest al elevilor fiindcă vita încălţată de ministru de atunci ar fi vrut să fie date toate cele 7 probe în aceeaşi zi.)
De copiat ar fi fost 99% imposibil, fiindcă dăscălimea avea ochi de vultur aţintiţi după orice semăna a carte sau caiet, iar copiuţele nu făceau mare brânză, fiind materie multă. În schimb, toată lumea a făcut eforturi să comunice cu colegii din faţă sau din spate, în cele mai multe cazuri degeaba.
La proba de istorie (scris) pică o întrebare despre Războiul de Independenţă şi cucerirea redutelor. Aveam pe unul care ştia destul de bine, dar a vrut să pună ceva de la el şi să scrie că reduta era o invenţie turcească.
L-am tras de mânecă şi înainte de examen şi (cu toate riscurile) şi în timpul lui, să-l conving să nu scrie asta, reduta e o invenţie franţuzească şi chiar şi faptul că numele ei provine din franceză ar fi trebuit să îi indice asta. Căposul s-a făcut că nu aude.
I-a tăiat întrebarea respectivă, dar a trecut proba.
Subiectul e larg, pareri si viziuni diferite si se poate discuta never-ending story. Cu riscul de a repeta ce au zis alti comentatori mai sus (recunosc ca nu am citit tot), incerc sa sitetizez punctual unele pareri de-ale mele. Ca sa nu debitez vreun roman fluviu.
Culpa este comuna, dar nu doar intre parinti-elevi-profesori. Ci intre mai multi. Mai jos incerc sa argumentz cine si de ce:
1. Elevii si parintii in egala masura – principalii vinovati. De ce: foarte multi parinti, in special care au copii in licee centrale bucurestene sunt sub o forma sau alta parveniti dupa 90. Au muncit si au rupt, au avut putin spirit antreprenorial, dar gandirea “de la tara” si “a parvenitului” a ramas. Dovada: copii de liceu cu super masini, fatuci in clasa care sunt zici ca sunt iesite la produs, mentalitatea “ia tata sa arati ca nu esti mai prejos ca altii”. Practic, parintii s-au angrenat intr-o competitie intre ei, care are copilul mai bengos. Evident ca copchii, au profitat.
2. Profesorii – vinovati prin conjunctura. Cand vine parintele si decarteaza 100 de euro sa aiba copilul note bune, te uiti, vezi ca e jumatate din salariu, ii iei, inghiti in sec si asta e viata. Daca profesorii ai avea salarii mai mari, eu personal le-as dubla cel putin, asa vreo 4 ani, doar ca sa vad rezultatele. Nu o sa fie gaura in bugetul de stat, stati linistiti. Cand proful are salariul de 30-40 de milioane, nu cred ca se mai uita la 100 de euro. Poate s-ar uita la 20 de milioane. Dar cati parinti dau 20 de milioane la un profesor pentru cateva note? O sa isi puna copii cu burta pe carte.
3. Societatea media. Deschideti televizorul/internetul sau luati un ziar. O sa vedeti țâțe, țațe, promovarea non-valorilor si a puscariasilor “Uite cum a iesit Camataru din inchisoare!!!” “Ce a mancat Becali la pranz in inchisoare!!!” etc etc etc. Copii se uita, vad si zic “De ce sa invat cand uite, fac un mic business, dau un tun poate stau un an la bulau si gata, m-am aranjat”. Pana si gazeta sporturilor, ziar serios sa zicem, in plin wimbledon, tur al frantei asa fara sa sapam in golf, scrima etc, avea doar 10 pagini in care nu pomenea mai nimic de asa ceva. Doar kkturi din divizia 1.
4. Sa nu ii uitam pe politicieni. Prea multe experimente, prea multe mizerii facute chiar de ei. Atat de multe incat nu cred ca incape aici. Sincer, aprob manevra de acum cu Bolintineanu. Da. Sa ii salte pe toti. Elevi, profesori, parinti. Toti. Sacrific 1000 de oameni (poate nici macar nu ii sacrific, ii scutur bine doar si cativa chiar ajung in puscarie) dar la anul 100.000 o sa stea cu fesele stranse de frica. Nu o sa se aranjeze nimic ca ii salta DNA, SRI etc.
Zic si eu asa, ma dau cu parerea. 🙂
Revin cu un later edit daca e permis:
https://marlani.ro/2013/07/05/si-bacu-venit
cred ca sintetizeaza putin punctul 3 care l-am expus mai sus.
no comment 😐
“am fost 9 sau 10 candidați pe 60 de locuri” – asa mare era concurenta? 🙂
Si eu am prins admiterea la liceu, nu capacitate cum e acum. Cat despre spaga nici nu se punea vorba. Mi-era rusine sa dau dirigintei un martisor de 8 martie. 🙂
Liceu Pedagogic (extrem de la moda pe atunci). La cele 2 clase de specialitate dorea toata lumea sa ajunga. Deci da, atata era concurenta. S-au dat teste eliminatorii timp de 4 zile, apoi admiterea normala.
N-ai inteles, 9-10 concurenti/60 de locuri inseamna ca un candidat avea la dispozitie 6 locuri. Daca era invers, adica 60 de concurenti pe 10 locuri, inseamna ca era vorba de 6 candidati/loc. Poate n-am inteles eu, in cazul asta, big sorry!!
Vorbesc de 9-10 oameni PE LOC. Am fost sute care ne-am batut pe locurile in cauza. 🙂
fara suparare dar mai sunt parinti “normali” si in zilele noastre (desi n-am fost niciodata batut)… dar eram mustrat atunci cand o prof avea ceva de zis “de rau” la adresa mea.
Dar aveam colegi de clasa pentru care minteau parintii, sau chiar asa cum e si in imaginea de mai sus il luau pe sus pe prof si ei luau note mari doar pentru chestia asta(lucrurile astea se intamplau in generala).
Taicamiu mereu chiar si cand aveam eu dreptate, dadea dreptate profesorilor :(…nu aveam drept de apel, in fata lor. Nici asa nu mi se pare normal, sa mori cu dreptatea in mana.
Poza pe care ai încadrat-o în articol spune tot. O văzusem inițial cu texte în română. Nu știam că originalul e în engleză 🙂
Originalul e în franceză, de pe blogul lui Emmanuel Chaunu.
Asemănarea profei din 1969 cu nişte figuri pe care le cunoaştem din istoria noastră recentă ar fi trebuit să dea de bănuit…
Si inca ceva: mi se pare anapoda ca nota de la bacalaureat si notele din timpul scolii sa tina loc de examen de admitere la facultate. Sper ca stiti la ce ma refer: la concursul dosarelor, necesar pentru a urma cursurile unei facultati. Putine facultati mai dau examen de admitere (medicina, mi se pare, e unul din asemenea profiluri), dar si aici se ia in calcul nota de la bacalaureat si notele din timpul scolii.
Mi se pare mult mai normal, in conditiile in care, practic vorbind, e mai greu sa dai examen la bacalaureat tocmai din materia care ti s-ar cere la examenul de admitere la facultate, iar notele din timpul liceului de care sa se tina cont mai departe sa fie tot cele obtinute la aceleasi materii, mi se pare mult mai normal, repet, sa se renunte la concursul de dosare si sa se dea examen de admitere asa cum am dat si noi pe vremuri. Imi amintesc ca la medicina, cand am terminat liceul, era concurenta si de 10-12 candidati pe loc, ca la unele facultati se ajungea la o concurenta, la admitere, si de 19-20-25 de candidati pe loc, deci aceia care intrau la facultate in conditiile date erau, daca nu foarte aproape de pragul nebuniei de atata invatat, cel putin extrem de inteligenti si de bine pregatiti sa invete mai departe, plus extrem de motivati sa invete meseria respectiva.
Dosariada e cea mai tampita chestie inventata de nebunii astia. Exact cum spui, doresti o specializare, inveti de te ia mama gaia. Chiar daca te apuca bazdacul de la atat studiu, daca se aliniaza planetele si esti acceptat, sunt mai mari sanse sa si termini ceva in scoala aia, ca nu te iau profesorii ca din galeata.
Problema este ca in ziua de azi tinerii nu-si indreapta atentia catre lucrurile importante. Sunt note foarte mici la BAC, dar asta nu pentru ca sunt ei prosti, ci pentru ca sunt mai interesati de facebook, de patratele pe abdomen si alte chestii.
Asta e una dintre cauze. Uneori ma gandeam daca nu ar fi fost mai bine daca nu toti cei care terminau o scoala generala ajungeau pana la nivelul bacalaureatului. Multi puteau intra in scoli profesionale; poate nu toti or fi buni la matematici superioare si fizica atomica, dar pot fi in schimb buni meseriasi si sa se realizeze ca atare decat sa se chinuie sa termine un liceu, fara a fi capabili in final sa treaca de pragul bacalaureatului.
Asta ma intrebam si eu vineri cand vuia presa cu elevii din Bucuresti ridicati de politie. Si parintii mega ofticati si pusi pe scandal. Ma intreb cat tupeu trebuie sa ai sa faci circ cand oricum esti cu musca pe caciula.
Am observat ca in Romania e la moda sa te minti singur. Sa te minti ca ai luat bacul, ca ai facut o facultate, ca esti bogat, ca esti destept. Nu conteaza ca dai bip si n-ai credit, important e sa ai iPhone.
S-a perpetuat atat de mult moda asta incat lucruri care ar trebui sa fie normale ni se par iesite din comun. Cum ar fi luatul bacului pe bune sau cu nota 10.
E simplu, un parinte iresponsabil daca e sa raspunzi repede la intrebarea din titlu… altceva ce ai putea fi?
Un puşti cu sindromul Down a trecut de bacalaureat, atunci când aproape jumătate din populaţia tânără a ţării a picat.
Deci imaginaţia lui Radu Piticu’ Gratis a fost bătută de realitate: dacă îi numim pe cei care nu au putut face de 5 la bacalaureat “maimuţe oligofrene”, îi jignim şi pe oligofreni, şi ordinul primatelor deopotrivă 🙂
Cine dă clic pe link o să afle şi că la noi popii şi unii profi sunt mult mai puţin deştepţi decât băiatul cu sindrom Down şi au caracterul undeva pe la genunchiul broaştei…
Am citit articolul acum cateva minute. Scriu ceva despre asta, prea e misto.
[…] cinste şi onoare învăţământul de la noi învelesc rahatul. În timp ce mânuitorii tastaturii îl iau şi aruncă cu el în viteazul elev român, care seamănă din ce în ce mai bine cu eroii lui Emile Zola şi […]
Aceeasi parinti care arunca sume colosale pe cadouri pentru pruncii lor, pe meditatii scumpe crezand ca-i desteapta cat si alte mofturi 🙂 Ar trebui lucrat mai mult la psihicul elevilor, in timp se vor vedea si rezultatele.