Dacă vrea să vadă cum mă prind dracii, „soarele” îmi aruncă așa nonșalant „asta-i treabă de femeie” și știe că are acuș’ scandalul gata. Îmi ies rar din pepeni și nu mă ține mult (câteva secunde, cât îl „spurc”, după care mă îndulcesc imediat), dar comentariul ăsta mă prinde de multe ori fără dispoziție de glumă.
E probabil una dintre marile probleme în toate relațiile: cât trebuie să facă femeia (probabil totul) și cât trebuie bărbatul. Să nu mai vorbim că și rolurile sunt ușor „amestecate”, pentru că nu mai este anormal să vezi bărbați casnici și dame care aduc banii în casă ori bărbați geniali la gătit și super-interesați de curățenie, în timp ce ele ard metanul aiurea. Fiecare cuplu cu dinamica lui, cuget.
Nu am fost educată ca gospodină. Nu știu să fac sarmale, dar fac situri, nu am fost pusă la treabă, nu mă regăsesc în pielea unei femei „de casă”. La mine în familie s-a mers mereu pe ideea de colaborare. După ce a slugărit zeci de ani după bărbat și toate rubedeniile care s-au „găzduit” pe la noi, Mama Ana a decis că pe mine mă va cruța de bucuriile în cauză. Job-ul meu, spunea ea (bun, nefolosind cuvântul ăsta, care i-a intrat în vocabular de doar câțiva ani) era să învăț, apoi să muncesc. Am avut mereu mâncare gătită, hainele spălate și nu am avut de muncit în casă decât la vreo curățenie generală.
Datoria mea era să studiez, ceea ce cu mândrie spun că am și făcut, apoi am intrat la muncă și m-am zbătut să câștig bani, pentru a-mi ajuta și familia, nu doar pentru a-mi umple mie burta. S-a mers mereu pe acest sistem de colaborare, fiecare face în casă ceva, pentru a-i degreva pe ceilalți de obligația în cauză.
Este normal deci să consider că fiecare partener trebuie să-și miște fundul, nu doar să stea cu el în sus și să comenteze „asta nu-i treaba mea”.
Sunt ceva săptămâni de când iar m-am luat de soarta „soarelui”, nemeritat, recunosc acum. Eram cu capsa pusă și concluzionam din nou că eu îmi rup dosul să fac și să dreg, iar el doar comenteză. Este drept că în ultima perioadă eu sunt „the bread earner”, dar la fel de drept este că nici el nu stă cu toate cele la soare, oricât mi-ar plăcea să cred. Dar în ziua respectivă aveam draci (nici măcar pe PMS nu pot da vina) și el era la îndemână.
Nu știu cum s-a făcut dar seara D. a fost prinsă de aceleași isterii (zic că era ceva în aer) și l-a luat la prelucrat pe R. cam pe același tipic: că nu face, că doar ea etc. Cum nu pot scăpa ocazia de a mă da filozoafă, mi-a venit să-i spun că în familie suntem o echipă și contează mai puțin cine ce trebuie să facă, contează să se facă și fiecare să încerce să ajute.
Lupul moralist, ce să zic.
Cine trebuie să facă ordine și curățenie? Probabil eu, că sunt femeie. În general eu sunt cu ordinea (când mă prinde, că nu-s Martha Stewart nici eu), dar și el pune mâna pe aspirator, chiar fără să-l rog. Cine gătește? Din păcate pentru el, cică este treaba mea, din fericire se pare că fac chestii comestibile. Dar are rețetele lui pe care le face și nu mă implic decât să-i tai ingrediente și să fac muncă necalificată. Să nu-i stric plăcerea. Cine se ocupă de reparații prin casă? Teoretic el, practic ajut și eu, atât cât pot. Am pus parchetul noi doi, am ajutat la câte o tură de vopsit, nu mă dau în spate de la ținut șurubelnița etc.
Am tot alternat poziția de lider „financiar”, au fost ani când el a adus cei mai mulți bani în casă, sunt ani când eu „conduc”. Nu contează cine trebuie să facă ceva, contează să fie făcut și să ne preocupe chestii mai importante decât „cine a spălat azi vasele” (pentru că face și asta, chiar fără să-și țină o serenadă, să nu uit că a făcut ceva).
Sunt multe chestii mărunte care contează, semne de atenție la care nu te aștepți, dar care pică bine.
De prin iarnă îmi amintesc o chestie care chiar mi-a demonstrat încă o dată că fericirea e construită din lucruri „mărunte”: era o zi de iarnă, cu tipica zăpadă „cât casa”. Dojomobilul era acoperit cred de un metru de zăpadă, că nici sfântul nu-l mai recunoștea, noroc să eu și alt vecin parcăm la scară, deci nu prea puteam să nimeresc altă mașină (să nu mai spunem că vecinul era plecat, deci, oricât de amețită aș fi, nu puteam curăța o mașină care nu mai este acolo.
El avea de umblat prin oraș și, pentru că nu mai era zăpadă pe arterele principale (și nici pe alte străzi), am decis să scot și eu mașina la „păscut”. Am vorbit scurt despre planurile pe următoarele ore (eu merg la ei mei, el să rezolve niște probleme în oraș), s-a îmbrăcat și a plecat. Eu mai aveam de lucru la un site, deci nu plecam deodată. Mai bântui pe site vreo 20 de minute, după care mi se pare că aud motorul de la mașina lui. Nu sunt mare specialist în mașini, dar diesel-ul lui are un sunet pe care până și eu îl recunosc.
Mă duc la geam, cugetând că a terminat așa repede treaba prin oraș sau că o fi altă mașină care sună la fel. Nu, era el, abia ieșea din parcare. Exact când să încerc să înțeleg ce a putut face jumătate de oră prin parcare, mi-au picat ochii pe mașina mea, pe care mă pregăteam sufletește să o curăț de zăpadă. Era perfect curată, gata de drum.Deci, în loc să mă lase să mă distrez pe frig cu lopătatul zăpezii, deși sunt în stare să fac asta și mi-am mai curățat mașina în trecut, fără să se laude sau să-mi țină teoria chibritului, pur și simplu a curățat-o și a plecat.
M-a sunat peste alte 20-30 de minute să mă întrebe dacă am plecat de acasă și cât stau, așa că am apucat să-i mulțumesc pentru o asemenea surpriză plăcută. O chestie minoră, dacă stai să te gândești, dar care îți pică bine, poate pentru că nu a stat să o contorizeze, să leșin eu de emoție că a făcut o chestie.
Am stat bine și am „cugetat” la comentariile mele idioate din ziua respectivă, care mi se păreau idioate exact în momentul în care cealaltă femeie din casă le-a enunțat. Este irelevant cine ce „treabă” are în casă. Mi-am amintit de familia mea și de modul în care fiecare ne implicăm cum putem. Da, în general este un cal de bătaie, dar există mereu ideea aia de „echipă”: trebuie să ne ajutăm, chiar dacă nu este „treaba” mea.
Sunt departe de a fi gospodină maximă, dar se pare că nu am otrăvit pe nimeni. El gătește, când simte plăcerea asta, și gătește al naibii de bine, facem curățenie împreună, ajut și eu la chestii „bărbătești”, chiar dacă uneori mai mult încurc. Unele dintre cele mai plăcute momente „de cuplu” au fost când am făcut ceva împreună: știu că am parchetat o cameră mare (bun, două, dacă le socotim așa) într-un weekend. Am lucrat ca două animale de povară, cred că am avut amândoi febră musculară o săptămână.
Am stat în genunchi ore întregi, potrivind fiecare bucățică de parchet, am bătut, am tăiat și lipit. Am fost absolut epuizați, dar am făcut o treabă excelentă. Nici nu a contat că de fapt am și „salvat” destui bani, că nu am plătit un „meșter”, a contat că, deși am muncit de ne-au sărit capacele, ne-am simțit FOARTE BINE. Și, de câte ori privim parchetul respectiv, ne amintim de un weekend călduros de vară, dar atât de plin de satisfacții.
Cu toate ideile mele „feministe” mi s-a părut mereu idiot să ții cu dinții de unele chestii, doar că trebuie făcute de celălalt. Când îți vine bărbatul de la o zi plină și stresantă de munca, mi se pare inuman să-i dai pe la nas că nu face asta sau aialaltă, pentru că „e treaba lui”. Dacă poți să ajuți tu, pune mâna. Am zile când lucrez 14 ore. Cu deadlines multe, cu dracii aferenți, clienți pe alt continent etc. Și atât de bine prinde când el „simte” că parcă-s prea ocupată și gătește.
Cred că în acest secol și moment e mai puțin important cine ce trebuie să facă. E mai important să AJUȚI și să „acoperi”. Până la urmă nu e concurs să ținem scorul cine face mai mult și mai bine, suntem o echipă și fiecare poate contribui cu ceva în fiecare zi.
Ei, atunci, dacă țineți gospodăria în echipă, așa cum se cuvine într-o familie adevărată, o să vă prindă bine la amândoi rețeta pe care v-o trimit !
Se pare ca sunteti o echipa adevarata (care chiar functioneaza), asa cum ar trebui sa fie. Asta inseamna o relatie reusita. Si la noi merge totul cam la fel: eu aduc banii in casa, fac proiecte si construiesc vise, fac piata, gatesc ciorbite, tocanite si briose perfecte, fac trasee, ma orientez in spatiu si am idei, in timp ce el face restul: ma sustine zi de zi, face curat, pune masina de spalat, spala vase, da cu aspiratorul, mai cumpara una alta, imi vindeca depresiile, imi cladeste increderea in mine si zambeste uluitor la ideile mele geniale:)) Cum sa nu ne iubim?!
pt. ca el a avut exemplu “prost” de la mama lui care facea totul in casa (inclusiv dat zapada din curte singura, chiar daca avea trei barbati in casa), era invatat sa fie rasfatat si a trebuit sa lucrez putin la schimbarea asteptarilor atunci cand ne-am mutat impreuna; cu rabdare, intelegere dar si putin ridicat glasul atunci cand se facea ca nu aude, acum ma ajuta la curatenie, la spalat vase, la facut piata, chiar si la gatit uneori; pt. ca amandoi lucram pe cont propriu, avem perioade mai aglomerate si perioade mai lejere, asa ca nici eu nu exagerez si il exploatez mai mult cand e el mai liber sau eu mai ocupata;
anul asta chiar m-a ajutat foarte mult pt. ca am trecut prin doua operatii care mi-au afectat temporar mobilitatea mainii drepte, asa ca a fost nevoit sa se specializeze pe muncile grele la curatenie, gen spalat geamuri, spalat aragazul, etc.
in privinta “treburilor de barbat” din gospodarie recunosc ca sunt o norocoasa pt. se pricepe aproape la orice si ii place sa surubareasca, asa ca eu il ajut doar cu curatenia de dupa ( cel mai mare ajutor din partea mea, a fost cand l-am asistat sa monteze mobila de la ikea)
Si la noi e in echipa treaba. De ex. el acuma lucra peste 12 ore pe zi in timp ce la mine la job e lux, asa ca de casa ma ocup eu singura :).
Familia este o echipa, deci taskurile se impart proportional cu timpul liber, insa nu este un capat de tara daca, din lipsa de activitate unul se baga peste celalalt…la noi in familie asa merge treaba, si merge bine!
In zilele noastre toate treburile sunt unisex, nu mai e ca pe vremuri. Ideea e ca fiecare sa incerce sa faca partea care ii place un pic mai mult decat partenerului..
Imi place cum ai scris!
Sigur nu esti nevasta mea sub pseudonim ? Pe a mea o cheama M…. 🙂
Cunosc un cuplu de tineri (sunt finii parintilor mei) la care rolurile par uneori inversate in gospodarie. Ea mi-a marturisit odata ca nu-i place sa gateasca, desi ar face-o daca ar fi nevoita s-o faca, in schimb lui ii place gatitul si s-ar baga oricand in bucatarie. In schimb ea e mai “baietoasa”, nedandu-se in laturi de la reparatii minore prin casa (de genul: schimbare de becuri, prize sau sigurante, etc, etc, etc)…
In cazul meu e cam aceeasi situatie: tata e “expertul” in bucatarie, in schimb eu nu am rabdare (sau nu mai am rabdare), desi in timp mi-as da drumul la mana ca sa spun asa. In schimb sunt ca si maniaca cu calculatorul, pe cand tata mai ca nu-l poate suporta.
Sincer…cred ca nu exista ceva care este traba de femei si care nu..cred ca e vorba de conjunctura si intelegere reciproca…in conditii normale..da..sunt lucruri de …femei si treburi de barbati….dar…cred ca expres de femei sau de barbati nu..de ex si eu gatesc cand fata munceste iar eu sunt liber
:)…si imi place !
Ma bucur sa aud ca exista familii in care barbatul si sotia isi impart treburile in mod egal si responsabilitatea e de partea fiecaruia.
dojo, in principiu ai dreptate. dar pentru ca lucrurile sa mearga este nevoie ca ambii parteneri sa gandeasca la fel. dar ce te faci cand el vine de la serviciu la 4 pm se aseaza in fotoliu, la 9 pm vine si ea de la munca si e trimisa de catre el sa cumperea sifoane, sau in boxa la subsol (stau la etajul 1) sa aduca nu-s ce. si dupa aia, tot ea, se apuca de gatit. e vorba de matusa mea in fraza. stai sa respir si sa ma calmez ca ma apuca palpitatiile si pandaliile si nu e locul.
ca o doamna mititica (fizic) ce locuieste singurica, as zice ca unele treburi sunt “de barbati” din 1. motive ce tin de forta fizica (in vecii vecilor n-o sa fiu in stare sa bat un covor asa cum o face fratelo/tata, de exemplu; sau vrei sa-ti spun cum am plans, efectiv plans, vreo 2-3 saptamani pe langa borcanul cu miere pentru ca n-am fost in stare sa-l deschid cu toate ca am incercat si para-incercat sa-l fac sa rasufle; daca n-ar fi venit fratelo in vizita cred ca ajungeam sa bag cutitul in capac si sa-l deschid ca pe conservele de tabla; sau as putea sa mor de sete cu o sticla de apa plata in mana pt ca nu-s in stare sa deschid dopul; si de cand mi-am fracturat un dinte si l-am pierdut deschizand sticle cu dintii, nu-i mai utilizez la asa ceva) si 2. romania inca este o tara sexista. chiar dc acum “treaba barbatului” privind unele reparatii prin casa consta in a chema mesterul mesterul si a sta pe capul lui, daca nu se pricepe sa faca singur chestia aia, asta e treaba de barbat pentru ca de multe ori mesterul nu v-a lua in serios o femeie. (acum 2 ani m-am mutat singura; le-am rezolvat singura pe toate, barzaunit prin magazine,cumparat toate alea pt renovare etc. canapeaua-coltar extensibil- a fost singura piesa de mobilier care a fost adusa si bagata in casa nedezmembrata; a fost circ; cumva m-am prins unde era problema si am incercat sa le zic s-o ridice mai sus si s-o suceasca nitel; daca as fi vorbit cu peretii, tot as fi primit un raspuns, un feedback, ceva; dupa vreo juma’ de ora si mai bine apare un mosulet-vecinu’ de jos; se prinde si el care-i treaba si le zice alora sa ridice mai sus si sa suceasca nitel, in secunda 2 asta faceau si canapeaua mea intra in sfarsit pe usa).
iar treburile de femei sunt treburi de femei pentru ca multa vreme treaba barbatului era sa intretina familia, iar a femeii sa tina casa. treaba de echipa, chiar dc in echipa. din pacate, in ultima suta de ani (treaba e mai veche nitel, dar in ultima suta mai sustinuta) femeile au preluat din sarcina barbatilor de a intretine familia, dar multi barbati se fac ca nu pricep ca ar cam trebui sa preia din sarcina femeii ca vezi Doamne, is “treburi de femeie”.
Ady, dacă vrei să ai covoare curate îţi trebuie un Kirby şi poţi să uiţi de bătutul covoarelor! 😀
Si la noi in casa se lucreaza oarecum in echipa- cand pot- fac eu, cand poate- face el, cand se poate- facem amandoi. Dar, ce-i mai important, e ca el este acolo cand am nevoie. Si asta face cat toate celelalte la un loc! Nu ne-a invatat nimeni sa facem asa, nu ne-a spus ori impus cineva, nu am vazut la nimeni- totul a plecat, cred, de la respectul pe care il avem unul fata de celalalt!