În urmă cu vreo câteva săptămâni am stat la o poveste cu o vecină. Pensionară. Lucrase o perioadă ca bonă la o familie de medici și ne povestea despre cât de ciudați erau respectivii, că nu lăsau copilul să mănânce mai mult de un ou la o masă.
Era vorba de un copil de până în 2 ani destul de pofticios de felul lui. Pentru că mai cerea sărmanul de el si părinții limitau numărul de ouă de consumat săptămânal, vecina a decis să vină de acasă cu oul suplimentar și să-l dea copilului.
Problemele aici, zic eu, sunt mai multe:
- părinții sunt medici, deci, teoretic cel puțin nu sunt idioți când e vorba de nutriție. În altă ordine de idei, un părinte cât de cât educat nu trebuie să fie doctor să fi citit 2-3 articole de specialitate. Și să știe măcar în mare cum să-și hrănească aprox. sănătos urmașul.
- la o anumită vârstă nu se mănâncă 5 ouă pe zi, cum fac eu de pildă de Paște, că-s nebună după ele. Dar eu am 3 decenii și ceva în spate, sunt majoră și vaccinată, plus că-mi asum o eventuală supărare biliară.
- cea mai mare problemă este să decizi tu să treci peste cuvântul părintelui. Și aici mi se rupe firul logic, pentru că eu aș concedia o asemenea bonă în secunda a doua, dacă aș afla.
Asta mă duce cu gândul la niște discuții pe care chiar eu le-am avut cu soacră-mea, pentru că a trecut peste cuvântul meu de câteva ori. Cu chestii minore, dar problema rămâne și pentru mine este ceva de neacceptat – dacă stai cu fiică-mea, chiar și 5 minute, nu faci invers decât am spus, mai ales când ai întrebat dacă are voie x sau y și am spus că nu. Sau că nu trebuie acoperită dacă are 39.5 temperatură. Dacă revin în cameră și găsesc copilul cu păturica peste, ai șanse mari să ți-o arunc peste ochi …
Practică ce predici …
.. îmi veți spune că probabil nu am fost în situația de a avea o idee opusă unui părinte și că nu știu cum este.
Știu.
Am stat 18 luni în casa unor prieteni și ne-am ocupat și de fiica lor (dacă tot eram în casă, puteam să avem grijă de ea 1-2 ore sau cât era nevoie).
Au fost cazuri când nu eram de acord cu unele idei de-ale lor (drept este că foarte rar). Atunci le-am discutat. Și au fost destul de maturi emoțional să zic așa, încât să purtăm un dialog constructiv. Unele chestii s-au schimbat, pe altele le-am lăsat așa pentru că erau importante pentru ei.
Copilul, cât a stat cu noi, nu a făcut chestii pe care părinții nu le-ar accepta, nu a mâncat ce nu i-ar da, nu și-a schimbat programul, nu s-a simțit că nu e cu părinții. Și, când vedeam că e poate frustrată pe tema asta, îi spuneam că mama și tata ar dori să procedăm în acest fel și copilul înțelegea.
Ne-am bucurat enorm că au avut o asemenea încredere încât să o lase cu noi și că au fost mulțumiți de modul în care copilul era supravegheat și îngrijit. Chiar dacă nu plecasem din România cu ideea că vom face și un pic de baby-sitting, ne-a prins foarte bine experiența și ne va ajuta pe noi înșine să fim părinți, sper eu, mai buni.
Deci, știu cum e să ai grijă de un copil care nu-i al tău și să faci cum decid alții. Și chiar nu doare atât de mult să treci peste ideile tale crețe și să faci cum dorește părintele.
Dar dacă se întâmplă ceva cu copilul?
Dacă ai făcut cum spune părintele, e treaba lui. Dacă fiica noastră se îmbolnăvește din vina ideilor noastre, nu bona, bunica sau vecina duc greul. Noi nu dormim noaptea, noi dăm bani pe doctori, noi ne stresăm.
Părintele ăla capsoman care cere asta și cealaltă își asumă și rezultatele acțiunilor respective. Răspunderea ți-o asumi din momentul în care ai născut copilul și în fiecare zi a vieții tale. Orice greșeală faci, ești primul care trage ponoasele.
Ce faci dacă părintele ia decizii ilegale / imorale?
Dacă ai impresia că părintele înfometează intenționat copilul și-i afectează sănătatea, dacă îi face rău sau îl abuzează, există instituții la care să apelezi. Sună extrem?
Dacă este chiar o situație atât de gravă, încât tu decizi să treci peste cuvântul părintelui, pentru că altfel consideri că este în detrimentul copilului, asumă-ți până la capăt aceste idei și apelează la cine consideri că este în stare să ia o decizie corectă. Chemi Poliția, Protecția Copilului, cine crezi că poate să-l salveze pe micuț de nebunii de părinți 🙂
Dacă doar nu-ți convine că nu primește al doilea ou și încă mai chițăie puștiul de foame, da-i ceva suplimentar. Că și la noi Nădiuța ar mânca 10 ouă, dacă le-ar primi și, după ce termină din farfurie, încă mai spune „mniam-mniam” (asta în limba ei înseamnă „mi-e foame” sau „mâncare”). Pentru că nici eu nu-i dau tot cofrajul la o masă, îi suplimentez cu un iaurt, o pâine unsă cu ceva etc.
Așa rezolvăm și foamea copilului și nici nu-i dau peste cap micuțul metabolism.
Unde tragem deci linie între o intervenție binevoitoare și unde începem să ne înfoiem penele că se trece peste cuvântul nostru?
Ai perfecta dreptate. Cuvantul parintelui e decisiv in orice actiune il priveste pe copil, atata timp cat nu il prejudiciaza in nici un fel. Daca insa integritatea lui fizica sau psihica, sanatatea sau viata lui sunt puse in pericol, exista organisme care se ocupa de aceste aspecte. Doar acelea decid ce e de facut intr-o situatie-limita.
Problema oului pare neinsemnata, dar nu e deloc asa, e una din laturile educatiei care incepe de la varsta la care copilul desi inca nu intelege relatia cauza-efect, vede ca se pastreaza o anumita legatura intre cerinta si actiune, indiferent cine cere si cine executa. Doar asa creste in spiritul respectarii promisiunilor. Nimic nu trebuie sa conturbe asest lucru. Nu se fac concesii de dragul copilului, din dorinta de a face o situatie mai comoda. Ca urmare, consecventa in fata unei decizii corecte luata de un parinte e axiomatica nu doar pentru celalalt parinte, ci pentru tot restul anturajului.
Asa este, Dana.
In 99.99% dintre cazuri este doar incapatanarea uneia dintre parti sa nu inteleaga ca NU ei decid la final. Si nu toti reusesc sa-si inghita mandria asta si sa lase parintele sa-si faca treaba pana la capat.
Cat priveste caposenia parintelui, iti spun sincer ca eu incerc sa si aplic ce mi se spune, chiar daca par reticenta in unele cazuri. Stau, gandesc un pic in plus, mai citesc, mai intreb, mai cuget o data si, daca ideea in cauza chiar nu este pe langa, o aplic. Dar, daca eu pana la urma am decis ceva, atunci asa se intampla 🙂
sunt 100% de acord cu tine. In plus, bona nu stia multe detalii din familie: mostenirea genetica, analizele copilului, predispozitia pt X sau Y etc.
In rest, am avut discutii similare cu socrii. Mi-au si zis direct: ca ce stiu eu…, sau la masa, cand copilul stramba din nas (era la varsta cand stramba din nas la orice masa, ca o luam de la joaca), ei bine, veneau cu santajul emotional: hai 3 linguri ca iti dau tort dupa aia (evident ca nu mai manca nimic copilul ca doar primea tort,da?). Drama e ca fetita mea are 14 plombe, si dupa conflictele astea, zilnic (am stat la socri 5 zile) , nu am mai lasat nesupraveghiat copilul cu socrii, si le-am zis ca urmatoarea factura de dentist le-o dau lor sa o plateasca.
Nu stiu de unde e obisnuinta asta. Soacra a recunoscut, ca atunci cand era tanara, si parintii lor treceau peste ce decideau … sa ii fi ramas obiceiul in subconstient? Sa fie o forma de manifestare a neincrederii sau doar lipsa de respect? Sa fie si pt ca unii nu stiu sa auda ce spune copilul pe modulul ‘lasa ca stiu eu mai bine’?
Iti dai seama ca si recomandarile alea nu sunt aiurea in tramvai, ca altfel am da sarmale de la 3 luni si ne-am rezolvat totul. Nu ne mai batem capul cu diversificare, liste de ingrediente, incercari disperate sa nu bagam rahaturi sub nasul lor etc.
Cat priveste problema asta cu generatie de dinainte, este pur si simplu lipsa crasa de respect fata de parinte. Si ideea ca ei au descoperit gaura de la macaroana. Nu neg ca poate au fost parinti buni (multi au fost dedicati copiilor si chiar au incercat, ca si noi, sa faca totul cat mai bine), dar, daca acum NU sunt ei tutorii copilului, e cazul sa se abtina.
Nu vreau sa ma gandesc ce crize de nervi as face daca fii-mea chiar ar primi ceva ce eu am interzis cu desavarsire 😀
ce am remarcat la unele cunostinte este ca nu si-au trait mamicia. Adica atunci cand au fost mame au preferat varianta sa lase copilul la bunici. Acum, la varsta de 60 ani isi vor acele vremuri ne-terminate.
Total offtopic, fontul folosit la titluri (Oswald) nu afișează corect diacriticele (cel puțin “ă”-ul – nu se vede corect decât în Chrome, în Firefox, Explorer și Safari e randat aiurea).
Thought you should know 🙂
Ma ucid fonturile astea. Vreau unul ‘inalt’ si tot da gherle. Probabil tot la Arial raman cat de curand 😀
Ia incearcă să schimbi felul în care “aduci” fontul în css din
“@import url(https://fonts.googleapis.com/css?family=Oswald);”
în
“@import url(https://fonts.googleapis.com/css?family=Oswald:400,300,700&subset=latin,latin-ext);”