E trecut de 1 noaptea şi, în loc să dorm, mă holbez iar ca melcul la bloage. Şi dau de un minunat banner la care adăst neşte secunde, că arată drăguţ. Şi se mişcă .. vorba “soarelui”: “tu eşti ca şi cioara, te atrag chestiile sclipitoare”. Exact când să cad de pe scaun de extaz şi feerie, văd “el slogano”, ales cu mare grijă pentru corectitudinea dialectului mandarin, cogitez eu: “cea mai completă gamă de saltele şi accesorii”.
No comment, zău aşa …
În altă dezordine de idei, mi-s bine, în caz că vă speria absenţa mea în roşu de pe blog. Mă fac că lucrez şi alţii se fac că mă plătesc. Am şi drumuri spre imaculatul de alb şi curatul igienic (hai, că înţelegeţi unde bat) Spital Militar din urbe (aia cu mlaştina aia de se cheamă Bega şi se tot curăţă de nişte luni .. cică ţine un an decolmatarea .. ce cuvânt foarte perfect .. exact triplul timpului necesar idioţilor noşti concetăţeni din oraş să arunce tot ce le pică la mână înapoi la gârlă sau să-şi spele merţanele 20th hand luate de la jermania).
Unde eram?
La spital.
Eu mi-s OK, Mama Ana are de făcut lunarele expertize hematologice de sânge şi eu de pierdut timpul prin infecţia aia de lăcaş al sănătăţii .. my ass. Ieri am fost brutal trezită din somn la 9 şi făcută taxi în drumul matinal de dimineaţă spre hopital. Acolo coadă. Parcă se dă prescure, zău aşa. Asistenta şefă cu gura mare ca de obicei şi atitudinea aia de “bre, îs mai tare decât pămpălăul ăla de doctor”. Culmea că e tare în clonţ şi el prea domn să coboare în jos la nivelul ei intelectual de inteligenţă.
După binecuvântarea binevoitoare de la dânsul (cică aşa vorbeşte lumea verbal la el în zona natală), am purces spre “policlinică”, o altă zonă infectă, plină ochi de oameni. La grămadă EKG-ul de inimă cu dermatologia de piele şi chiar oftalmologia de ochi. Mai stăm vreo juma’ de oră, că doar timpul meu nu costă, şi apoi primim o binecuvântare în scris pe care o luăm şi coborâm în jos spre laborator.
Care laborator are program de gravide însărcinate, că dară se poate lua sânge doar o oră pe zi .. sau două? Ferească sfântul să muncească mai mult. Mă aşez încă ameţită de plictiseală şi doamna mea intră să zică bună ziua.
“Păi nu se poate să vă luăm acum sânge, zice o damă de bine acolo, probabil ocupată cu primit menta deja frecată (merci iubi de “culme”), că nu cred că o duce creierul să joace soliteir. Nu contează că proasta asta bătrână e de mai mult de o oră în coteţul ăla medical, contează că “nu mai putem lua astăzi, sunt prea multe analize deja” (în caz că nu prindeţi ideea.. ei recoltează, BioClinica le face analizele de fapt).
Mda, nu era nimeni să o cunoască acolo şi nici nu îi venise ideea să pună un bănuţ la bătaie .. să vezi ce repede se mişcau, îmi făceau şi mie vreo analiză, chiar cu forţa.
Azi a fost mai tragic. Drumul nostru matinal de dimineaţă a început la 7 şi ceva. Nu, nu vreţi să ştiţi ce mutră şifonată am avut (m-am culcat după 2 jumate, ca de obicei). Am plecat devreme că tre’ să ajungem la timp, în ora aia în care ăştia chiar au chef să lucreze. Am ajuns şi am stat că mai erau nişte puştani pe acolo. Doi băieţi şi două pisi din astea de vreo 16 ani scârbite de viaţă, de s-a încheiat.
S-a încheiat în final şi epopeea noastră. I-au luat sânge şi încă din prima. Mare câştig faţă de incidentele de la Urgenţe, unde o duduie “nursă” nu e în stare de 1 an cel puţin să ia sânge fără să facă omul sită. Am înţeles că o fi greu la început, dar cogitez că în 12 luni ar trebui măcar să reduci mai jos numărul de gherle şi găuri inutile ..
Am revenit înapoi acasă şi am urcat sus la etajul nostru. Îmi pare rău faţă de cei care muncesc cu program normal, dar am tras un somn de la 9 la 13, cât să îmi reconfigurez facial faţa. Şi mâine mergem din nou după rezultate .. dar la 12.
Trăiesc cu bucuria că trece şi săptămâna asta şi ne bucurăm de un weekend plăcut la sfârşit de săptămână.
