Am nişte idei de new business pentru mine şi adun de zor materiale. Mă simt creativă şi pregătesc un nou “brand”, vezi doamne, că nu se mai poate altfel. Aşa că am început să cutreier ze city pentru diverse.
Şi ajung la al naibii de centralul Materna din Timişoara, un coteţ plin cu tot felul de şmecherii scumpe şi majoritatea “kici” (kitsch, să nu credeţi că m-am prostit de tot, de când nu am mai scris). Pregătesc o listă “extensive” cu tot felul de porcării, deci clar nu sunt nici clientul care ia o bretea de 2 cm. Irelevant oricum. Până şi breteaua aia costă şi din bănuţii ăia se acoperă ceva. La 1000 de bretele, chiar mai mult.
Aşa …
Mă poziţionez strategic după o dudă care stătea ca statuia lui Mihai la Cozia şi se uita. Ţinea rândul pentru când o troznea inspiraţia, nu ştiu. Cum îs dotată în general cu ceea ce se cheamă în limbaj popular răbdare, stau cuminte şi aştept.
Termină într-un final tanti de admirat papiotele şi ia un capăt de aţă, dar, dacă atât i-a trebuit, n-o s-o oblig eu să cumpere un Mercedes. Ajung şi eu la rând, troznesc rânjetul meu Invisalign şi zic bună ziua.
Nici nu apuc să articulez ceva că tanti (e în prag de pensie, cuget eu) mă ia la directe şi croşe(t)e. După ce vede că nu iau doar legendarul capăt de aţă, parcă începe să îşi mai moaie glasul. Oricum am plecat de acolo cu senzaţia că mi-a tras şi un şut în spoiler spate, nu doar mi-a dat cu scrâşnet de dinţi materialele cerute.
Şi mă înfurie fazele astea, de s-a încheiat.
Drăcuşorul care stă pe umărul (nu ştiu care) îmi spune să fac scandal. Să chem “supervaizerul” şi să fac tevatură. Să o fac nesimţită şi prost crescută. Şi poate data viitoare nu mă mai ucide cu privirile înveninate. Şi, dacă o face, iar scandal şi .. ca la Pavlov .. să vezi cum vine Pavlov cu mâncarea şi la 2 luni după ce a murit câinele. (Că parcă era culmea reflexului.)
Îmi doresc cu ardoare să generalizez şi să zic că vacile astea comuniste sunt de nemişcat şi ca pe tarlaua lu’ tata. Că o fi fost nasoală menopauza de parcă suferă de 40 de ani deja.
Dar nu pot.
Pentru că la 2 minute după ce acritura asta mi-a “ăsta” ziua, o doamnă de aceeaşi vârstă de la Romtelecom (tre’ s-o dau exemplu de câte ori pot), mi-a lăsat iar un rânjet mare pe buze. Nu ştiu cum reuşeşte, dar este atât de amabilă şi de tonică, încât aş plăti afurisitul ăla de abonament de telefon (şi aşa “overpriced”) de 3 ori pe săptămână.
Am înţeles că nu eşti în toată ziua în dispoziţii pozitive, dar pe client nu îl interesează. Aşa cum nu îi interesa nici pe ascultătorii mei că mi-a murit cineva în familie, că am dureri crunte de la umărul dislocat în urmă cu 12 ore, că nu am dormit sau că m-a pocnit PMS-ul. În momentul în care “ridici” microfonul, trebuie să zâmbeşti şi să pari fericit, chiar dacă nu ţi s-au uscat încă lacrimile pricinuite de vestea că unul dintre cei mai dragi oameni pentru tine are cancer de colon, stadiu avansat.
La fel şi la şcoală. “Diriga” mea, unul dintre cei mai “ţepeni” profesori pe care i-am avut, ne spunea mereu despre cum trebuie să lăsăm problemele la uşă, când intrăm la clasă. Nu am intrat în învăţământ niciodată, dar am aplicat faza asta în media şi în faţa clienţilor mei. Şi chiar în faţa familiei, că nu sunt de vină că am avut o zi proastă la job. Şi de câte ori mă mai scapă (că nu îs perfectă), realizez că am reacţionat ca proasta.
Dar clientul este stăpânul nostru. Şi nu poţi să îl iei la împins vagoane când faptul că apelează la tine îţi plăteşte salariul.
Interesant este că în general oamenii peste 50 de ani au mari probleme de re-angajare. La fel de interesant este că mulţi trec asta cu vederea şi au impresia că jobul este încă pe viaţă, ca la Filatura. Ho, fraţilor, că nu e aşa. Dacă şefii ăstora ar avea toate biluţele la inventar ar face curăţenie. O discuţie în privat de genul “bagă-ţi minţile în cap, cucoană” şi apoi bocancul în celulita dorsală.
Spuneam că nu pot generaliza, pentru că ar fi păcat faţă de multele doamne de vârsta în cauză care se poartă frumos şi sunt mai mult decât serviabile. La câteva nesimţite am pe listă şi destule care, deşi nu au studii mari de “pablic rileişăns”, simt exact cum trebuie să vorbeşti cu clientul şi cum să îl fidelizezi.
Acum întrebarea este .. facem scandal când ne deranjează atitudinea? Suntem “naşpa” să le periclităm jobul? Povestiţi voi cum aţi procedat şi cât de urât aţi făcut 🙂
Chiar daca am parte de vanzatori imbecili, eu raman politicos si incerc sa ignor. Scandal nu fac, dar stiu ca data viitoare nu mai calc pe acolo 😉
1. deci pe mine mama de parintele m-a invatat un lucru de pret. sa ma folosesc de diplomatie. intotdeauna. eh, dar daca nu merge asa, trebuie schimbata atitudinea si scoase tunurile.
da, trebuie sa facem scandal cand ne deranjeaza atitudinea vanzatorilor si daca altfel nu se poate. deh, e greu sa lucrezi in vanzari.
2.colega mea de apartament lucreaza la call-center si vine acasa super nervoasa. in fiecare zi da peste tot felul de idioti la telefon.
3. eu nu ma calc a doua oara intr-un loc unde nu sunt tratat bine.
Eu am remarcat si altceva la fel sau poate chiar mai nasol la vanzatori. Se cearta intre ele. Fac asta de fata cu clientii si folosesc expresii greu de reprodus. Mai rau e ca la un moment dat am vazut ca era si o sefa ceva de fata si singurul lucru pe care l-a spus ( evident tot cu clientii acolo) a fost ca le muta pe ture diferite. 😀
Eu nu fac scandal de fel. Daca se poarta urat nu ii bag in seama pentru ca asa am fost invatata de mica.
Dojo…am citit ca ai mentionato pe doamna aceea draguta si atat de cocheta de la Romtelecom…si zau ca,ori de cate ori platesc factura si oricat de mare ar fi coada,numai la randul format la ea ma asez…zau de nu-ti face ziua mai luminoasa cu zambetul ei si vorba atat de dulce!:-)
Eu nu pot rezista nesimtirii…eu platesc,in mod obisnuit,cu aceeasi moneda.Ca sa merg undeva si sa fiu tratata ca o nimeni,sa rabd si sa nu mai trec niciodata pe acolo…ok!Insa ce ma fac daca locul ala trebuie sa-l vizitez musai?!Nu zic ca reactia mea,de a ma revolta contra unui “tratament” de sus sau a indura si nu a mai trece pe acolo ….sunt metodele cele mai bune…Insa suntem oameni,acord,atat cat pot,circumstante atenuante…ok.Dar de aici pana la a-si varsa pe mine supararea cineva,asa cum ai patit tu…e cale.Si eu lucrez in domeniu cat de cat public.Ca fiecare si eu am zile mai bune sau mai putin bune…insa cand plec de acasa,incui inauntrul casei problemele mele si imi iau gandurile pentru lucru.Nimeni nu e vinovat ca eu am o suparare si nimeni nu e obligat sa-mi suporte mie ofurile.Pentru asta exista alta categorie de oameni,care te pot asculta cu sau fara plata.
In cazul tau eu nu as fi chemat seful de raion,ci pe un ton foarte serios si foarte taios,i-as fi atras atentia doamnei respective sa ma serveasca asa cum trebuie si sa fie la dispozitia mea,pentru ca asta ii e meseria.Iar daca nu e multumita de ceea ce face,sa lase pe altul mai competent.
Obisnuiam sa-mi ies usor din fire cand cineva se purta urat. Asta acum ceva timp. Totusi, ma gandesc ca daca ma enervez imi omor neuronii degeaba. Desi uneori le mai raspund cu acceasi moneda…
Eu nu fac scandal, dar comentez, că de aia am gură. Dacă nu ştie să se comporte să nu lucreze cu oamenii. Punct. :))
Nu ridic vocea, de obicei, dar îmi spun năduful, să se ştie… :))
Intr-o perioada ma ofticam rau cand mergeam la magazin si vanzatoarele nu imi lasau impresia ca m-ar respecta, in schimb de cand am ajuns sa am de-a face cu clientii mi-am cam schimbat parerea. Clientul roman e printre cele mai jegoase specimene din cate am intalnit si oricati bani ar avea nu de putine ori imi vine sa-l trimit in ma-sa fara sa stau la discutii. Bineinteles, ma abtin. Altii nu pot sa o faca. Nu le iau apararea vanzatorilor nesimtiti, dar pe multi ii inteleg. Sa ai de-a face cu clientii romani e batjocura curata. Aici nu mai e vorba de lasarea problemelor la usa, pentru ca problemele adevarate incep odata cu jobul.
Bineinteles, sunt si exceptii. Sunt persoane care au stilul ofticat by default, indiferent daca clientii isi bat joc de ei cu atitudinea lor aroganta sau nu. Astia ar trebui dati afara fara discutii.
Cred ca dincolo de sloganul arhiutilizat (si foarte stupid prin natura lui) “Clientul nostru stapanul nostru” ar trebui sa ne gandim ca atunci cand intram intr-un magazin avem de-a face cu oameni nu cu ideea de vanzator.
Nici mie nu-mi vine sa fac scandal.
Cand am venit in decembrie acasa si am fost la magazinul de langa bloc am ramas tampita cand am intrat, am salutat, am cerut nu-mai-stiu-ce si am spus si “va rog” iar vanzatoarea vorbea cu colega ei in timp ce eu ceream produsul… Mi-a venit sa o strang de gat si sa o pocnesc.. In italia mai ca nu iti pupa si picioarele in timp ce pe majoritatea vanzatorilor romani ii doare de client acolo unde nu iese soarele.
eu sunt notorie in “scandaluri”, prin scandaluri intelegandu-se ca daca au facut ceva naspa, nu zic “treaca de la mine” decat daca-s foarte bine dispusa si buna e nesemnificativa, altfel jar mananca.
atata vreme cat platesc pretind servicii/bunuri conforme pretului.
nu primesc, comentez. a se vedea articolu-mi recent despre vel pitar.
cu multinationalele precum KFC sau Springtime am avut experiente pozitive de fiecare data cand a fost vreo problema. anii de marketing si-au spus cuvantul.
cu ai nostri.. mai bine tac
De obicei, daca vreo “tanti de dupa tejghea” are o atitudine aiurea cu mine, incerc sa evit pe cat posibil sa mai pun piciorul in magazinul respectiv. Daca nu am ce face si trebuie sa mai trec pe acolo fac scandal, insa ma limitez doar la persoana care ma deranjeaza. Nu am apelat la “supervizar” niciodata.
Eu nu sunt omul scandalului decit daca sunt strins cu usa de situatie, da’ rau de tot ca sa ma doara pina in genunile fiintei. Altfel, la atare situatie, fac stinga imprejur si plec. Mai patesc pe la localuri unde ma duc sa maninc, de exemplu. Cind imi vie chelneru’ dupa juma de ora de asteptat si tot el cu mutra acra si ofuscat, in momentul ala ma scol si plec. Si nu ma mai prinde a doua oara pe-acolo. Asa procedez mai peste tot in situatii de genul celei descrise de tine.
woow nimeni nu face scandal, numai pacifisti la tot pasul…ma lasi?
da, nu poti sa te apuci sa faci ca urangutanul in magazin, asta doar daca nu te si simti asa, dar iti poti baga “vorba aia” ca in fond nu e economia asta de piata ca pe timpuri sa gasesti lucrurile intr-un singur loc si numai acolo…
am intalnit astfel de vanzatori insa nu acord importanta. imi iau ce imi trebuie si imi vad de drum.
adica daca asta-i jobul lui sa imi dea ce are pe raft contra banilor aferenti de ce sa stau sa il analizez, ca azi e in toane proaste sau in toane bune…treaba lui
cica omul traieste in comunitati…mnoh asa o fi, dar (am pierdut ideea, probabil nu era importanta)
app Dojo acum nici sa pun comm nu mai pot de frica faptului ca ele nu sunt de calitate…ai deschis o problema si ma tot roade daca mesajul meu merita postat sau nu…norocul meu ca dau de mesaje de upload ca al tau (OK, asta am de zis.) care ma face sa zic (parerea mea!)
mult succes cu noul brand
acelasi Akhe
Cred ca ar fi interesant de privit situatia si din sens invers: cati din clientii unui magazin oarecare (sau orice alt ‘biznis’ in general) se poarta cum ar trebui? Macar sa dea un buna ziua cand intra si un multumesc/la revedere cand pleaca.
In Romania lipsa de respect e de fapt o stare generala, iar noi astia care mai au pretentia la un pic de buna ajungem incet incet o minoritate.
He, chiar daca a fost doar imaginara, a fost funny tabloul cu bocancul si celulita :)) In ce ma priveste, mi-am luat obiceiul sa ii multumesc doamnei care vine sa-mi verifice abonamentul pe RATB. Imi dau seama ca e o slujba naspa, de obicei te incurci cu lume nu tocma’ buna…