Pe vremea mea se chemau comentarii, nu eseuri .. si nu se furau de pe internet.
Am avut, zic eu, marele noroc de a nimeri o “profa” de romana exceptionala. A fost si “diriga” noastra sau “dira”, ca se poarta ambele prescurtari. O femeie la 40-45 de ani, inalta, blonda si neplacut de desteapta. Culta si foarte bine infipta. Si “a dracu'” pe cat posibil.
Ne era teama de ea si totusi ne placea. Era foarte stricta, dar in acelasi timp stia sa glumeasca si sa ne apere fundul de cate ori era nevoie. Si avea o manie: comentarii la fiecare opera literara studiata.
Imi amintesc si acum de bucuria pe care am avut-o cand vecina (invatatoare ajunsa la pensie) mi-a imprumutat Istoria Literaturii lui Calinescu. Aia mare si grea. Era ca “sfintele moaste” pentru mine .. nu imi permiteam o asemenea achizitie pe atunci, numai carti mai mici de critica (Busulenga, Ibraileanu, Crohmalniceanu etc.) pe care le cumparam la recomandarea ei.
Veneam pe la 4 dupa-amiaza acasa (aveam cor, instrument si tot felul de alte materii de genul … cate 20-24 de materii pe trimestru .. Pedagogic, deh) si ma apucam de munca.
Prima cerinta era sa CITIM lucrarea in cauza. Ni se dadea din cand in cand “test de lectura”, o scurta lucrare de control, cu cateva intrebari bine alese, prin care “diriga” mirosea daca am citit sau nu cartea in cauza. Daca nu stiai, luai 2. Daca raspundeai corect, nu luai nimic, pentru ca era de datoria noastra sa citim ..
Va imaginati ca am citit toate minunile in cauza (in afara de Fratii Jderi pe care chiar nu am suportat-o si am avut norocul chior sa nu dam test de lectura atunci) de frica 2-ului.
Incepeam sa citesc informatiile despre lucrare, prin critici si puneam pe masa cartile in cauza, cautand elementele interesante, nu orice aberatii. Tot de la “diriga” aveam interdictie de “copy paste”, tot cu promisiunea ca ne trozneste un 2, daca ne prinde cu plagiatul in caiet. Citeam cate ceva, imi formulam ideea, aveam schita de la ora (informatiile primite la scoala) si asa imi faceam pas cu pas comentariile.
Munceam si pana la 2 noaptea in unele cazuri (Dimitrie Cantemir mi-a mancat multe ore, Baltagul etc.) si scriam cu grija comentariul. La Baltagul am scris 30 de pagini (aveam un scris absolut superb, care s-a stricat cand am inceput sa folosesc pix in loc de stilou), in rest aveam o medie de 7-10 pagini .. nu cred ca am mers prea mult sub 5.
Nu aveam calculatoare pe atunci si nici situri cu referate facute la gramada. Citeam ca nebuna ce imi cadea in mana si scriam eu, asa cum puteam, comentariile. Mi-a folosit enorm. Acum, dupa aproape 10 ani de cand am parasit viata de liceu, crearea de continut este inca importanta. Am de pregatit oferte pentru clienti sau “planuri de bataie” de prezentat, am articole de pregatit, comunitati de “hranit” cu informatie.
Oricat de greu era pe atunci sa stau ore intregi sa scriu, stiu acum ca a meritat fiecare minut.
Incetati sa mai copiati eseuri. Puneti mana pe carte si cititi, cautati informatii pe net si judecati-le voi. Apoi, puneti mana pe stilou si incercati sa realizati ceva unicat; e greu la inceput, dar merita. Comentariile la romana nu se fura de pe net. Daca faceti asta, mai bine va lasati de scoala, ca oricum pierdeti timpul si banii parintilor. Invatati valoarea creatiei personale (chiar si un mic comentariu/eseu). Satisfactiile sunt uriase.
