Cum călătorim: turism, bagaje, buget

Când am plecat în primul meu proiect oficial de travel, mi-am încărcat doi saci uriaşi pentru doar două luni, nu am uitat de zecile de medicamente, de aţă şi ac, de trusa de manichiură, de cardurile în lei şi euro (chit că nu aveam mare lucru pe ele) şi de alte nimicuri. Primul zbor a fost la Milano, unde am stat prin couchsurfing la o mamică singură cu doi copii. Am avut parte de cine romantice cu paste şi vin, cu râsete şi discuţii în italiană, română şi engleză. Apoi am urmat un traseu obositor prin Genova, Scarperia (Toscana), am zburat la Barcelona, am petrecut cea mai frumoasă zi din viaţa mea în Tarragona şi am ajuns în Valencia. Am descoperit că nu mai aveam niciun ban. Deh, nu-mi trecuse prin cap să-mi mai verific si eu cardurile:) M-am întors acasă. Eram foarte fericită. Timpul a trecut, eu am evoluat sau încerc să o fac. Haideţi să vă povestesc…

Despre turism

Vă spun încă de la început că nu-mi plac categoriile de niciun fel şi nu judec pe nimeni. Însă constat. Şi în cercetarile mele elaborate am dat peste mai multe “feluri” de călători:

– turiştii de şezlong sunt cei care, în general, au venituri mici spre medii, preferă să apeleze la agenţii şi să meargă la all inclusive, într-o vacanţă de 7 spre 14 zile. Stau la piscină, deşi marea e la 50 de metri, nu ies în oraş pentru că au masa gratis, nu vizitează nimic şi se întorc fericiţi că au fost în concediu la mare. Asta dacă nu se ceartă pe drum de la “cât de mulţi bani au cheltuit”.

– turiştii sezonieri sunt cei cu buget mediu spre mare, care îşi permit două vacanţe mai lungi pe an şi câteva city-break-uri. Unii îşi organizează singuri escapada, alţii preferă agenţiile “celebre”. Aleg hoteluri cu multe stele, în centrul oraşelor, cară două trollere după ei şi se îmbracă frumos când iau cina la un restaurant recomandat de Lonely Planet. Vizitează toate muzeele posibile, se pozează cu obiectivele turistice prin diverse părţi ale corpului. (Nu râd, nu fac mişto, doar constat!)

– călătorii pasionaţi sunt cei care nu îşi aleg o perioadă din an sau un traseu anume pentru drumul lor şi nu au un buget. Se lasă purtaţi de inspiraţie. Consideră că nu destinaţia contează, ci aventura. Îşi iau bagaje puţine, lucruri confortabile, manâncă la taverne cu localnicii şi locuiesc în casele acestora. Unii călătoresc chiar şi cu copiii. Au o lumină aparte. Nu se laudă. Nu numără ţările în care au fost, nici măcar n-ar şti să ţi le spună pe de rost dacă îi iei prea repede. Sunt prietenoşi, au poveşti fascinante, sunt oameni liberi. Mulţi îi consideră aventurieri/boemi/dubioşi/nebuni.

– “oamenii drumului” sunt cei care renunţă la bunurile materiale pentru a-şi petrece viaţa liber, călătorind. Nu îi interesează banii, deşi au studii superioare şi au avut joburi foarte bine plătite. Însă, într-un anume moment, au lăsat tot şi şi-au urmat visele. Nu fug de ceva. Merg pe drumul lor, se lasă purtaţi pe aripile vieţii. Nu consumă, nu cumpără, nu au bani. Sunt numiţi “vagabonzi de piele” şi “vagabonzi de cauciuc” (leather tramp – cel care merge pe jos sau cu hitchhiking-ul şi rubber tramp – cel care merge cu maşina/rulota şi trăieşte în aceasta). Sunt numiţi: golani, nomazi, vagabonzi, gypsies, cerşetori, gunoieri. Însă despre acest subiect vă voi vorbi pe larg într-un articol dedicat.

Eu nu am făcut parte niciodată din prima categorie, însă am fost de multe ori în a doua şi a treia, şi încerc să găsesc echilibrul celei de-a patra. Să călătoresti nu-i o chestie foarte simplă, eheeeiii…

Cum este mai bine? Eu merg pe ideea că nu există greşeli. Dacă nu răneşti sau nu dezonorezi pe cineva intenţionat, atunci nu poţi greşi. Trebuie să înveţi, să vrei să evoluezi, să te cunoşti, să faci ceva pentru tine. Deci, oriunde te-ai regăsi mai sus este bine. Dacă vrei mai mult de la tine, de la viaţă, ieşi din zona de confort. Acum!

Despre bagaje

Aşa cum vă povesteam la început, mi-am cumpărat acum 3 ani doi rucsaci de firmă – unul mai mic, de laptop, şi altul mai mare, de “heavy load”. Le umpleam la infinit cu tot ce găseam prin casă. Norocul (şi iubirea mea) se numeşte Vlad şi nu de puţine ori a cărat ambele bagaje pe străzile lumii.

Anul trecut am redus dramatic “încărcătura” pentru o călătorie de 8 luni (două trollere mici) şi nu doar că nu am simţit nicio lipsă, chiar a fost mai plăcut să nu îmi mai reproduc (în miniatură) apartamentul de acasă în noul oraş al vieţii mele.

Anul ăsta am călătorit prin Italia doar cu poşeta şi aparatul foto. Senzaţia a fost super! Mă simţeam… liberă.

Ceea ce vreau să vă spun de fapt este că întotdeauna ducem prea multe bagaje după noi, reale sau imaginare. Refuzăm să ne desprindem de trecut, de lucruri, de întâmplări, de obiecte. Depindem de bani. Evoluţia nu înseamnă uitare, dar înseamnă renunţare la bagajele suplimentare.

Cât cântăreşte viaţa ta? 

“How much does your life weigh? Imagine for a second that you’re carrying a backpack. I want you to pack it with all the stuff that you have in your life… you start with the little things. The shelves, the drawers, the knickknacks, then you start adding larger stuff. Clothes, tabletop appliances, lamps, your TV… the backpack should be getting pretty heavy now. You go bigger. Your couch, your car, your home… I want you to stuff it all into that backpack. Now I want you to fill it with people. Start with casual acquaintances, friends of friends, folks around the office… and then you move into the people you trust with your most intimate secrets. Your brothers, your sisters, your children, your parents and finally your husband, your wife, your boyfriend, your girlfriend. You get them into that backpack, feel the weight of that bag. Make no mistake your relationships are the heaviest components in your life. All those negotiations and arguments and secrets, the compromises. The slower we move the faster we die. Make no mistake, moving is living.” Ryan Bingham – Up in the Air

Despre buget

Discuţiile despre bani nu sunt elegante. Mda, sigur… Am avut perioade in viaţa mea când dispuneam de fonduri aproape nelimitate. Şi mă rugam în fiecare zi să termin banii ca să încep să trăiesc şi eu puţin. Am avut perioade când făceam window shopping de performanţă. Şi eram fericită. Într-o discuţie amicală, cineva m-a întrebat dacă nu mi-aş dori să am bani ca să nu mai caut sponsorizări în stânga şi în dreapta pentru călătoriile mele, ca să stau liniştită şi să merg unde vreau eu. M-am uitat cu o tristeţe imensă la ea. Păi şi unde ar mai fi farmecul, lupta încinsă, dătătoare de fiori, de lacrimi, de emoţii care îţi tremură genunchii şi de bucurii care îţi salvează sufletul? Hmmm, probabil puţini înţeleg.

Însă, până la sfârşit, voi susţine că banii sunt un instrument care îţi asigură traiul în zona de confort. Dacă nu reuşeşti să vezi dincolo, te poţi pierde definitiv, poţi ajunge să nu descoperi niciodată cine eşti cu adevărat, cine se ascunde în spatele celui care stă pe canapea, cu amandina în braţe şi cu ochii la cooking show-uri.

Ştiu ce o să-mi spuneţi acum. Am auzit de nenumărate ori aceste argumente. Îmi veţi povesti despre chirie, credite, maşini, case, copii, responsabilităţi, datorii, pâinea de pe masă. Vă cred, sincer. Pentru că şi eu am astfel de griji. Însă învăţ în fiecare zi ceva nou despre mine, despre cum pot să renunţ, să nu le mai am.

În primul rând, trebuie să vrei să faci ceva. Să îţi doreşti cu adevărat. În al doilea rând, atunci când eşti foarte convins de ideea ta – să lupti pentru ea. Armele se ivesc pe drum, neştiute şi neaşteptate, surprinzătoare, frumoase, potrivite, unice. Credeţi-mă! Visele voastre se află aici acum – tot ce trebuie să faci este să le priveşti cu ochii larg deschişi şi să întinzi mâna după ele.

Iar eu vă pot oferi câteva secrete (în exclusivitate:)) – muncă, pasiune, muncă, încredere, credinţă, muncă, stăruinţă şi un zâmbet din suflet.

Foto: Vlad Semen

PS. O precizare: să câştigi bani (mai mulţi sau mai puţini) din munca ta nu e un păcat. Şi eu o fac şi mă bucur de asta. Ceea ce faci cu ei este important, mai ales pentru spiritul tău. Iar călătoriile sunt cea mai bună şcoală de care vei avea parte în viaţa asta.