Situația animalelor fără stăpân există de ani buni și, cu toate fondurile și eforturile, încă nu s-a rezolvat prea mult. Putem da vina pe o serie de factori: corupția uriașă (s-au alocat sume imense care au fost „deturnate”, numărul de animale fără stăpân este deja uriaș, deci greu de redus, eforturile asociațiilor care chiar fac ceva treabă sunt prea slabe față de nevoia reală de intervenție, lipsa de apetit spre adopții din partea românilor etc.). Una dintre cauzele cele mai mari însă este abandonul animalelor nedorite, că este vorba despre câini bătrâni și bolnavi sau de pui nedoriți pe care stăpânul „nu are inimă” să-i omoare.
Imediat după ce s-a îmbolnăvit Junior al meu (are insuficiență cardiacă) și am trecut la un tratament lunar destul de costisitor, au fost destui „deștepți” care să mă sfătuiască ori să-l „adorm”, deși cu medicația în cauză câinele o duce bine merci, ori să-l abandonez. „Lasă-l, dragă, pe stradă. Dacă rezistă bine, dacă nu ..”
Acesta este sfatul românilor care știu că pe stradă aruncăm ce nu ne trebuie, de la chiștoace de țigară și ambalaje, până la animale de companie nedorite. Că exact asta este normal să faci după ce ai ținut aproape 14 ani un animal în casă, de s-a transformat într-un veritabil membru al familiei: când nu mai este comod să-l ții, îl arunci în stradă.
Urmăresc acțiunile PetHope (o asociație din Timișoara) și fluxul lor de updates pe facebook este unul dintre puținele pe care le urmăresc. Un procent URIAȘ din cazurile pe care ei le preiau sunt animale abandonate. Acum, în anul 2014, într-o țară europeană doar când în convine, oamenii încă își abandonează animalele nedorite. Deși există asemenea asociații, deși se poate face un minim efort de a plasa animalul respectiv, când nu mai poți să te ocupi de el. Dar este mai comod să-l arunci ca pe gunoiul menajer, decât să-ți asumi o minimă responsabilitate.
Pe când mă luptam eu să plasez câte un amărât de câine, nu exista această asociație, nu exista implicarea de acum. Și totuși am reușit, cu niște eforturi și încăpățânarea de a face totuși ceva, dacă mi-am asumat o responsabilitate. Există acum destule asociații bine înfipte, pe care le poți urmări online, de care poți da chiar întrebând în stânga și în dreapta. Multe au relații „peste hotare” pentru că nemților și norvegienilor (sau ce nații vor mai fi) nu le pute dacă adoptă un câine „metis” și nu cumpără doar animale cu nume de Von și pedigree mai curat decât al stăpânilor.
Spun, de câte ori se aduce în discuție eutanasierea animalelor fără stăpân, că, dacă printr-un miracol ar dispărea absolut orice animal de pe străzi, în mai puțin de un an o luăm de la capăt. Pur și simplu că nu se rezolvă una dintre cauzele majore: abandonul lor.
Cei care îmi dădeau sfaturi minunate să-mi omor câinele sau, mai bine să-l abandonez, sunt orășeni. Din ăia cu smartphone, serviciu bun și pretenții. Dacă ei vin cu asemenea idei crețe, ce să spunem de cei de la țară.
La câteva ieșiri pe la sat, am tot auzit lumea că se plânge de mâța x sau cățeaua y că iar a fătat. Normal, că asta este legea firii, pe care o înțelege și un copil de 5 ani probabil. Se trezeau periodic cu o groază de pui pe care ori îi înecau la naștere, ori (varianta preferată a multor „inimoși”) îi lăsau la capătul satului. Partea proastă cu natura asta este că de multe ori funcționează în ciuda noastră, așa că nu tot timpul puii respectivi mor (mai ales că unii stăpâni îi lasă ceva timp să crească, apoi realizează că au prea multe animale în gospodărie).
Abandonul ăsta e ceva normal pentru ei, știu că am rămas uimită de naturalețea cu care discutau de asta și refuzau orice variantă civilizată, cum ar fi sterilizarea femelei în cauză. „Păi costă”, este una dintre replici, plus alte bălării despre cum este afectat animalul sterilizat, de parcă-i pasă stăpânului de el în așa hal. Probabil doar cu sterilizări forțate și gratuite s-ar mai rezolva ceva, deși oamenii sunt în general reticenți când vin alții să le spună cum e bine, când ei au trăit o viață întreagă înecând pui sau abandonând animale. Auzi dom’le, să vină orășenii ăștia, să le spună cum să facă mai bine!
În Timișoara se discută despre o lege care ar obliga posesorii de animale de companie NESTERILIZATE să plătească 100 de lei pe an. O lege care s-a lăsat cu mult cântec, pentru că în fond rezolvă o problemă cu o taxă suplimentară (de parcă nu plătim deja destule). O taxă care pentru unii este chiar mai mare decât impozitul pe mașină (eu dau 65 de lei pe an impozit pentru Corsa mea).
Legea este bună și proastă în același timp. Bună pentru că în orice țară cu pretenții de civilizație, animalele care nu au pedigree și nu sunt crescute pentru pui, sunt sterilizate. Fără discuții. O asemenea mișcare este necesară și la noi. Orice stăpân de animal de companie își va steriliza necuvântătorul, altfel va plăti impozitul respectiv și sigur își va scoate pârleala din vânzarea puilor.
Problema pe care o văd eu este că apetitul pentru abandon va crește chiar și mai mult. Nu există nimeni care să aplice niște legi drastice împotriva celor care-și aruncă animalele în stradă (asta dacă există asemenea legi), deci orice „povară” suplimentară se aduce unor stăpâni de animale, va însemna imediat abandonul. De asta există destui câini bătrâni sau accidentați, lăsați de stăpâni să moară pe stradă.
Probabil ar fi util un recensământ real al animalelor de companie, microciparea lor și trecerea tuturor într-o bază mare de date. Unul dintre câinii mei (luat de pe străzi acum 6 ani), are un asemenea microcip. Dacă se pierde sau îl las pe stradă și-l prinde serviciul de ecarisaj, cel puțin teoretic îl pot identifica pe el și pe mine, cel care a dat cu subsemnatul pentru el. O chestie utilă mie, dacă se pierde cumva, și utilă orașului, în caz că încerc să-l abandonez. Așa pot fi anunțată să-l preiau și eventual amendată, dacă am încercat să scap de el.
Dar un asemenea proiect ar lua timp și bani. Nu cred că sunt mulți stăpâni de câini (în afară de cei care au înțeles că un animal de companie înseamnă și costuri) care s-ar bucura să dea bani pe un asemenea microcip, deci ori s-ar face parțial, ori nu se va prea face. Plus că pe unii cam greu i-ai convinge să accepte o chestie implantată sub pielea animalului, când ei cred că și un card bancar e lucrul diavolului.
Am avea nevoie de niște legi foarte dure împotriva celor care abandonează animalele, am avea nevoie de o metodă de a stabili cui aparține animalul respectiv și cineva care să o aplice. Dar cine să le pună în aplicare și cine să le respecte?
Voi cum gândiți că s-ar putea face o re-educare a românilor? Emisiuni televizate? Promovare în școli? Microcipare în masă și apoi amendarea stăpânilor care-și „pierd” animalele?
Pe-aici amenzile sunt mari pentru cine nu inregistreaza animalele de companie (chestie care se face la primarie, este considerat membru de familie). Microchip-ul costa mai putin de 4 euro, deci ieftin. Amenzile in schimb sunt de vreo 20 de ori mai mari…
Idee este ca animalele de companie sunt o responsabilitate pe care nu este nimeni obligat sa si-o asume. E simplu. Vrei sa ai un caine in apartament, respecta legile. Nu vrei sa respecti niste reguli, nu esti obligat sa adopti un animal.
Misto ideea. Eu nu as avea probleme sa-mi introduc ambii caini intr-o baza de date. Pana la urma eu si probabil multi ne-am gandi la faptul ca asa, daca se pierde unul, e mai usor sa-mi fie adus inapoi.
Amenzi,multe amenzi. Si educatie,dar mai ales amenzi.Din pacate nu stiu cum ar putea fi pusa in practica chestia asta, microchipul costa, si fara el cum demonstrezi al cui era cainele?
De aia ziceam ca ar trebui sa se inceapa un asemenea recensamant. Odata ce se stie al cui e animalul, e mai usor sa prinzi faptasul si sa-i tragi o amenda binemeritata
Poate cu microchipuri pe banii statului, ca oamenii aia care nu dau 200 de lei pe sterilizare n-o sa plateasca nici chipul… 🙁
Eu cred ca lipsa educatie si saracia sunt principalele motive ale abandonului la noi in tara … cand scapam de astea … scapam si de abandon.
ce să spunem de cei de la țară.
La câteva ieșiri pe la sat, am tot auzit lumea că se plânge de mâța x sau cățeaua y că iar a fătat. Normal, că asta este legea firii, pe care o înțelege și un copil de 5 ani probabil. Se trezeau periodic cu o groază de pui pe care ori îi înecau la naștere, ori (varianta preferată a multor „inimoși”) îi lăsau la capătul satului. Partea proastă cu natura asta este că de multe ori funcționează în ciuda noastră, așa că nu tot timpul puii respectivi mor (mai ales că unii stăpâni îi lasă ceva timp să crească, apoi realizează că au prea multe animale în gospodărie).
În ultimii 8-10 ani, în foarte multe regiuni rurale şi pe fondurile de vânătoare a apărut un număr uriaş de câini vagabonzi-sălbăticiţi, care distrug vânatul şi care atacă şi animalele domestice (într-un incident din jud. Dâmboviţa au atacat o turmă de oi şi au sfâşiat mai multe oi).
Combaterea lor cu arma nu le-a redus în mod semnificativ numărul, dimpotrivă, apar unii noi.
Toată lumea, inclusiv autorităţile silvice, se face a nu şti de unde apar şi cine îi aduce.
~Nautilus
De undeva trebuie să începem totuşi. Eu zic că de la şcoală, pentru că, din păcate, mulţi dintre adulţii de azi sunt needucabili în sensul acesta. Orice formă de viaţă trebuie să fie respectată, iar asta se învaţă cel mai bine când suntem mici şi mai empatici decât atunci când creştem.
Stii ce am patit cu pisoiul pe care am vrut sa il adopt? Dupa ce stapanii au facut mare tam-tam pe fb ca vor sa il dea, dupa ce mi-au trimis mail cu intrebari care ma fac acum sa ma intreb daca nu erau de fapt niscaiva hoti ce doreau sa afle amanunte despre casa mea, despre familia mea, despre veniturile noastre, ei bine, apoi nu au mai dat nici un semn de viata. Nu au raspuns mailului meu, nu am mai auzit de ei.
Cred ca un copil care creste avand un animal in casa va fi mult mai responsabil, deci de acolo ar trebui inceput.
vienela, asociatiile de protectie a animalelor pun aceste intrebari tuturor celor care vor sa adopte. Au experienta si pot face o prima selecie din raspunsurile pe care le primesc. E firesc sa intrebi cum e locuinta potentialului adoptator, ca daca spui ca stai intr-o garsoniera, nu o sa iei un caine de talie mare. Veniturile sunt si ele un factor important, daca tu ai salariu minim, cum o sa poti intretine un animal care are nevoie de hrana, vaccinuri, deparazitari si eventual asistenta medicala, daca se imbolnaveste? Deci cei care nu se “califica” pentru adoptie, nu primesc raspuns.Ideal ar fi ca si “refuzatii” sa primeasca un mai cu “ne pare rau, dar…”, insa voluntarii (pentru ca toti cei care activeaza sunt voluntari) sunt prea putin timp si prea multe lucruri de facut. Sunt multe persoane care, la intrebarea “ce parere aveti depsre sterilizare?”, raspund cu “vaaaaaai, e dar asa a lasat dumnezeu, e impotriva firii!” sau variante pe tema asta. Evident ca nu vor primi spre adoptie un animal, pentru ca nimeni nu-si doreste ca puii rezultati sa fie aruncati la o margine de sat.
este perfect normal sa primesti aceste intrebari. eu am refuzat un posibil adoptator al unei cateluse tocmai pentru ca nu intrunea niste conditii simple dp meu de vedere. astfel, am continuat sa ma lupt cu ea……. e talie mare, luata de pe strada o s-o dau tocmai in uk. In romania nu am siguranta ca NU va fi lasata pe strada pentru ca mananca mult, latra sau are nevoie de iesit minim 2 ori pe zi cate 30 de minute cel putin. Nu de alta dar la noi se poarta cadoul pentru copil care se plicti….
am atatea suparari legate de animalele de companie abandonate……
Cred ca un punct pe care multi l-au ratat in propunerea asta e cel referitor la sterilizarea gratuita a animalelor pentru stapanii cu venituri mici.
Legat de abandon… sincer, daca stapanii ar fi in stare sa isi abandoneze animalul de companie atat de usor, eu ma gandesc ca oricum nu il trateaza prea bine. Atunci cand animalutul e parte din familie, ai face orice pentru el.
Eu cred ca ar trebui multa, multa, multa educare. Si de la varste mici. Ca daca pruncul de la tara vede ca mamaie arunca puii de catei in apa sa se scape de ei asa va proceda si el cand va creste. Mie legea asta cu cei 100 de lei, combinata cu stoparea abandonului mi s-ar parea o solutie super buna. O sterilizare costa mai putin de 100 de lei si se face o data in viata animalului, deci cel care-si tine catelul pe post de animal de companie plateste maxim 100 de lei in multi ani, nu an de an. Daca un crescator vrea sa scoata bani de pe catei, cu siguranta scoate mult mai mult de 100 de lei/an/catel si nu o sa il doara chiar atat de rau aia 100 de lei.
Dar asa cum zici tu, trebuie facut ceva si cu abandonul lor. Cred ca educarea populatiei e solutia, dar chiar si cu super multe campanii, tot va dura o groaza de ani (dar de undeva trebuie sa incepem, nu?).
Educatia din pacate lipseste in multe cazuri. Asa cum spui, daca ti-ai obisnuit copiii cu niste chestii, cam greu sa se mai schimbe ca adulti.
Educatia se face (si se schimba) prin legi. Am fost in vizita in Spania la o prietena care munceste acolo. La inceput nu punea mare pret pe reciclarea selectiva (plastic, hartie, sticla si gunoi menajer), dar vazand ca se dau amenzi (si amenzi destul de mari spaniolii fiind foarte seriosi in privinta reciclarii) – n-a mai avut nici o problema sa isi schimbe obisnuintele de a arunca totul la gramada.
Revenind la problema cainilor, solutiile pentru a scapa de ei sunt (in ordinea in care ar trebui implementate).
1) Microchiparea tuturor cainilor intr-un interval de 1 an. Ca sa nu mai fie discutii ca e scump – ar putea fi subventionat partial sau total costul microchiparii pentru cei ce fac asta in primele 3 luni.
Dupa aceasta perioada de 1 an orice caine ridicat de pe strada, dus la adapost si dat spre adoptie.
Microchipul identifica in mod intrinsec stapanul acelui caine. Stapanul are anumite drepturi si obligatii in privinta acelui caine (ii este rezervat spre revendicare cainele in cazul in care e gasit pe strada, microchipul poate fi folosit si ca un fel de asigurare de sanatate a cainelui, etc – dar in acelasi timp raspunzi si pentru faptele lui daca ataca alti oameni sau tulbura linistea).
Un alt compromis care se poate face (datorita faptului ca sunt prea multi caini vagabonzi in Romania) – ar putea fi microchipati si cainii vagabonzi, atata timp cat cel ce se declara stapanul lor dovedeste ca are unde sa ii tina (de ex in curtea blocului, intr-un spatiu ingradit daca are acordul celorlalti locatari din bloc). Subliniez insa ca acesta e un compromis pentru situatia de la noi, nu o masura care sa fie definitva.
Intrebarea ar fi: cum ii determinam pe toti oamenii sa isi microchipeze cainii?
Pai in primul rand sunt amenzile (care sa se si aplice, nu cum se intampla acum cu proprietarii de caini care nu strang dupa cainii care isi fac nevoile in strada)
In al doilea rand veterinarii ar putea fi obligati sa refuze cainii care n-au microchip. Singurele exceptii ar fi urgentele.
Prezenta microchipului la caine i-ar putea ajuta si pe veterinari, care ar putea avea acces astfel la istoricul medical al cainilor, si astfel tratamentul acordat ar fi mai eficient.
2) Incurajarea sterilizarilor. Se poate face fie prin taxa pe cainele nesterilizat, fie prin reduceri de taxe (daca s-ar plati taxa pe fiecare caine). Oricum, toti cainii adoptati de la adaposturi de acum inainte ar trebui sa fie obligatoriu sterilizati si vaccinati inainte.
E inutil sa spun ca aceasta masura, fara implementarea celei dinainte, n-ar avea nici un efect (sau ar avea exact efectul invers celui dorit). Ai amintit si tu in articol de problemele care apar.
3) Interzicerea vanzarilor de caini prin petshop-uri. Aceasta masura ar parea aberanta la prima vedere, insa multe din tarile care aveau probleme cu cainii vagabonzi, si au aplicat-o au avut oarecare succes.
Cred ca cel putin temporar am putea sa ii facem pe cei care isi doresc caine, fie sa ii ia de la un prieten al carui caine tocmai a nascut, fie sa ii adopte de la adapost.
4) Abandonul. Am observat ca exista o tendinta general de a pune la zid pe toti cei care nu isi doresc cainele, in acelasi timp insa nefacand nimic pentru a ii opri pe cei care abandoneaza. Totul se termina printr-o acuzatie generala “din cauza voastra, ca abanondati cainii sunt atatia maidanezi”, fara a gasi vreun vinovat, fara a propune vreo solutie.
Adevarul e ca, de multe ori, un caine nu mai e dorit din motive ce nu tin neaparat de caracterul sau de vointa proprietarului. Fie ca apare un copil iar cainele pune in pericol sanatatea lui, fie ca din cauza problemelor financiare nu mai poti intretine cainele, fie ca iti pierzi casa, fie ca devine prea agresiv cainele.
Exista nenumarate motive si nu trebuie sa i le imputam pe toate proprietarului, si sa il ardem pe rug in momentul in care nu mai poate avea grija de caine. Ar trebui sa ne asiguram ca renunta la caine in mod civilizat, nu il arunca pe strada ca pe un gunoi oarecare. Adaposturile publice ar trebui sa accepte (contra unei taxe) orice caine care nu mai poate fi intretinut. Bineinteles, cel care a renuntat la el, isi pierde dreptul de a mai detine un alt caine pentru o anumita perioada de timp (in functie de motivul pentru care a renuntat).
In privinta cainilor gasiti pe strada, cu microchip, se poate implementa un sistem progresiv de pedepse:
– Prima data i se returneaza cainele proprietarului fara sa se faca prea mare caz de asta. Se presupune ca oricui i se poate intampla sa isi piarda cainele sau acesta sa fuga de acasa.
– A doua oara cand a fost gasit acelasi caine, taxa de returnare creste si i se recomanda proprietarului cateva cursuri de crestere a cainelui, pentru a evita pe viitor ca acesta sa mai fuga de acasa.
– A treia oara, proprietarul primeste o amenda foarte mare si isi pierde dreptul de proprietate asupra acelui caine. Asta inseamna ca oricine il poate adopta inainte sa il re-adopte el.
Daca face asta cu mai multi caini, pedepsele sa creasca pana la interzicerea dreptului de a mai detine alti caini sau inchisoare (daca abandonezi 100 de caini se poate considera deja un act criminal)
5) Adaposturile – cele publice nu pot fi tip No-kill in situatia Romaniei de acum. O politica de tip No-Kill poate fi implementata numai atunci cand exista toate conditiile necesare pentru a nu mai ajunge caini pe strada (rata de aparitie de noi caini pe strada este sub rata de eliberare a locurilor din adapost – asta inseamna ca celelalte masuri de stopare a abandonului, identificare a proprietarilor, incurajarea adoptiilor, sterilizare, etc au avut succes).
Bineinteles, ONG-urile pot sa isi infinteze cate adaposturi No-kill vor. Asta i-ar face si mai responsabili in privinta cainilor, si in loc sa isi cheltuie banii pe campanii anti-romania pe internet, ar putea investi in ceea ce cu adevarat conteaza: construirea de adaposturi si asigurarea unor conditii bune de viata cainilor pe care ii detin.
In plus, adaposturile publice ar trebui sa poata fi vizitate si supravegheate de catre oricine doreste sa se asigure ca sunt conditii umane pentru cainii de acolo. Ar fi util chiar si obligativitatea introducerii de camere video in adaposturi, accesibile public pe internet ca sa poata vedea oricine cum se poarta ingrijitorii, ce mancare primesc, cum sunt tratati.
Pentru orice caine ajuns in adapost, procedura ar fi urmatoarea:
– Se verifica microchipul. Daca exista se incearca contactarea proprietarului si se rezerva cainele spre revendicare pe o perioada de 7 zile.
– Daca in aceea perioada, stapanul nu e gasit sau nu vrea sa isi ia cainele, se da spre adoptie.
– Dace este gasit, proprietarul plateste costurile de prindere, vaccinare si sterilizare a cainelui, si eventualele amenzi si se intoarce cu el acasa.
– La adoptie, proprietarul ar trebui sa demonstreze ca are conditii pentru a tine cainele respectiv. Adica daca are o garsoniera si are deja 4 caini, e clar ca daca ar lua alti caini, acestia ar fi chinuiti si ar chinui si pe cei din jur. Trebuie sa avem grija cu “animal hoarders” – cei care nu stiu sa traga linie intre iubire si obsesie, si ajung sa faca mai mult rau decat bine.
Dan, excelente ideile expuse.
Chiar ma gandeam ca ideea de petshop in sine e amboulea, pentru ca nu poti lua un asemenea animal in crestere doar pe ‘impulse buying’. Ca asta este de fapt un asemenea shop prin mall-uri .. un loc in care intri, iti pica imediat cu tronc un animalut si te trezesti stapan imediat. Fara sa intelegi de la inceput ce inseamna o asemenea responsabilitate. Sa nu spunem si de conditiile nasoale de acolo, ca multe animale sunt vai de sufletul lor in vitrinele in cauza.
Daca ar citi macar cativa edili toate comentariile voastre, ar avea zeci de idei excelente. Dar problema nu e ca nu se stie ce trebuie facut, problema este ca ori ii doare-n basca ori au alte interese 🙁
E cam greu sa educi pe cei care nu SIMT (pentru ca nu pot SIMTI) ca patrupedul in cauza poate fi un membru al familiei, care poate comunica cu tot restul familiei adoptive, care se poate atasa de stapan, care traieste intr-o zi cat oamenii in saptamani sau luni. Poate ca unii dintre oameni sunt mai animale decat animalele, avand o cantitate mai mica de creier si simtire.
Tata-miu are o vorba pentru indivizii de genul asta: bipezi. Nus’ nici oameni, doar chestii care stau pe 2 picioare 😀
Corect: amenzi si educare. Dar si adaposturi pentru caini decente.
Adaposturi au mai aparut, facute de diverse asociatii. Ca alea oficiale .. sa te fereasca al de sus. Si cand aud baliverne din alea ca ‘intretinerea fiecarui caine costa 200 de lei pe luna’ imi vine sa le sparg mutrele, in conditiile in care amaratii aia se mananca intre ei in multe adaposturi. Nici macar potaile mele nu ma costa atat (asta daca nu pun tratamentul pentru inima al lui Junior, care costa 180 de lei pe luna). Dar mancarea si micile consulturi pentru 2 caini probabil ca merg spre o asemenea valoare. Si vorbim despre potai alintate, care mananca doar ce pofteste coada lor 😀
Cred ca legile ce ar trebui adopatate si aplicate ar fi nu numai pt abandon…ca am vazut pe unu acum cateva luni cum isi batea catelusa ca nu stiu ce nu invatase..gen dresaj….imi venea sa il calc in picioare….i-am zis sa se opreasca cand o lovea si mi-a replicat ca e cainele lui…am plecat sa nu mai vad si sa nu fac vre-o prostie!
In primul rand ar trebuii ca cel care isi cumpara animalul sau il adopta sau il ia sub aripa lui protectoare …sa isi dea seama ca e o decizie cruciala si sa isi asume repsponsabilitatea … abandonul exista de cele mai multe ori ca se plictisesc tratand un suflet …ca pe un obiect ideea …Daca nu puteti sa mai tineti un caine incercati sa ii gasiti adoptie si sa il plasati intr-un loc care ofera macar ce ii ofereati voi inainte !
eu acu am 11 catelusi inafara de 1 toti sunt luati de pe strada cu sterilizarea sint deacort dar sincer cu cipul doamne iartama cu banii pe care ias de pe cipuri prefer sa mai iau si ceva de mancare pt cateii care nu sunt asa de norocosi si acum traesc in padocurile primariei sau pe strazi asa ca sincer nu iam luat din obligatie sau ca as avea ceva de castigat de pe urma lor iam luat din cauza ca iamgasit bolnavi loviti de masini sau de alti conationali de ai nostri nu vreau de la nimeni 5 bani tot ce vreau imi ofera cateii si pisicutele gasite pe strada adica afectiune si respect si inafara de asta imi pazesc si casa dar cu cipul sincer e o tampenie deci am luat cateii din placere nu din obligatie de ce sa le pun cipuri asta deja e o aberatie iar unafara de asta am un amstaf care are cip si pasaport atunci cand mi la furat de ce nu facut nimeni nimic din motiv ca nu au cititoare ce cipuri a trebuit sa aduc unul de la bucuresti pt a demostra ca este catelul meu asa ca de ce leas mai pune cipuri la cei lanti din mom ce ei nu au cititoare de de cipuri mai lasatio incolo de treaba a zi placuta