Cum va place?

Nu este un secret că în general nu prea dau doi lei pe unele “unelte” supra-folosite mai nou, dar drept îi că, dacă tot are tot omul şi câinele său conturile în cauză, am şi io destul spirit gregar să mi le fac. Pe Facebook sunt exagerat de restrictivă cu prieteniile, mergând pe sănătosul principiu “dacă nu te ştiu, nu te accept”, în ideea că este mai mult un “tool” personal decât o mişcare de social media.

Cu Twitter e altă poveste. Chiar dacă mi se pare cvasi-inutil (în principal pentru că ar însemna să mai fie ceva care mă distrage de la muncă), încerc şi eu totuşi să nu îmi bat joc de mâna de oameni care mă urmăresc. În primul rând săru-mâna şi apoi scuze că-s atât de plictisitoare.

Deci, pentru cei 35 de urmăritori şi alţii care folosesc minunea asta: ce ar fi interesant pentru voi?

Nu vreau links către articole şi poliloghii “tehnice”, vreau să ştiu CE VREŢI VOI să citiţi, ce consideraţI VOI că este interesant. Că de reţete sunt sătulă, vreau să ştiu ce doresc urmăritorii mei de la mine şi cum pot deveni un “twitterist” care să merite încrederea acordată.

Ce să scriu? Că m-am deranjat ieri seară la stomac de am revenit la 50 de kile instant după o şedere de 30 de minute pe budă? În ce poziţie ne-am iubit? Cum e vremea pe aici?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1810