Cuvantul magic: OPC

Bun, îs trei cuvinte, dar înţelegeţi aluzia.

Chiar m-am întors de la o poveste cu Tomata, poveste ce ne-am planificat-o de marţi deja. Şi printre toate cele trocerite de noi s-au strecurat şi poveşti cu bănci sau curieri, pe care i-am readus pe făgaşul interesului faţă de client, ameninţânudu-i că îi ‘raportăm’ la OPC.

Eu am avut probleme cu banca la care am conturile şi de care, culmea, în general sunt chiar mulţumită. Excepţie faza respectivă şi faptul că au DUBLAT comisionul de plată online (în loc de 1 leu, e acum 2). În rest, nu am nimic de comentat.

Tomata s-a distrat cu domnii de la Fan Curier, despre care sigur vă povesteşte pe blog, nu-i iau bucuria. În ambele cazuri, plus altele câteva semnalate prin alte ‘bloage’, s-a găsit imediat o soluţie, imediat ce a fost invocat OPC-ul, care probabil e un fel de bau-bau pentru companiile astea.

Au ajuns ANPC sau OPC, după cum le mai spunem aşa de eficienţi încât să tremure lumea de teama lor? Că e ca o parolă deja pe care o rosteşti, când vrei să bagi în sperieţi un comerciant sau furnizor de servicii ce-şi bate joc de tine.

Bineînţeles că apare şi cealaltă întrebare: de ce trebuie să ajungi la ameninţări pentru a beneficia de un serviciu corect?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1792