Da, dom’le, dar lucreaza pe salariul minim …

De câte ori deschizi gura să te plângi de vreun serviciu prost, ţi se bagă aia cu “dar au salariu vai de mama lor”, de parcă faptul că nu câştigi mia de euro pe lună înseamnă că-ţi poţi băga şi picioarele în ea de muncă. Opinia mea la faza asta e clară: dacă ai acceptat un salariu, chiar şi de rahat, încearcă să-ţi faci treaba. Dacă tot nu e OK, mută-te la alt job mai cald.

Am prins în ţară destui angajaţi la cine ştie ce magazin, care aveau chiar impresia că-mi fac o favoare că vin să-mi cheltui banii la ei în magazin. Sunt încă destui care nu înţeleg că, deşi nu au salarii nemaipomenite, au un loc de muncă pe care, dacă ar fi mai breji, l-ar schimba cu altul mai bun. Dar, până se întâmplă asta, e bun şi salariul de acolo, că mai plăteşti o rată şi poate un kil de carne.

Iar firma, aşa de rahat cum este în opinia lor, e totuşi bună cât merge, că au locul ăla de muncă. Iar sabotarea firmei, deşi la o primă vedere i-o tragi patronului nasol, înseamnă în al doilea pas sabotarea propriului loc de muncă. Pentru că, atunci când se duce naibii taraba, angajatul ăla pe salariu minim ESTE PRIMUL CARE ZBOARĂ. Cuget că pe mulţi nu-i duce capul atât de departe, de au atitudinea pe care o ştim faţă de clienţi.

În altă ordine de idei am sesizat schimbarea în unii, chiar şi în ţară. Vânzătoarele din colţ care au devenit peste noapte amabile şi plăcute, casieriţele de la super sau hypermarket care sunt deja cam majoritar foarte simpatice şi atente. Şi mi-e greu să cred că li s-au triplat salariile acum pe criză. E plăcut să cumperi de la ele? Oh, da. Am deja magazine favorite în cartier, că-s vreo 10 pe 1 km pătrat, şi ghiciţi că nu-mi dau banii a doua oară acolo unde sunt tratată ca un gunoi. Am “marketuri” favorite deja, pentru că mă aştept la un comportament civilizat şi la un bună ziua, ca răspuns la salutul meu.

Mi-a revenit în minte cât e de plăcut să ai parte de un tratament politicos, ieri la Staples şi Trader Joe’s, doua magazine din zonă. La 9 şi ceva dimineaţa mouse-ul a încetat să activeze, pentru că m-a pus necuratul să nu iau un mouse pe fir. Wireless. Apoi wireless a fost, că s-a dus în soarele ei bateria. Şi era o vreme de nici câinele să nu-l scoţi din casă.

Cum nu se poate lucra în asemenea condiţii, am ieşit să cumpăr acumulatori, lapte şi pâine, dacă tot sunt în zonă.

Casierul de la Staples parcă era pe heroină. Avea un rânjet atât de larg, că mă irita deja, în condiţiile în care numai încântată nu eram de plimbare şi nici de faptul că-mi crăpase “şobolanul”. I-am tras şi eu un rânjet amabil şi i-am răspus la politeţuri, mi-am luat acumulatorii şi am întins-o la Trader Joe’s.

Unde iar ai impresia că vânzătorii prizează ceva înainte de a intra în tură. De multe ori rânjesc şi eu tălâmb de una singură amuzată de atâta fericire câtă e la casă. De parcă nu dai 3 dolari pe o pâine şi 4 pe un galon de lapte (care lapte zic că nu e chiar rău la preţ, în condiţiile în care-ţi vine undeva la 1 dolar litrul).

La casa “express”, că aveam două pâini şi 2 cutii de lapte, era un nenea undeva la 60 de ani care glumea cu juma’ de magazin şi era atât de fericit, de parcă primise vestea că nu va mai muri niciodata. Atât de fericit şi de zâmbitor, că a uitat să-mi scaneze punga de roll-uri de Ciabatta. Nu e mare problemă pentru magazin, îs vreo 2 dolari 70, dar ca idee. Mi-a mulţumit că l-am atenţionat şi mi-a luat banii cu acelaşi rânjet încântat. Vă zic, cocaina probabil ar explica atâta avânt pionieresc.

Pe principiul românesc “sunt amabil direct proporţional cu mărimea salariului” mă aşteptam să câştige măcar jumate din salariul unui “bursier” de pe Wall Street. Se pare că nu e cazul, la fel cum e cam peste tot în lume, angajaţii aceştia au salarii mai mult mici decât mari. Şi totuşi atitudinea diferă.

După cum am scris deja, observ şi la noi schimbări de genul ăsta, chiar dacă această amabilitate încă nu este o “normalitate”. Dar se mişcă ceva. Nu ştiu dacă este criza care le-a ascuţit unora simţul jobului, nu ştiu care este explicaţia, dar sunt şi vânzători la noi care au atitudinea corectă faţă de cumpărător. Nu cere nimeni plecăciuni şi lins bocancii, dar un salut şi o atitudine plăcută fac diferenţa. Şi niciun client nu evită un magazin în care este tratat ca un om.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793