Ţigări, alcool, droguri. Fiecare cu “dependenţa” sa, fiecare cu efectele de lungă durată, cu sume exorbitante aruncate pe geam în ani buni de consum. Sunt bani pe care, dacă nu i-ai cheltui pe asemenea prostii, ţi-ar ajunge să-ţi iei maşina fără credit sau să plăteşti un avans serios pentru casă, dacă nu chiar să o iei cu banii jos. Familii date peste cap, un viitor sumbru, boală.
Şi totuşi avem destui tineri care trebuie să “încerce” chestii noi. Unii se opresc la timp, mulţi ajung alcoolici, fumători pe următorii 30 de ani sau mai rău.
M-am mai uitat la The Osbournes, un fel de reality show “de prin casă” cu familia lui Ozzy Osbourne. Cred cu tărie că nu sunt citită de o şleahtă de manelişti, deci nu insist asupra muzicii lui şi a valorii în lumea rockului. Ei bine, să ai copii care la 16 ani beau până cad în şanţ, au ajuns deja la “dezdrogare” şi au făcut deja prostii pe care un adult nu le-ar face, zic că e deja nasol.
Nu pot înţelege din partea copiilor o asemenea reacţie. Dacă ştii că ăi bătrâni au băut şi s-au drogat de aproape că s-au omorât în bătaie. Când vezi că maică-ta încă mai trage la măsea de se face muci, iar tatăl tău la 50 de ani este aproape “retardat”, tu te apuci de droguri şi de băutură? Când va avea 50 de ani, eu aştept ca bărbatul meu să fie încă “viteaz” la pat, fără pilule albastre, să educe copilul, să fie în continuare un tip deştept, cu umor, pe care să mă pot baza. Nu să aibă ţinerea de minte a unei muşte, să nu fie în stare nici să umble singur şi să fie mereu nevoie de cineva în spatele lui, că altfel ajunge prostul în vreun şanţ.
Deci tu ca şi copil vezi ce au făcut drogurile din tatăl tău şi totuşi te apuci de “tras”. Ştii ce înseamnă să ai părinţi alcoolici şi, cum prinzi ocazia, goleşti sticla de tărie.
Este o perioadă de supra-informare. Nu poţi spune că ăştia tineri nu cunosc efectele viciilor în cauză. Că s-au făcut atâtea campanii, că şi ăia din cel mai retras cătun ştiu ce pot păţi. Asta dacă nu văd deja în familie. Că în aproape toate familiile, măcar din generaţia de bătrâni este un caz de mare dragoste pentru Bachus, sau ce alt zeu guvernează băutura preferată a consumatorului. Dacă ai avut aşa ceva în familie şi ştii ce înseamnă, ce aliniere cosmică îţi face tabula rasa în creier de începi să tragi la măsea?
Mi se va spune că n-am trăit cu adevărat, dacă nu ştiu ce înseamnă să fii beat, dacă nu am fumat niciodată şi despre droguri ştiu din filme. Foarte probabil. Uite că am pierdut peste 30 de ani amboulea. Am reuşit să mă distrez la petreceri consumând apă minerală sau suc. Şi slavă ălui de sus că dansez ca disperata (şi prost încă, din păcate), râd şi spun glume, mă simt excelent. Mai beau vin alb sau puţin Bailey’s (ceva lichior de dame) cu lapte (am io pasiune pentru lapte, asta e). Un pahar de care trag vreo 3-4 ore şi care nu poate ameţi nici un hamster.
Pentru ţigări nu am nicio atracţie şi n-am avut-o niciodată. Am spart la viaţa mea bani pe prostii, dar niciodată nu i-am ars pe ţigări. Mai ales acum, când este criza care este, sunt încă destui ameţiţi care cheltuie procente importante din venituri pe ţigări. Dar se plâng că nu au bani să plătească ratele. Bună organizare, n-am ce zice.
Drogurile mi se par cea mai mare prostie pe care o poţi începe. De ce te-ai apuca? Să încerci? Ce să încerci? Şi mai ales, care-i viitorul? Vezi că te distrezi bine la petreceri şi eşti dispus să-ţi distrugi viaţa pentru asta? Realizezi că nu-s de tine şi le laşi baltă? La fel de bine aş putea să conduc maşina în oraş cu 160 la oră sau să încerc să văd dacă mă omoară vreunul când trec pe roşu. Ce bine iese de aici? Ori mor pe încercate ori, după ce-mi fac damblaua, revin la un condus corect? Am avut ceva de câştigat?
Întrebare deci deschisă pentru amatorii de “bunătăţi”: de ce te apuci, dacă ştii că nu face bine? Pierd ceva din vedere?
