Dar cine sa-i judece?

Televiziunile au prins un mic respiro pe câte un format importat (X Factor, America’s Got Talent, The Voice etc.) iar emisiunile în cauză s-au bucurat mai mult sau mai puţin de succes. Cu riscul unor şuturi în dos, recunosc că nu am vizionat NICIUN ‘episod’, deşi am cam văzut X Factor (UK) integral, AGT şi acum mă delectez cu The Voice. Mai punem la socoteală şi So You Think You Can Dance.

Am urmărit cu amuzament ciorovăielile de pe parcurs, aşa cum le prezentau alţi bloggeri mai interesaţi de fenomen. In destule cazuri au câştigat cei cu poveşi lacrimogene, chestie ce se cam întâmplă şi pe la alte case, că doar asta vinde şi publicul e prost pregătit în general.

Cu toate frustrările respective, recunosc că am urmărit cu interes toate sezoanele respective dintr-un motiv clar: juriul chiar ştie ce treabă are de făcut.

Probabil aş fi aruncat un ochi şi la români, că doar copii talentaţi SIGUR avem, dacă nu ar fi juriile astea de păcălici. Cu mici excepţii, avem nişte indivizi care nu-mi spun nimic. Un ‘compozitor’ pe care-l voi numi prieteneşte ‘El Plagiatore’, că-i mai cunoscut pentru asta decât pentru muzica minunată pe care ar fi ‘născut-o’, nişte cântăreţe, un dobitoc de la un post de radio dat în judecată recent pentru că (din nou) fură conţinut pentru emisiunea lui de lobotomizaţi.

Astea-s valorile. Ăştia-s genialii care decid cine merită şi cine nu, pe lângă un public care votează cu … inima. Formatul în sine e idiot în multe cazuri, tocmai pentru că dă prea multă putere unui public nespecializat, dar când ai şi un juriu aşa cum îl ai, parcă te doare creierul.

Pe partea cealaltă (la ‘originalele’ importate de noi) avem producători care au pornit destine (Simon Cowell, Sharon Osbourne, Louie Walsh, Nigel Lythgoe) sau muzicieni care, deşi nu-s toţi pe gustul meu, chiar nu sunt gunoaie. La The Voice e vocalul de la Maroon 5 (Adam Levine) şi chiar Aguilera pe care nu o iubesc, dar nici afoană nu este. Artişti cu milioane de exemplare vândute din albumele lor, cu premii Grammy, producători cu zeci de ani de experienţă sau dansatori  de renume mondial, oricât de amboulea sună chestia asta.

Dintre toate emisiunile astea cred că aş fi vizionat Vocea României (dacă scăpau de Moga măcar), în rest mi se pare că juriul este prea ‘slab’ pentru a putea decide destine muzicale.

Suntem într-un mare rahat cu muzica în România. Numeri pe degete oamenii cu talent şi experienţă, în rest avem târfuliţe cu veleităţi de artişti şi tot felul de plagiatori ce se cred Mozart. Deci pe cine punem în juriu, încât să nu ne facem de rahat?

Am înţeles că nu ne comparăm cu juriile internaţionale, că nu avem asemenea producători sau muzicieni, dar probabil s-ar găsi în ţărişoara asta 3-4 indivizi care să nu te facă să râzi cu lacrimi, când teoretic ar trebui să critice nişte concurenţi. Cum ar arăta un juriu de vis?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793