Până acum 20 de ani ieşeam din ţară cu ţârâita şi ni se tot băga între urechi că România este cea mai cea, că numai la noi există munţi şi mare, noi am inventat pădurile şi nimic pe lumea asta nu se compară cu minunata noastră ţărişoară, in formă de buchet de flori, cu Dunărea ca o panglică (dacă aţi prins manualele alea de primară de pe vremea odiosului, probabil ştiţi despre ce lecţie vorbesc).
Şi ieşim deja ceva mai mult peste graniţe, având surpriza neplăcută de a observa că au şi alţii mare, unii chiar ocean, că există, doamne iartă-mă ce blasfemie, munţi mai ceva ca Carpaţii, că unii nu doar visează şosele suspendate ci le au, iar trenurile de mare viteză nu se târăsc cu 40 de km la oră. Am scris despre patriotism şi cum văd eu situaţia aici, aici şi aici. Nu mă bat cu pumnul că sunt româncă, dar nu ascund asta niciodată şi fac tot posibilul ca, acolo unde merg, cei care mă cunosc să vadă că suntem spălaţi şi de bun simţ.
Este clar că, odată ce ai ieşit din “matcă”, dacă ai ceva între urechi, începi să înveţi una-alta. M-au educat enorm ieşirile noastre din ţară şi am avut norocul să fiu dusă de “soare” prin multe locuri frumoase. Şi am învăţat multe de peste tot, am văzut ce este bun acolo şi cum se mai poate aplica la noi.
Probabil de asta se tot vehiculează ideea că poate ăia ce au văzut şi altceva decât ţigănia de zi cu zi să poată aduce un plus în ţară. Sau cei plecaţi, ce poate revin după ani buni, să aducă un plus de civilizaţie de pe unde au umblat. Pentru că este clar că avem nevoie de asta şi că mai avem mult de crescut ca societate.
Se pun însă nişte probleme: una ar fi că nu toţi cei care se întorc vin cu chestii bune. Sunt enşpe cazuri de români care se comportă ca-n cărţile de bune maniere, când sunt plecaţi din ţară, şi redevin nişte bizoni, imediat ce au păşit pe pământ românesc. Că şi aşa e murdar pe jos, de ce să umble juma’ de kilometru cu doza de Pepsi în mână.
De la ăştia nu ai ce pretenţii să emiţi, că nu pot mai mult. Nu le poţi explica să nu arunce DIN PRINCIPIU şi că nu le cade mâna, dacă se plimbă puţin cu doza respectivă. Că nu le pică galoanele, dacă sunt civilizaţi în trafic sau vorbesc frumos. E şi problemă de 7 ani de acasă, nu poate face străinătatea chiar minuni.
Dar să zicem că ai băgat ceva la tărtăcuţă şi ai devenit un monument de civilizaţie, dorind să radiezi bună creştere şi frumuseţe interioară peste tot pe unde mergi. Şi, exact ţara aia care cică are nevoie de aceste influenţe pozitive, are aşa o mare durere dorsală, de s-a încheiat. Pentru că ăia care ar avea ce să facă exact cu influenţa asta pozitivă, sunt mulţi. Gunoaiele cu care ne delectăm zilnic nu sunt acolo din cauza unui dobitoc. Umplem ţara de jeg în număr mare, că de aia şi arată cum arată. Nu avem un şofer care circulă ca un bezmetic şi nici un singur şpăgar.
Vorbim de un număr ţeapăn de “cetăţeni”, superiori în prostia lor. Eu asta nu înţeleg. Dacă văd că-s proastă, mă apuc de studiat, citit. Dacă m-am făcut de baftă, când m-am angajat la radio, că aveam cultura muzicală a majorităţii românilor, m-am pus de am mâncat muzică pe pâine luni întregi şi am băgat la cap cât alţii în 20 de ani. Şi nu mi-a mai fost NICIODATĂ ruşine că-s pe lângă subiect.
Dar românul “verde” e mândru de ce nu ştie. Habar n-ar de muzică? Păi nu-i vina lui că-i vorbeşti de altceva decât de manele. Aveam nuş’ câţi prostani din ăştia care, dacă le spuneai unde lucrezi, îţi replicau “păi cine să asculte dom’le muzica voastră? Daţi şi voi o Stana Izbaşa”. Unde să stai să raţionezi cu omul că muzica “aia” nu e chiar atât de grea pentru un om cu o MINIMĂ cultură muzicală, tu erai suspectul că asculţi ceva mai greu decât poate mintea lui să perceapă. Nu el avea o problemă şi nici măcar nu se omora cu ideea că poate ar fi cazul să-şi mai lărgească puţin arealul.
La fel cu orice altceva. Dacă am povestit că-mi place X chestie din ţara nuş’ care s-a zîmbit. Cum adică prietenul nostru din NY îşi curăţă trotuarul din faţa casei? Hă hă, mare fraier. Cum adică să nu-i rupi copilului o lalea de pe stradă? Păi vrea şi copilul o floare. Şi ce dacă nu arunci tu pe jos? Oricum îs alţii, plus că şi aşa primarul ăsta nu face nimic.
Asta e partea “soft” a rezistenţei, există şi rânjetele superioare sau chiar comentarii de genul “dar ia mai dă-i naibii pe nemţii ăştia. Ce dom’le, ţara noastră nu mai este bună?”. Asta chiar dacă nu te legai de “ţara asta”, doar prezentai o metodă de a o face mai curată, mai frumoasă etc.
Declarativ este nevoie ca românii să nu plece din ţară, că nu mai are cine să plătească pensiile şi ajutoarele sociale. Declarativ este trist că ne pleacă tinerii pe unde apucă şi că pierdem anual “creiere” ce sunt valorificate în ţări în care calităţile lor sunt recunoscute şi răsplătite decent. Declarativ ar fi tare mişto dacă s-ar întoarce milioane de români care de pe unde, români care s-au civilizat în câţiva ani pe unde s-a putut şi care ar aduce bani (că ăştia contează iniţial), plus un alt mod de viaţă, asta dacă nu se îndobitocesc subit, când pun piciorul înapoi în ţară.
Asta e aşa declarativ. În rest sunt nişte căpşunari penibili, duşi să-i şteargă pe alţii la fund (de parcă ar fi o ruşine să trăieşti din această muncă), în loc să stea să mănânce soia cu noi. De fapt nu soia, că nu ne-o mai permitem, de când e cică la modă. Nu ar trebui să aibă drept de vot, că doar nu sunt în ţară, nu ar trebui să aibă nimic, doar să trimită bani înapoi, că ştim noi ce facem.
Iar dacă vedem exemple de cum ar trebui cică să fim, hai să-i luăm la mişto, că mare fraieri mai sunt. Într-o ţară în care respectul în general e o chestie la care toată lumea are pretenţie, dar nu ar oferi, ferească-i cerurile, în care exemplele adulate de populaţie sunt interlopi, semi-docţi, târfuliţe şi ţigani (sau combinaţii, că iese mai bine), noi trăim cu pretenţia că vezi doamne, poţi schimba ceva. Ce să schimbi şi unde? Pentru că românul sadea e al naibii de confortabil în mocirla lui şi te scuipă dacă încerci să schimbi ceva. Că doar nu vii tu, fanfaronul cu pretenţii, să-i spui LUI cum să trăiască.
