Am vizionat cu sufletul la gură America’s Got Talent (majoritatea sezoanelor), X-Factor, aproape orice show-concurs de gătit din simplul motiv că-mi place să văd că există oameni incredibil de talentaţi. Iar unii dintre ei îşi pot schimba viaţa total prin muncă şi dedicaţie. Nu am urmărit sezoanele româneşti pentru că, aşa cum am mai scris, nu consider că avem ‘jurii’ ce să merite o asemenea cinste, de a stabili viitorul unor oameni extrem de talentaţi.
Când este vorba despre oameni care au construit cariere în showbiz, bucătari cu destule stele Michelin, încât să le uite numărul, sau dansatori care au scris istorie, este clar că am altă plăcere să vizionez.
Iar acum mă delectez cu sezonul al şaptelea din So You Think You Can Dance.
Un show pe care-l ador, poate pentru faptul că sunt un anti-talent sinistru la dans şi că singurele mişcări aprox. coordonate sunt tehnicile de karate, pe care le-am repetat de prea multe mii de ori să mai iasă chiar prost. Dar nu ştiu să dansez şi probabil vor muri cu 2 picioare stângi.
Îmi face plăcere să văd însă ce pot face nişte tineri atât de talentaţi şi să mă bucur de tot felul de genuri despre care până acum nu am auzit. Iată un exemplu de mult suflet pus în dans, de un număr care spune o asemenea poveste incredibilă. Dacă i-a lăsat ‘paf’ pe Nigel Lythgoe şi pe Mia Michales, zic că nu-i chiar prost puştiul. Din păcate nu s-a dus mai departe, pentru că un dansator complet trebuie să ştie să se muleze pe orice stil.
Chiar dacă este un ‘one trick pony’ la faza asta, Teddy chiar mi-a rămas în minte. Priviţi şi admiraţi câtă expresivitate poate să aibă copilul ăsta.
