Subiectiv sărbătoreşte nişte luni de ‘sabat’ de la ţigară, motiv pentru mine să-mi pun marea întrebare: dacă tot e atât de nasol cu ţigările (că nu cred să fie părinte care-i spune copilului că ăsta-i cel mai bun obicei de pe pământ) cum de tot pică lumea în ‘plasă’?
Înainte de a vă invita să povestiţi cum de v-aţi apucat voi de fumat sau (pentru cei care nu au fumat) cum de aţi rezistat tentaţiei, să vă plictisesc şi eu cu povestea mea.
Vin dintr-o familie de fumători. Dintre toţi eu şi bunică-mea nu fumam. Eu eram copil, ea cardiacă. Am crescut în ‘fumuri’, mai ales că prin ’80-’90 oricum nu era campania asta constantă împotriva fumatului. Aşa că am avut parte de fumatul meu pasiv, când stăteam în cârca adulţilor, deşi mă mai trimiteau la mine în cameră când se lăsa cu fumat.
Pe când am intrat în liceu tată-miu m-a luat deoparte şi mi-a spus că, dacă mă prinde pasiunea asta, nu-mi va rupe spinarea, dar măcar să nu fumez rahaturi. Nu fumam de niciunele ..
Undeva spre finalul anilor de liceu majoritatea colegelor ‘pipau’. Eram vreo 4-5 din 35 care nu aveam pasiunea în cauză şi era clar că nu suntem în categoria celor ‘cool’. Am colege care s-au apucat de fumat, doar pentru a ‘accede’ în grupul respectiv şi după mai mult de 10 ani încă nu se pot lăsa.
Aveam pe vremea aia şi părul lung, undeva sub fund ajungea. Uram mirosul de ţigară ce se ‘lipea’ instant de el, aşa că şansele ca eu să mi-o fac cu mâna mea erau aproape de zero. În clasa a XIII-a m-am tuns scurt (da, am făcut 5 ani de liceu), dar pasiunea pentru ţigări tot n-a venit.
Am intrat apoi la radio, unde majoritatea colegilor fumau. Ieşeam cu ei la o ţigară, doar pentru a sta la poveşti. Nici atunci nu am simţit nevoia să încerc măcar să fumez, oricum aveam acces la grupul lor fără să fac asta. Şi era destul aer încât să nu mă mai streseze fumatul pasiv. M-am apucat apoi de sport pe care-l practicam foarte serios în perioada respectivă, după care am trecut de vârsta ‘cheie’ pentru a te lăsa impresionat de ‘presiunile’ altora.
La 33 de ani mă laud că nu am încercat să fumez şi că probabil voi muri fără să-mi satisfac ‘curiozitatea’ asta (sincer nu o am oricum, dar să spunem aşa). Mă bucur că s-a lăsat ‘soarele’ de fumat, aşa brusc acum vreo 3 ani. Fără presiuni, fără cărţi, fără să-şi impună neapărat. Nu văd să-i lipsească, iar mie nu mi-e dor de putoarea aia din casă nici atât.
Cum v-aţi apucat voi de fumat? Ce v-a ţinut departe? V-aţi lăsat? Intenţionaţi?
