De la bal …

.. la spital, că aşa “spune” zicala.

Nu se omoară sărmana cu balurile, nu ştiu câţi ani au trecut de când a participat la vreo sărbătorire, dar Mama Ana a ajuns la “destinaţie”. Ieri seară, de fapt noapte, la 2, aud că spune ceva prin cameră. Nu se simte bine. Are tensiune destul de mare .. 160 cu 110. Clar, e speriată. Simte câte un nod în gât şi gura uscată. Ultima dată când s-a întâmplat asta a ajuns cu infarct la spital. Ea ştie asta, la fel de bine ca mine.

Îi spun să se liniştească (orice stres suplimentar e periculos în acest moment), că plecăm la spital fără nicio problemă. Maşina e jos, o ajută tată-miu cu împachetarea necesarului pentru spital (ştim cu toţii că se lasă cu internare), în timp ce eu trag maşina în faţa scării şi ţin motorul pornit să trecem de la -8 grade la ceva mai “user friendly”.

O stresează gândul că îmi strică somnul (intenţionam să fac nani) .. atâta grijă. Las’ că e timp şi de somn.

Oraşul este îngheţat şi aproape pustiu. Am loc de parcat chiar în faţa spitalului. Este calmă. Am glumit prin maşină şi i-am repetat de jde ori că ajungem repede şi nu trebuie să se sperie. Mă mir .. nu s-a agitat, aşa cum face altă dată, a învăţat dupa 50 de ani de când este cardiacă cronică (şi ştie de asta) că stresul suplimentar e bun numai pentru intenţia de a-l vedea pe Sfântul Petru mai repede.

Portarul de la spital face nani. La fel şi medicii de la Urgenţă, treziţi de el cu un apel telefonic. Îmi venea să fac nişte comentarii idioate la cum fac ei gardă dar le dau şi circumstanţe atenuante: nu era nimeni la Urgenţă care să necesite atenţie medicală şi chiar au fost super drăguţi şi atenţi. Am impresia că în sectorul ăsta serviciile medicale sunt totuşi de calitate .. oamenii ăştia întâi te scot de pe “coridorul cu lumină” pe care începi să păşeşti spre întâlnirea cu sfântul “ante-menţionat” şi după aia pun întrebări.

Tensiunea a fost normală (culmea din nou), EKG-ul a ieşit cu cântec şi dans ca de obicei. Medicul de gardă i-a spus cu un zâmbet cald că e destul de bine, dar că trebuie rezolvate nişte “setări” şi că preferă să o ţină sub observaţie peste noapte. Clar că nu o luam acasă, chiar dacă nu considera oportun să o “elibereze”. Asistentul a stat pe lângă ea toată noaptea şi medicul a fost tot prin zonă.

Azi dimineaţă (am plecat la 3 şi ceva de la spital) a venit şi medicul ei. Au transferat-o pe “secţie” la Interne şi stă la păstrare pentru analize şi “setări”. Am făcut deja o plimbare pe la spital pentru a-i duce nişte mâncare suplimentară, ace pentru perfuzii (că au pe secţie din alea groase de parcă donezi sânge) şi haine de spital.

Să vedem ce ne aduc zilele următoare.

Sunt obosită şi prost dispusă, după cum bănuiţi. Este încă un moment aiurea pe care ţi-l aruncă viaţa la fileu, dar ne descurcăm. Putea fi mai rău. Poate va fi mai rău …

PS: bine că a intrat salariul .. de obicei se lasă cu găuri mari în buget. Ce noroc avem că serviciile medicale sunt … gratis.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1810