Scormonesc prin filmuleţele pe care le am deja pe hard disk (da, în câteva zile îmi fac cadou un external, că nu se mai poate aşa) şi tocmai dau de ceva văzut acum o lună şi mai bine. Drept îi că am mai fost şi anul trecut acolo, duşi de fratele lui R. La tura asta am fost doar eu, ‘soarele’ a rămas acasă. Pare-se că restul prostimii nu s-a gândit că ar fi bine să caute alte locaţii, aşa că m-am trezit la grămădeală.
Ce face deosebit High Line? Faptul că, în loc să facă azi repede nişte dolari pe fier vechi, nişte nenea au gândit ÎN PERSPECTIVĂ. Aşa că s-au organizat şi au pus pe terasamentul cel vechi şi nefolositor copăcei şi flori, băncuţe mici arteziene. Chestii organizatorice prin care o linie de “tren” inutilă se transformă într-o atracţie turistică.
Cam aşa arată în zona ce mi-a permis mie accesul din stradă. Era şi un “acvariu” prin care vizitatorii puteau admira oraşul sau puteau ei fi admiraţi din stradă, fiecare cu exhibiţionismul său.
Pe aici ieşea puţină apă, spre bucuria copilaşului din poză şi a mea, că eram cu crocodilii în picioare, aşa că m-am scăldat un pic.
Tot poporu’ la plimbare. Sau la stat cu dosul pe o bancă. Se poate discuta, citi sau dormi. Zău dacă am mai văzut oameni mai adormiţi decât cei din “Marele Măr”. Cuget că, dacă tot îi oraşul care nu doarme niciodată, or dormi şi ei pe unde pot, dacă noaptea stau ca nişte cucuvele.
Vegetaţia ceva mai “ţeapănă” decât anul trecut, dar mai e ceva de aşteptat până să fie cu adevărat luxuriantă. Este bine îngrijită şi are clar farmecul ei printre fostele şine şi terasamentul refăcut.
După ce am tras şi o mică filmare, am urmat turma spre ieşirea din nord. Intenţionam să cobor de pe High Line la capăt şi să o iau lipa-lipa pe faleza din vestul Manhattan-ului, spre Intrepid.
Nu există Manhattan fără Empire State Building, aşa că m-a prins fiorul artistic şi am încadrat-o printre flori. Avem şi varianta mai clară:
Am mereu un gust amar, de câte ori dau de parcurile astea mai speciale. În afară de o mână de parcuri dezvoltate pe teren serios, sunt extrem de multe ‘organizate’ pe te miri unde. Am poze cu părculeţe de 5 metri pe 5, între 2 case. Da, sunt parcuri, aprobate şi notate corespunzător de Primărie, create de voluntarii din zona respectivă, care doresc să aibă şi altceva decât miros de asfalt încins şi benzină arsă.
O altă tristeţe m-a cuprins peste câteva minute, când am ajuns pe Intrepid. Am dat aproape 30 de dolari pentru a vedea o ‘rugină’. Un portavion de la 1900-toamna, scos din uz în ’75. Aranjat şi pus la ‘produs’. Nu sunt pasionată de avioane, nu sunt pasionată de chestii din astea navale, dar mi-a plăcut la nebunie. Din nou spiritul “de business” s-a dovedit util. În loc să arunci la fier vechi o chestie din asta, mai aduni nişte vechituri de avioane, vopseşti şi cureţi, mai pui nişte atracţii pentru copii şi părinţi, iar banii curg continuu. Plus că turiştii mai trec ceva pe lista lor, în loc să se întrebe “OK, şi io ce naiba am de văzut prin oraşul ăsta?”.
Despre Intrepid un articol complet şi o căruţă de poze într-un articol viitor.
Acu’ vă dau link către tot albumul High Line şi embed la video.