Azi este ziua ei. Un fel de ziua ei, pentru că are doar o lună. Deci anul acesta, în fiecare 6 a lunii, vom sărbători în felul nostru. Nu-mi vine să cred că a trecut deja atâta timp – parcă ieri o auzeam pentru prima dată și-i mângâiam spatele încă plin de vernix.
A crescut deja vreo 3 cm de atunci și a pus aproape un kilogram. E atât de frumosă, că o privesc și nu-mi vine să cred că am putut „concepe” așa ceva. Sunt încă ușor dată peste cap (și ca somn, deși tot prind câte 2 ture de 3-4 ore pe noapte), mi-e greu să-mi organizez timpul cum trebuie (de asta am dispărut în „neant”), dar e tot mai bine.
Primele zile au fost cele mai grele. Ok, prima zi, luni, 10 februarie. Am plecat de la President la vreo 3 după-amiaza și ne-am trezit acasă cu copilul. Io, încă în refacere (operată de 4 zile), soțu’ stresat până în unghii. Ne-am luat la harță din nimic, îngroziți că trebuie să ne descurcăm cu fata (care, aflam apoi, nu-i chiar de porțelan, deci nu se strică așa ușor).
Până la urmă i-am spus omului că ori face un atac de cord, ori mi-l cauzează, așa că trebuie să ne relaxăm. Ceea ce nu am făcut decât zile după, dar am fost în stare să îi schimbăm scutecele, să o îmbăiem, să-i pregătim de mâncare. Am fost absolut ruptă de oboseală în seara respectivă, îmi dădeam seama că erau ore bune de când stăteam tot în picioare. Și cică refacerea dupa cezariană e grea … nu am avut niciun minut atunci să mă gândesc la din astea ..
Copilul este foarte cuminte. Plânge în general cu motiv și în 90% din cazuri motivul e foamea. Poți să-i dai un litru de lapte, va concluziona că tot ai privat-o de încă niște înghițituri, așa că stăm toată ziua să notăm cât a mâncat și să ne speriem. Are apetit cum avea maică-sa în ultimele săptămâni de sarcină, că și eu atunci tot credeam că mor de foame.
Îi place să fie spălată, se întinde ca o broscuță în apă. Am decis că, dacă tot suntem acasă, o vom spăla prin zonele „nemenționabile”, în loc să folosim șervețele umede (ceva mai puține „chimicale” pe pielea ei) .. bine că am luat la pachete de șervețele, de zici că eram căpiați. Avem acum să ne ajungă până intră la grupa pregătitoare.
Baia de seara este un alt prilej pentru junioarea să facă mutre dulci și să se simtă bine. În general însă, ultimele minute se lasă cu urlete, nu pentru că nu i-ar plăcea, pur și simplu își amintește că vrea mâncare. Mâncăcioasă .. v-am spus.
Nu mă pot sătura să o privesc. În general nu am răbdare să stau la contemplat prea mult, cam 2-3 minute e tot ce pot oferi. Dar descopăr cu mare uimire că ea nu mă plictisește. Sunt zile când o țin în brațe să adoarmă și o păstrez așa mult după ce aș putea să o transfer în pătuț. Și stau cu ea în brațe sau pe piept și mă uit ca proasta 2-3 ore. Face tot felul de mutrițe în somn și, chiar dacă nu ar fi cazul, tot nu mă satur să o admir. E atâta pace și frumusețe în somnul ei …
Contrar așteptărilor mele inițiale, nu mi-e scârbă de nimic. Până acum a reușit recordul să facă numărul unu și doi la mine în palmă (pe aleză nu mai spun, că tot la 2-3 schimbări, după ce termin să o spăl, mai pune de una mică pe salteaua de schimbat), la doctori, plus să vomite cu 3 minute înainte de a intra la medic. Știam noi că avem copil mic, deci ne-am luat scutec, șervețele umede și aleză, dar naiba s-a gândit că e bine să avem și haine de schimb. Lasă, că așa înveți.
Încă mai am burtă și treaba asta mă scoate din minți. Nu e mare (zice jumătatea, că pentru mine e uriașă) și sper să se „tragă” cât mai curând. Îmi plăcea burta mea în timpul sarcinii, că știam ce e acolo, dar acum o văd tristă ca o casă părăsită de ultimul chiriaș. Din fericire în general stau bine cu genele (și metabolismul), deci cuget că e o situație tranzitorie.
În rest … viața cu asta mică e total diferită de ce era înainte. Nu am mai prins un episod din vreun serial de nu mai știu de când (OK, știu, de o lună). Nu am prea ieșit din casă, dacă plec, abia aștept să revin la ea. Conduc mașina spre casă și mă trezesc că zâmbesc ca proasta, știind că mai am câteva minute până-i văd mutrița. Sunt uneori obosită, dar bine dispusă și suspect de calmă chiar și când are câte un episod de plâns. Și în general ăștia mici nu sunt exagerat de liniștitori, când plâng. Dar nu te poți supăra pe o mogâldeață, ar fi și culmea.
Ne-a umplut viața și casa, e cam dificil să fii îmbufnat, când vezi un asemenea chip inocent și frumos. Și când zâmbește (chiar dacă încă o face inconștient) simți că te topești în papuci.
Cam astea-s noutățile. Nu am dispărut niciunde, trebuie doar să mă adun complet și să devin ceva mai eficientă. Dar să știți că sunt bine .. foarte bine.
Cause i’m happy, happy, happy:) dragut ce se povesteste pe aci, chiar ma gandeam cam pe cand noutati.
La multi ani MAMA ! 🙂 Un motiv in plus sa simti altfel ziua de 8 martie anul asta … Felicitari si viata lunga sa aveti impreuna.. cu siguranta va fi si fericire multa in caminul vostru!
E bine ca esti bine, ca sunteti bine … incet, incet o sa-ti regasesti ritmul normal – care oricum nu va mai semana cu ce insemna normal inainte 🙂
Sa-ti traiasca
de acum încolo ai să te topeşti puţin câte puţin. să vezi cum o să ţi se pară pe la trei luni, pe urmă pe la şase-şapte, pe urmă la primii paşi şamd. nimic nu se compară cu sentimentele astea şi nimic nu mai are importanţă când te gândeşti la ceea ce ai acasă. şi burtica va trece, cu răbdare şi puţin sport când se va putea. oricum, o să fie din ce în ce mai frumos. numai gânduri bune.
O alaptezi sau ii dai lapte praf?
Mi se pare ca esti o mama foarte echilibrata si relaxata. Inca n-ai facut nici o criza de isterie ca stranuta copilu’, ca-si da prea multe “aere”, ca parca e un pic cam vanata in jurul gurii… ? ;)) Mi-am amintit de prima mea baie facuta copilului, care a fost o cearta ce mai avea putin si degenera intr-un razboi cu Sotu’: n-ai adus apa de clatit! asta e prea fierbinte, adu si rece! nu te mai fatai pe usa ca raceste copilu’! pai cum sa aduc apa fara sa ies pe usa? daca nu te pricepi hai sa chemam o baba! dac nu ma pricep eu, fa-i baie tu, ca e si fi-tu!… :))
Sa fiti sanatoase si sa petreceti clipe minunate impreuna! De 30 de ani “mesteresc” pe langa prichindeii astia si tot ma minunez, la cat sunt de mici, de unde tot deverseaza diverse chestii! Cred ca pe dinauntru sunt mult mai mari decat pe dinafara! :))
Stai sa vezi cand va incepe sa descopere lumea :)) A mea nu prea doarme ziua, ii scoate peri albi la masa :)) Dar noaptea ne lasa sa dormim. Adica se trezeste doar pentru papa.
sa-ti traiasca! ma bucur ca esti relaxata cumva. prin comparatie, cand copilele mele aveau vreo luna (fiecare separat, nu-s gemene) nici nu ma puteam gandi sa scriu ceva. doar gandul la bebe si la somn:)
https://www.valycofaru.com/2010/11/child-ready-to-be-born/
Ce frumos! Eu parcă am clipit odată și au trecut deja 5 luni. Îmi doresc acum să fi scris undeva ce simțeam la început, că nu-mi mai aduc aminte neam.
Asta cu nervii sună tare familiar, la mine a lovit-o pe mama, săraca, ea venise să ne ajute și a fost ținta tuturor dracilor mei. Mai știu și că eram cloșcă pe ăl mic, nu vroiam să se ocupe nimeni de el în afară de mine (și ocazional de taică-su) și că scrâșneam din dinți a alăptare.
Cam la limita de 3 luni ne-am mai relaxat. Acum îmi pare parfum piticul, deja are un fel de limbaj al lui prin care ne cere ce vrea (ie lapte, somn, joacă și – mai nou – jumperoo, o chestie în care sare țop-țop).
ce frumos ai scris!! tiii, de as fi citit asta acum 6 ani…:))
Si eu zic, e f. bine ca te relaxezi, copiii cresc si in palate, si Africa. Fericirea vine din lucrurile mici, si echilibru.
Cu burta, la mine s-a retras in aproape un 1 an. Nu de tot, insa, am avut copil de 3850gr.. dar nici nu am facut eforturi colosale pt asta.
Ioiii, cum povestești!!! Ca o mămică, știu. Dar, mi se pare, că tot citesc zilele astea povești despre primele zile de mămicie, că-s absolut unice. Deși recunosc fiecare pas, tu povestești de parcă ai fi prima mămică de pe lume… ahh, ce emoții frumoase transmiți! Să vă bucurați de ea. Și de voi, că timp de ceartă, de unde să mai fie? Las, că pas cu pas, chiar devine mai ușor…
La multi ani si sa va traiasca. Sa fie sanatoasa si voi la fel, sa aveti puterea si placerea s-o cresteti. Daca tot seamana cu mama la apetitul pentru hrana, sa aiba acelasi apetit si pentru bloguri cand va veni vremea sa poata pricepe cu ce se mananca acestea
hehe pai nu trebuie sa pierzi serialele, eu ma uit la ele cand hranesc copiii, n`am pierdut nici un episod din nimic. cu cititul mi`e mai greu in schimb dar mai apuc sa citesc 1-2 capitole cand ele dorm.
hahaha, mi-ati adus aminte de perioada de lauzie. CUm pt mine tv-ul e un mijloc de prosteala, eu citeam. Puneam copilul la un san, cu cealallta mana tineam pompa (mamele stiu cum e cu excesul), si citeam. Pauza de dat pagina era nasoala. O ora statea fiica mea la san, pana am invatat ca cel mai bine e sa alaptez in pat, eu lungita, fiicamea aliniata cu cele 2 planete, eu cu cartea in mana. Fiica mea se uita in carte. Eu o certam: tu gura acolo, si mananca! Si eu ii citeam cu voce tare despre Oda Nobunaga.
Nu mai tine minte nimic copilul.
mi-e tare drag sa te citesc! au trecut multi ani, dar tot imi amintesc clar cat de greu imi era, cum ma panicam pentru fiecare amanunt si cat de nedormita am fost ani de zile. cu toate astea n-as schimba nimic…poate doar atitudinea mea 🙂
Aproape că e imediat iar ziua ei și tu nu ne mai zici nimic… 🙂 Hai, că vrem să știm cum decurge viața voastră nouă… 🙂
ati adancit rau transeele alea!
cum e?
Dormi? doarme? dormiti?
toate “bunele” de la mine!
Foarte frumos, sa-ti traiasca!
Daca as sti ca voi avea si eu tot asa un copil, m-as apuca de facut imediat, insa tare mi-e teama ca va semana cu mine in fasa si imi va face noptile un calvar…
In prima luna nici nu aveam timp sa vorbesc la telefon. Blog nici nu visam atunci. Sanatate si putere!
Eu am fost ajutată de părinți destul de mult în prima lună a primului născut, așa că nu-mi amintesc de oboseală, ci doar de încântarea de a-l ține la sân, cu degetul meu mare prins între degetuțele lui, de a-i urmări somnul și, în general, de uimirea că am reușit să fac așa o minunăție de ființă umană.
Să creșteți mari și sănătoți!
Trece timpul…;)
Si eu de circa 5 ani si ceva tot vreau sa fac reclamatie la Protectia Consumatorilor, nu am primit manual de utilizare pentru Andrei. 😉
Copiii vin fara instructiuni de folosire. 😉
Acum Andrei e mare, in 25 noiembrie va face 6 ani, face sah si scrima, il plac fetele de la gradinita, il vedeti aici: https://www.lasaticopiiisajoacesah.ro/wp-content/gallery/micul-sahist-2013-2014-scoala-nr-117/farcas-andrei-gheorghe-sah.jpg
Să-ţi trăiască! 🙂 Hmm… N-am ştiut că eşti însărcinată…