Avem o istorie tristă în domeniul îngrijirii dinţilor. De la faptul că suntem o naţie în general “nespălată” (sunt mulţi care nu se spală pe dinţi măcar zilnic) până la pierderea majorităţii dinţilor spre o anumită vârstă. Chestie relativ de înţeles acum 20 de ani, pe când era aproape imposibil să găseşti un dentist decent, dar care nu ar trebui să se mai întâmple acum.
Din păcate genele pentru dantură le-am moştenit prost, aşa că am stat rău de tot la capitolul ăsta cam din totdeauna. Dacă unii nu fac carii cu zecile de ani, eu le făceam repede şi “bine”. După 2 tratamente pe canal la 12 ani, făcute pe viu de ceea ce se cheamă “măcelari”, nu dentişti, am decis până spre 17-18 ani că nu mai doresc să aud de tagma asta profesională. Mare prostie, pentru că oricum era nasoală situaţia, aşa că periodic mă trezeam cu câte un abces şi dureri ca din senin, pe care le tratam cu algocalmin, că tot era la modă, sau un antibiotic şi mergeam mai departe.
Pe la 18 ani un foarte bun prieten, dentist de felul lui, a reuşit să mă convingă să îi încerc serviciile. Problemele mele cu dinţii erau deja foarte serioase, aveam carii şi pe incisivi, iar măselele erau ca după bomba de la Hiroshima. Mi-era foarte clar că nu prind 25 de ani cu toţi dinţii şi totuşi refuzam să mai merg la dentist.
Nu ştiu cum a reuşit să mă convingă, poate pentru că ştiam că e un tip OK în general şi speram că nu mă minte, când îmi spune că nu e normal să sufăr în scaunul respectiv. Vă puteţi imagina în ce hal am tremurat la primul consult. A lucrat un dinte nu atât de cariat şi am descoperit cu mare plăcere că anestezicul “obişnuit” nu ţine la mine. Oi fi eu mai a naibii, nu ştiu.
După ce am băgat la cap că trebuie să-mi anunţ orice viitor stomatolog că nu prinde anestezicul respectiv, următoarele ture au însemnat chestii mai serioase, cum ar fi minunaţii molari aproape distruşi. Nu mă pot plânge că am suferit la el, pentru că nu intra cu freza decât după ce-mi era toată falca ţeapănă. Am tratat atunci tot ce trebuia şi am pierdut şi un molar.
O altă chestie pe care am învăţat-o de la el a fost că nu e normal să renunţ la dinţi aşa uşor. Ca tot românul darnic cu dinţii, de parcă ne cresc anual alţii noi, spuneam şi eu “dă-l încolo, scoate-l”. Până m-a luat o dată de guler şi mi-a explicat ca la proşti că, dacă tot scoţi dinţi nu rezolvi nimic şi că el cel puţin luptă pentru fiecare ciot.
I-am mulţumit atunci şi îi voi mulţumi o viaţă întreagă că mi-a arătat cum poate fi o vizită la dentist, că mi-a salvat aproape toţi dinţii, de am ajuns la 30 de ani cu dantura aproape completă.
Înainte de tratamentul de orto, dentista mea de la clinică a trecut din nou la munca de reparat pe aici-colo, pentru că, exact ca un român sadea, când m-am văzut cu sacii în căruţă, nu m-am mai obosit să cheltui bani o dată sau de două ori pe an pentru un consult/detartraj. Nu a mai fost nebunia de altă dată, au trecut mai mult de 10 ani de când am avut ultimul abces, dar era “căriuţe” ce puteau face probleme în viitor.
În ultimii 3 ani am intrat în tratament ortodontic, aşa că vizitele dese la clinică nu mai au treabă cu carii, dar cu tot felul de minuni pe care le-am purtat şi le port. Am pierdut şi 3 dinţi pentru a face loc celorlalţi 28 (mda, am şi măselele de minte, îs tare), pentru că dinţii mei au fost prea mari pentru o gură mică (mda, ştiu că ăiă de mă cunosc râd cu lacrimi la faza asta, că, la figurat îs gură mare), aşa că s-au înghesuit în cele mai nasoale moduri. Iată că pierderea molarului nu mai este atât de tragică, dar oricum mi-am băgat în cap să nu mai pierd dinţi amboulea.
Mor când citesc sau aud cum alţii spun foarte lejer “scoate-l”. Asta când dintele netratat începe să doară, tocmai pentru că ultima vizită (forţată) la dentist a fost pentru a scoate altul sau doar când nu a mai putut suporta durerea. Nu vă mai bateţi joc de dinţi, că nu cresc alţii în loc. Şi un dinte scos va afecta şi “vecinii” săi, mai ales că problemele nu se termină doar că aţi scos un dinte. Parodontoza cu care se luptă cam toţi cei neamatori de detartraje şi control periodic va afecta pas cu pas fiecare dinte. Şi ajungeţi la 60 de ani cu proteză, când aţi putea mânca bine-merci pe dinţii voştri.
Nu mai există scuza că te chinuie dentistul, mai ales acum, când e plin internetul de informaţie. Întrebaţi în jur, citiţi recenzii, sunt cel puţin câteva sute de cabinete în toată ţara care lucrează SUPER BINE, pentru că interesul lor este să meargă treba şi să nu le plece clienţii de la prima întâlnire. Prietenul meu lucra excelent deja prin 96′, nu pot crede că în toţi aceşti ani nu s-au ridicat şi alte cabinete dentare de calitate.
Să-ţi tratezi dinţii nu e chiar ieftin, dar, dacă faci un efort o dată, pentru a rezolva “cimitirul”, e mult mai ieftin să întreţii lucrările. Să nu mai vorbim că sunt mulţi care şi-ar permite să se ocupe de dantură, dar preferă să sufere şi să piardă dinte după dinte.
Cuget că va trece mult timp până vom avea dinţi ca americanii, pentru care şi estetica e importantă şi care-şi pun copii în braces cum se iveşte ocazia. Românii încă se uită ciudat la cineva cu aparat, pentru că e ceva nou. Când aud de albit dinţii, iar pică pe spate. Aş zice că ar fi mulţumitor dacă nu am mai avea o populaţie de ştirbi la vîrste destul de mici deja. Dacă am începe să avem grijă de “muşcători”, în ideea în care ne-ar plăcea să-i folosim şi peste 30 de ani.
Şi acum să-i dăm cu votul ..
[poll id=”24″]
Mi-ar plăcea să vedem şi cum a funcţionat pentru fiecare alegerea. În cazul meu votez varianta “mers periodic”, pentru că, pe lângă tratamentul de orto suntem mereu “călare” şi pe igiena dentară. E clar că, după ce scap de aparate şi voi avea dinţi ca-n filme, nu voi mai lăsa să treacă 6 ani între consulturi. Momentan am dantura completă, fără coroane sau implanturi. Sper să rămână aşa …
