Poa’ sa-mi cada casa-n cap
Cald şi soare. Parcă mai puţin ‘vipie’ ca acum 2 săptămâni, dar New York este încă sub imperiul verii. Prânz. Am întrerupt munca pe net, că s-a întors ‘soarele’ şi a pus întrebarea aia, care le face pe femei să…
Cald şi soare. Parcă mai puţin ‘vipie’ ca acum 2 săptămâni, dar New York este încă sub imperiul verii. Prânz. Am întrerupt munca pe net, că s-a întors ‘soarele’ şi a pus întrebarea aia, care le face pe femei să…
Zic zău că mi-a plăcut serialul. Pe când ‘circula’ prima dată, eram prea virgină jună să-l vizionez sau mai ales să mă intereseze. Acum câţiva ani însă, când am început să consum mai multe seriale pe laptopul personal, mi-am făcut…
Am mai dat ca popor nişte recorduri, să nu ne ieşim din mână. Generaţia de după noi, că tot suntem babalâci faţă de ei, a adunat într-un semestru echivalentul a aproape 3500 de ani de absenţe, adică la vreo 30…
Dacă imediat după dezastrul din martie japonezii ne-au dat o lecţie de civilizaţie pe care să nu o uităm, iată că şi la o jumătate de an educaţia lor se dovedeşte incredibilă. Pe atunci o lume întreagă privea şocată cum…
Nu e titlu de album, ci e o veste bună pentru amatorii de licori roşiatice din struguri. AC/DC pun la bătaie 3 ’tiluri’ şi tot atâtea feluri de vin: “Highway to Hell” (Cabarnet Sauvignon), “Hells Bells” (Savignon Blanc) şi “You…
Mereu mă distrează interesul românului pentru treaba altora, iar din seria asta iese bine la ‘interval’ şi deranjul unora că tot prostu’ are DSLR sau se dă fotograf. Vremurile se schimbă. Acum 20 şi ceva de ani părinţii făceau poze…
D. a venit ieri noapte cu o falcă-n cer şi una-n pământ, având în mână şi 2 pagini de ziar. “Citeşte asta”, mi-a spus, “şi pune pe blog”. Cum eram ocupată cu pregătitul de sandwich pentru ea, l-am lăsat pe…
Îmi plac produsele Apple. Sunt o snoabă şi ahtiată după chestii care arată bine, deci ar fi normal să colecţionez tot ce au produs, pentru că sunt electronice de calitate şi frumos lucrate. Am stat însă departe de ele dintr-un…
Pe la vreo 6 ani m-am găsit în mari tandreţuri cu o vecină de vârsta mea, mulatră. Era fiica unui medic fugit din Sudan şi a unei femei de-ale noastre, fiica vecinei de la blocul de vis-a-vis. Pe vremea aia,…
Uneori chiar simt că aş avea 80 de ani, nu undeva la 30, atât de departe sunt mental de copiii ăştia. Există pare-se un viu interes al junilor bacalaureaţi de a îngroşa rândurile şomerilor, în loc de a pune osul…