Se dă un client care are de plătit nişte bani de vreo 3 luni şi care se tot trage pe dos. Că mai facem nişte updates, pe care le-a comandat aşa cum le-aţi comandat voi.
Se mai dă un client ce a primit situl gata acum vreo 3 săptămâni şi iar e dispărut ca mormolocu-n icre. La ăla măcar e şansă cu escrow-ul, că peste 2 săptămâni teoretic se eliberează banii.
Se dau 2 agenţii care încă nu au plătit sumele datorate, una s-a declarat oricum mai interesată să facă asta repede, a doua promite bani de 5 luni şi i-a plătit exact cum i-aţi plătit voi.
În altă ordine de idei BCR tocmai au reuşit să piardă 300 de dolari la o retragere paypal. Sunt curioasă în câte zile primesc vreun răspuns şi mai ales cum se pot recupera banii. În acest timp aştept cu facturi pe care TREBUIE să le plătesc şi intenţionam să fac azi măcar 2 plăţi. Nu-mi ajung banii de nimic.
Am deci draci cât cuprinde şi aş înjura sistemul bancar românesc, dar telefonul gazdelor noastre e nuş’ cum setat pe linia lu’ peşte că nu pot suna în România să mă iau cu oamenii ăia de guler pe direct şi să nu mai aştept zile întregi un reply la mail.
Deci am început săptămâna al dracului de bine.
UPDATES:
Că tot mi-a dat Ioana idei (săru’mâna, doamnă), am cumpărat nişte minute pe Skype. A durat vreo 10 minute, că situl lor e bine făcut şi nu te întoarce în account când ar trebui să confirmi plata. OK, am reuşit până la urmă. Am dat şi vreo 6 apeluri amboulea, că se pare că-s ecranată în camera asta sau dracu’ ştie, aşa că bieţii oameni ori mă auzeau 30 de secunde, ori deloc. Apreciez că toţi spuneau politicos să mai sun o dată că nu mă aud, deşi normal era să înjure că-s sunaţi de 5 ori consecutiv şi nimic la celălalt capăt al firului.
Mă mut în bucătărie şi se pare că prind linie. Îl rog pe tânărul de acolo să nu închidă dacă nu mă aude câteva secunde, că-s pe skype şi mai are netul dracii lui. Omul absolut OK, face identificare şi mă împachetează către nuş’ ce departament au ei. Creditul skype scade simţitor, dar din fericire mai e destul să povestesc cam o oră, dacă trebuie, deşi e al naibii de scump să vorbeşti cu românica.
Dau de o domnişoară care se uită prin cont şi-mi spune că e o plată către un comerciant. Ce plată, întreb, că nu fac plăţi de pe contul de dolari, de aia am paypal, să nu plătesc cu cardul. Ce mai scrie acolo, în afară de numele meu. “Nu ştiu ce e, probabil jucaţi la pariuri”. I-am spus că nu joc la pariuri şi că folosesc contul doar pentru retrageri paypal, deci nu am niciun comerciant plătit de acolo. Singura plată a fost de 1000 de euro în ianuarie pentru biletele de avion, dar suma a apărut blocată o perioadă şi apoi s-a achitat. Şi e vorba de peste 1000 de dolari, nu de 300.
Cum tot nu-mi spune ce e cu tranzacţia lu’ peşte, o rog să aşepte câteva secunde să iau token-ul şi să vedem împreună ce nu dă bine. La care-mi răspune, probabil sictirită de insistenţa mea “păi nu putem să stăm nu ştiu cât la telefon, că mai sunt şi alţi clienţi. Mergeţi la un ghişeu BCR şi scoateţi de acolo extrasul”.
Apoi la faza asta mi-a sărit siguranţa şi am intrat în ea ca trenul. Nu cred că am respirat când am turuit pe un ton ridicat (şi slavă ălui de sus că am “ţeavă” când trebuie să acopăr alte voci): “ba putem să stăm pentru că în momentul acesta eu plătesc 20 de cenţi pe minut să vorbesc cu dvs. Nu pot merge la niciun ghişeu pentru că nu sunt în ţară şi revin abia peste 3 luni. Din punctul meu de vedere îmi lipsesc 300 de dolari din cont, iar dvs. nu doriţi să mă ajutaţi să-i găsesc. Sunt gata să fac şi reclamaţie la ANPC, dacă trebuie, pot s-o trimit şi de aici”.
Nu ştiu care fază a contat, că nu sunt în ţară sau că pot trimite reclamaţia lu’ peşte, dar a avut răbdare 30 de secunde să iau token-ul şi încă 2 minute să vedem împreună pe date, unde dă cu virgulă. Se pare că era un double charge de la paypal şi banca a băgat contul pe minus, chiar dacă nu am overdraft (deci eu nu pot intra în minus). La mine apărea mereu că-s pe plus, nu tu sume blocate, deci înţelegeţi de ce nu-mi dădea rezultat bun la ecuaţie. Mi-a explicat că sunt pe zero acum şi mi-a arătat ca la proşti unde-s datele în cauză şi unde e tranzacţia minune.
Aşa, nene, că de aia am cont şi dau lunar nişte bani pentru “administrare”. Şi mi se pare normal să mi se dea răspunsuri în detaliu, mai ales când sunt calmă şi politicoasă.
Deci faza asta am rezolvat-o, acum aştept bani 😀