Probabil nu vei citi niciodată aceste articole. Ești prea mică acum, poate peste ani nici nu va mai exista acest blog. Sau poate că vor fi prea multe articole să te mai obosești să cauți. Scriu acum, că tot dormi, pentru mine. Să-mi mai descarca prea-plinul, să „strig” virtual cât de dragă ne ești.
Mă căinează lumea, că am copil mic, și mere sunt întrebată dacă mă lași să dorm noaptea. De ce să nu mă lași? Ai fost mereu cuminte, chiar și când aveai câteva zile. Te culcam la 9 seara și ne trezeam pe la 2 și la 7 să mănânci. Acum dormi până pe la 5-6. Nu plângi noaptea, doar te foiești puțin și eu te simt. Eu, cea care nu aud furtuna și nici nu simt vreun cutremur, când dorm, dacă tu te trezești, te simt imediat. Și-ți încălzesc laptele, mănânci și adormi la loc.
Acum ești la un metru de mine și dormi adânc. A mai trecut o zi împreună. Doamne, cât am mai râs. Amândouă. Eu, cu vocea mea de om matur, tu cu glasul tău de copil. Ai un râs ușor nazal, care ne face și pe noi să chicotim.
Râzi, dragostea mea, cu orice ocazie. Dacă ne vezi, dacă întindem mâinile spre tine, dacă îți vorbim. Te sărutăm și râzi, te plimbăm prin casă și râzi, iar noi uităm de totul, când te vedem. Și ne rugăm tuturor divinităților să ai ocazia să râzi nemăsurat zeci de ani de acum încolo.
Am stat la povești pe skype cu o prietenă de peste graniță și se declara uimită de cât ești de cuminte și de veselă. Sunt momente când uit că ai doar 5 luni, garantat nu te comporți ca unii bebeluși despre care auzeam tot felul de povești de groază: cu părinți nedormiți și la un punct de apoplexie, cu nopți petrecute în urlete, cu plâns non-stop. Mai plângi și tu, destul de rar, de obicei când chiar te deranjează ceva. Sau te sperie. Și te potolești repede, ca apoi să zâmbești cu gurița ta știrbă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ai crescut ca o floare. Ca un bambus, mai bine spus, vorba tatălui tău. Nu te mai încap haine luate pentru iarnă, ai deja 70 de cm. Și suntem atât de mândri, de parcă ăsta ar fi chiar un motiv de mândrie. Pentru noi este însă, ne bucurăm să te vedem pe zi ce trece tot mai mare și mai puternică.
Glumesc uneori că ești puternică precum un tăuraș. Mereu dorești să faci ceva nou, ne speriem uneori când vedem că iar te ridici să stai în picioare, deși teoretic e prea devreme. Te întorci, apuci, ești un mic perpetuum mobile. Iar noi râdem și ne bucurăm să te vedem atât de plină de energie.
Ești frumoasă ca un înger și, sperăm, fericită. Nu trece zi să nu te sărutăm de sute de ori și să-ți spunem cât de mult însemni pentru noi. Știu, dragostea mea, că ești prea mică să înțelegi ce înseamnă frumos sau dragoste. Dar noi îți vorbim zilnic despre bucuria noastră de a te avea și despre cât ești de minunată. Iar tu râzi, de parcă ți-am fi zis cine știe ce chestie comică.
Au trecut deja 5 luni și nu știu unde s-au dus. Aș putea spune că au fost grele, dar aș mimți, pentru că tu ești un copil minunat. Am uitat de micile crize de plâns, de primele zile de stres, că mereu aveam impresia că, dacă te las din ochi, se va întâmpla ceva. Nu era vina ta, dragoste mică, noi eram cei speriați, pentru că nicio carte sau sfat nu te pregătește cu adevărat pentru momentul acela, când devii părinte. Și te rod grijile din orice nimic și ai da orice doar să nu-ți vezi copilul suferind.
Am lăsat deoparte multe vechi pasiuni, am renunțat la mine de multe ori. Nu ți-o spun ca un reproș, mă bucur că am făcut asta, am primit înmiit mai multe. Sunt sănătoasă și fericită, iar tu mi-ai umplut inima și viața cum nimic nu a reușit vreodată. Tatăl tău se amuză că ești topită după mine, la fel sunt și eu, dragostea mea. Mă privești cu ochii aceia senini și nu există nimic ce nu ți-aș da, dacă mi-ai cere. Vorba lui „daddy”, stai puțin să-ți aduc luna de pe cer, poate o vei dori vreodată.
În fiecare seară, după ce dormi, vorbim despre tine și ne mirăm ce minunăție de copil avem. Ne amintim una-alta de peste zi, facem tot felul de grimase, încercând să te copiem. Știu că suntem penibili poate, dar adunăm prea multă bucurie și cumva trebuie să ne descărcăm.
Peste 3 săptămâni vom pleca în vacanță. Cea mai stresantă, poate, și cea mai frumoasă. Ne vom întoarce într-un loc pe care-l iubim nespus, acolo unde ne-ai fost și tu alături în ultimele zile, deși aveam să aflăm asta doar peste o jumătate de lună. Acum ești mare, vei avea 6 luni deja, un mare progress de la punctișorul din urmă cu un an.
Foarte probabil că nu voi mai apuca să fac multe dintre chestiile care-mi plăceau: să umblu teleleu-tănase cu tatăl tău peste tot, să stau ore întregi la plajă etc. Vom avea mereu grijă să nu stai în soare, să-ți fie bine, să nu te streseze nimic, nici drumul de peste 10 ore în mașină, nici locația nouă pentru tine, nici oamenii noi pe care-i vei cunoaște. Sunt atât de fericită că vom avea un concediu „atipic”, atât timp cât te avem cu noi, nimic nu mai contează, decât bucuria de a te vedea sănătoasă și râzând cu vocea ta aia frumoasă.
Închei aici prima mea scrisoare pentru tine. Merg să mănânc și să mai aranjez una-alta, că și mâine e o zi.
Somn ușor, dragostea mea, mai vorbim …
Superb, Dojo!
Ai descris in cuvinte ceva ce in mod normal nu se poate descrie! Suntem si noi parintii unei fetite superbe de 3 luni si o saptamana. Traim, as putea spune, exact aceleasi experiente, sentimente si trairi. Da, si noi avem o fetita minunata ce se va numi de saptamana viitoare Iulia Andreea!
Are obrajorii tari si roz, nu-i asa ? Si talpile mici, mici cu degețelele ca un buchet de floricele. Iar umerii ei se potrivesc perfect in podul palmei tale parca de-acolo ar fi fost desprinsi… Ah, ce dor mi-ai trezit de fetita mea cand a fost mica…
Ai scris minunat, dragostea ta a iesit prin toti ”porii” monitorului 🙂 Ma bucur de fericirea voastra.
e una dintre cele mai frumoase perioade, când creşte văzând cu ochii, când prinde puteri, când şi când şi când. de fapt dacă ar fi să mă întrebi n-aş şti să definesc care perioadă din viaţa de mamă este mai frumoasă. fiecare etapă are ceva aparte şi de fiecare te bucuri altfel. când face primii paşi, când începe să vorbească, prima zi de grădiniţă, apoi de şcoală samd… personal îmi pare rău că n-am scris o astfel de scrisoare la fiecare aniversare a ei, ar fi fost haios acum să citim 19 scrisori şi să ne amuzăm. încearcă ceva de genul. sper să ne auzim peste ani şi să-mi spui cum a reacţionat.
Mie una mi-au dat lacrimile..emotionant..ar fi un lucru mare ca fiecare părinte sa își iubească copilul în felul asta simplu, banal dar deosebit, în același timp.. poate suna stupid, dar înconjurați de dragoste și fără frustrari, cred ca am fi mai buni..
ce frumos ai scris! de fapt nu, n-ai scris, ti-au curs din degete cuvintele, se simte asta. ti-a picurat dragostea pe taste, si ne-ai umplut inimile cu bucuria si iubirea voastra.
<3
Sunteți Superbi
Multă sănătate şi multe experiențe din care îngeraşul vostru să guste cu plăcere.
Vă aşteptăm şi în Colorado dacă ajungeți.
Cand citesc ce scrii despre “tauras” simt ca e ca un preview pentru ce va fi cu “berbecutul” meu de trei luni acum. 🙂
Foarte frumos! Un articol superb despre dragostea de mamă. Sper ca fiica ta să îl citească vreodată. Şi sper ca blogul să existe şi peste 10, nu numai 5 ani.
Sigur c-o sa-l citeasca si-o sa fie mandra de mamica ei!
Am ramas cu dor de bebe mic, dupa ce am citit randurile astea…. E frumos. Si sa vezi ce frumos va fi de acum inainte!
Continua sa-i vorbesti. Copiii mici,chiar daca nu inteleg sensul cuvintelor, au senzori speciali cu care identifica sentimentele ce-i anima pe vorbitori.
Imi plac copiii mici deoarece sunt impredictibili !